Fix în seara asta stelele strălucesc mai tare decât în toate nopțile precedente ca și cum ar vrea să-mi aline suferința, să mă încălzească cu lumina lor depărtată și palidă. Aș vrea să le strâng toate într-un buchet cât o galaxie și să i le dăruiesc, să uite, să mă ierte... Dar acum totul pare stricat ca un bibelou scăpat din neatenție pe pardoseala lucitoare. Mii de bucăți este inima mea, a ei, a noastră... iubirea este ca un puzzle dar uneori poți pierde piese și atunci nu o mai poți recupera...
E-mail-ul ei este gălăgios și simt timbrul ei furios ce aduce întuneric și mai mult în sufletul meu:
„Adelin,
mi-ai fript inima și mi-ai lăsat-o înconjurată de jar! M-ai aruncat într-o uimire și ecoul mă lovește la infinit încât mă mărunțește transformându-mă în praf de pușcă. Voi exploda...
Am crezut în tine...
Tu ai apus în inima mea și lumina nu-mi mai luminează sufletul, zidurile iubirii s-au dărâmat și acum cetatea este asaltată de tristeți ucigătoare. În curând nu va mai rămâne nimic din mine, în curând mă prăbuși într-o gaură neagră și voi fi aruncată în cealaltă parte a universului. Acolo mă voi exila și îmi voi plânge ca pe un doliu pierderea ta. Ești viu doar în trupul tău, în mintea și inima mea ești stafie...
Ai vrut ceva mai bun, ai alergat după raze de Soare când aveai Soarele în viața ta, pasărea de pe gard cânta mai duios decât pasărea din mână; ai crezut că zâna o vei găsi în altă poveste. Iată că te-ai înșelat și ai alergat după o zmeoaică...
Acum inima mea este tomnatică și în curând frunzele bucuriei mele se vor usca și vor cădea, câmpul meu de flori s-a transformat într-o întindere veștejită și greierii, tandrii cântători, au devenit îngrășământ...
Ce va mai crește pe câmpul sufletului meu? Ce? Nici buruienile nu-l mai vor...
Ai secat fântâna sufletului meu și ploaia este departe...
Ai ars fericirea mea și sunt terminată...
Mă găsești unde știi...”
Nu a înțeles nimic, totul este anapoda, niciodată nu i-aș putea face așa ceva, numai dușmanii iubirii autentice au putut să-i atace atât de crud ființa și ea, copila mea din basme, a căzut răpusă de minciuni, minciuni ascuțite...
Și ce mai pot face acum...
„Ai primit un nou sms”, cântă telefonul!
Este de la ea! Ea mi-a scris. Degetul îmi tremură pe tastatura mobilului; să apăs, să nu apăs?!?
Închid ochii și apăs... deschid doar o jumătate de ochi și citesc:
Am scris această poveste fiind inspirat de povestea din piesa Fix în seara asta a interpretei Alina Manole, deoarece în curând își va lansa un album de muzică în data de 2 și 3 iunie începând cu ora 19.30 la Teatrul Excelsior.
