Pastorale

Pastorala de Crăciun, 2010

„Vă binevestesc vouă bucurie mare…”

Dragi credincioşi,

A venit din nou Crăciunul! Este o veste care nu ne surprinde, mai ales pentru faptul că publicitatea şi ofertele de la televiziuni, din ziare, reviste şi alte mijloace de comunicare în masă ne-au introdus deja în atmosfera consumismului dinaintea Crăciunului. Însă pentru noi, creştinii, Sărbătorea Crăciunului este un moment de reflecţie şi de aducere aminte a scopului vieţii noastre prin îndreptarea gândului, inimii şi sufletului spre ceea ce ne învaţă Sfintele Evanghelii şi tradiţia vie a Bisericii. Scripturile ne vorbesc despre un copil născut pe paie, într-o iesle dintr-un grajd, născut dintr-o Fecioară, conceput prin puterea harului Spiritului Sfânt; ne vorbesc despre Sfântul Iosif, despre păstori şi despre îngerii care cântau în acea noapte minunată. Nu este vorba nici despre o poveste, nici despre un basm şi nici despre o legendă frumoasă. Aceasta este credinţa noastră, credinţa adevărată propovăduită şi trăită de-a lungul secolelor de Biserica noastră creştină.

„Nu vă temeţi”, le-a spus îngerul păstorilor, „căci, iată, vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul. Că vi s-a născut azi Mântuitor, Care este Cristos Domnul” (Lc. 2, 10-11). Prin aceşti păstori, îngerul a transmis un cuvânt de speranţă pentru viitor întregului popor „care stătea în întuneric” (Mt. 4, 16) si aştepta „vestea cea bună”. Prin Apostoli şi prin Biserică, acest cuvânt de speranţă ni se face cunoscut şi nouă astăzi. De aceste cuvinte trebuie să ne aducem aminte şi în noaptea sfântă a Crăciunului! Da, să ne aducem aminte, pentru a avea o perspectivă şi un viitor, deoarece „cine nu are memorie, nu are viitor”(Benedict al XVI-lea).

Iubiţi fraţi,

Sfântul Apostol Pavel ne spune peste veacuri: „Aduceţi-vă aminte de mai-marii voştri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviţi cu luare aminte cum şi-au încheiat viaţa şi urmaţi-le credinţa”. (Evr. 13, 7). Această aducere aminte înseamnă şi rememorarea anilor de persecuţie şi martiriul Bisericii noastre, anii de încercări şi suferinţă ai credincioşilor noştri pentru Cristos. Să nu uităm că martyria înseamnă mărturie. Tocmai de aceea, în spiritul aducerii aminte, ne-am propus să ne rugăm, după fiecare Sfântă Liturghie, pentru canonizarea episcopilor greco-catolici morţi în temniţele comuniste. Amintirea exemplului lor de credinţă şi mărturisire vie a Evangheliei ne dă puterea de a merge înainte şi încrederea că Domnul este cu noi până la sfârşit. Şi acolo, în puşcării şi gulaguri, pentru ei, pentru „sfinţii închisorilor”, Cristos se năştea, ne-o spune Radu Gyr, prin dramatismul încercărilor şi prin nostalgia clipelor amintite din libertate: „A venit şi-aici Crăciunul /Să ne mângâie surghiunul /Cade alba nea peste viaţa mea /Care-aici se stinge” (Radu Gyr, Colind).

Dragii mei,

Cuvintele îngerului adresate păstorilor nu au fost doar cuvinte de speranţă, ci şi un îndemn concret pentru modul cum să-l recunoască pe Mântuitorul care s-a născut. „Şi acesta va fi semnul”, a spus îngerul, „veţi găsi un prunc înfăşat, culcat în iesle” (Lc. 2, 12). Ca să-l poată „găsi” pe Prunc, îngerul a trebuit să le vestească păstorilor că acesta s-a născut, că există. Prin predicarea Cuvântului lui Dumnezeu, Biserica face cunoscut lumii întregi naşterea acestui Prunc pentru mântuirea noastră. Biserica îl readuce, astfel, prin cuvânt din nou în lume pe Cristos, care dă sens vieţii fiecăruia dintre noi.

Dar unde îl găsim pe acest Prunc, astăzi?

Nimeni, pe timpul lui Isus, nu s-a aşteptat ca El, Regele, să se nască în acele condiţii mizere şi insalubre, persecutat, şi avându-i în jurul său doar pe cei foarte apropiaţi. Dacă nu era cuvântul îngerului către păstori, aceştia n-ar fi remarcat naşterea miraculoasă din Bethleem. Fie că vestea nu ar fi ajuns la ei, fie ar fi auzit doar că o femeie a născut într-o poiată. Iată cât de uşor ne înşeală aparenţele! Pruncul înfăşat şi culcat în iesle nu era unul oarecare, ci era „lumina lumii” (Io. 8, 12), „lumina care luminează în întuneric” (Io. 1, 5), ne spune Sfântul Evanghelist Ioan. Biserica repetă acest cuvânt din Scriptură în fiecare an, pentru a ne aduce aminte să privim dincolo de aparenţe.

Mulţi cad astăzi în tentaţia de a se uita şi a-l căuta pe Isus doar în icoane, nereuşind să-l vadă pe Domnul care suferă în atâţia oameni care se află exact în aceleaşi condiţii mizere ca şi Isus în urma cu două mii de ani: singuri, persecutaţi şi nedreptăţiţi, ducând o viaţă la limita subzistenţei. Aceşti oameni au nevoie de sprijinul nostru, de prezenţa noastră, de cuvântul nostru pentru a le da speranţa că şi pentru ei s-a născut Mântuitorul. Uitaţi-vă în biserică, în jurul dumneavoastră, la locul de muncă, pe scara blocului sau în vecini şi veţi găsiţi o persoana care suferă. Fiţi pentru ea îngerul care-i aduce vestea cea buna.

Dragii mei,

Cineva care suferă de amnezie nu are viitor, pentru că nu îşi cunoaşte trecutul. În societatea contemporană, în care totul este bazat pe percepţia momentului şi pe programarea în detaliu a viitorului, Sărbătoarea Naşterii Domnului Cristos ne oferă oportunitatea de ne opri un moment din vâltoarea vieţii cotidiene, pentru a privi înapoi la ce am primit, la cine suntem astăzi şi către ce ne îndreptăm.

Aducerea aminte înseamnă a rememora Cuvântul auzit pentru a vedea dacă l-am „primit” şi dacă aduce rod, asemenea seminţei care a căzut în pământ bun (cf. Mc. 4, 20). La fel ca şi păstorii, nu este suficient să auzim Cuvântul şi să-l cunoaştem, ci trebuie să acţionăm precum ne învaţă Domnul. „Să mergem dar până la Bethleem”, au spus păstorii, „să vedem cuvântul acesta ce s-a făcut şi pe care Domnul ni l-a făcut cunoscut” (Lc. 2, 15).

Aducerea aminte înseamnă să ne bucurăm de naşterea Mântuitorului nostru, cu Fecioara Maria şi cu Iosif, şi să împărtăşim această veste bună şi altora. Odată ce am primit Cuvântul în sufletul nostru, viaţa noastră se transformă, iar odată cu viaţa noastră transformăm şi lumea din jur. „Şi s-au întors păstorii, slăvind şi lăudând pe Dumnezeu, pentru toate câte auziseră şi văzuseră precum li se spusese” (Lc. 2, 20).

Şi, nu în ultimul rând, aducerea aminte înseamnă a rememora drumul pe care am pornit şi valorile după care ne orientăm în viaţă. Scriptura ne învaţă că cei trei Magi au văzut la Răsărit steaua lui Isus şi, urmând-o, au venit să I se închine (cf. Mt. 2, 2). Fără hartă, doar cu privirea aţintită la stea, Domnul le-a călăuzit paşii până la destinaţie. Asemenea magilor, puterea martirilor şi mărturisitorilor Bisericii noastre de a îndura persecuţia a venit din faptul ca au stat cu ochii aţintiţi la steaua care este Cristos. Această stea a răsărit şi pentru noi şi aşteaptă doar să o urmăm.

De aceea, „aduceţi-vă aminte”, iubiţi credincioşi, „de mai-marii voştri, (…); priviţi cu luare aminte cum şi-au încheiat viaţa şi urmaţi-le credinţa” (Evr. 13, 7) şi exemplul! Deoarece, dacă nu avem memorie, nu avem viitor. Iar dacă nu avem credinţă, nu avem nici o speranţă.

Cristos s-a născut!

Tuturor vă doresc un Crăciun Sfânt şi binecuvântat, haruri de la Domnul, spor în toate şi La mulţi ani!

+ Virgil BERCEA

------------------------------------

Sursa: http://www.bru.ro/documente/pastorala-de-craciun-a-ps-virgil-2010

------------------------------------