Pastorale

Ioan Şişeştean
din mila lui Dumnezeu şi graţie Sfântului Scaun Apostolic al Romei,
Episcop Român Unit Greco-Catolic
al Eparhiei de Maramureş

Cuvânt Pastoral la Sărbătoarea Naşterii Domnului

“Pe Dumnezeu nimeni nu l-a văzut niciodată: Unul Născut Fiul, care este în sânul Tatălui, El a spus-o”[1]; “dar nici glasul Lui nu l-aţi auzit, nici faţa Lui nu aţi văzut-o”[2]; căci “numai cel ce vine de la Dumnezeu, l-a văzut pe Tatăl”[3]: “Fiul, strălucirea măririi şi chipul fiinţei lui”[4].

Iubiţi fraţi în Cristos,

Este cu neputinţă, cu ochiul material, să-l vedem pe Dumnezeu, fiinţă spirituală. Omul, fiinţă mărginită, nu poate să-l vadă pe Dumnezeu, fiinţă nemărginită, “căci mare e Domnul şi lăudat foarte şi mărirea Lui nu are margini”[5], cel “care a întemeiat pământul şi cerurile”[6], “care înviază morţii şi cheamă cele ce nu sunt ca şi cum ar fi”[7].

Şi dacă omul nu-l poate vedea pe Dumnezeu în sine, îl poate vedea în lucrările lui, care ne înconjoară şi reflectă vizibil frumuseţea creatorului invizibil. Este nevoie să depăşim forma vizibilă a lucrurilor, pentru a urca până la creatorul invizibil. Poetul englez G. N. Hopkins, spunea: “Lumea e pătrunsă de frumuseţea lui Dumnezeu”.

Din contemplarea lumii care ne înconjoară se poate ajunge la un răspuns raţional tuturor întrebărilor inevitabile: cine este acest meşter cu atât de mare imaginaţie, ce a creat atâtea frumuseţi şi măreţii? Frumuseţile care ne înconjoară l-au făcut pe marele Immanuel Kant să spună: “Două lucruri îmi umplu inima de admiraţie şi veneraţie, mereu noi şi mereu mai mari: cerul înstelat, care e deasupra mea, şi legea morală, care se află în mine”[8]. Atât frumuseţile care ne înconjoară, cât şi legea morală, care este glasul lui Dumnezeu în sufletul nostru, ne conduc la recunoaşterea şi adorarea Creatorului şi Stăpânului a toate. Dacă privim la soare, lucrul mîinilor lui Dumnezeu, ne orbeşte. Pe Dumnezeu cel nemărginit, necuprins, lumina cea neapropiată, cum am putea să-l vedem în ordinea actuală a lumii? Ce s-ar petrece, ce s-ar întâmpla cu noi? Negreşit, după cuvântul lui Dumnezeu, omul ar muri, fiindcă “faţa nu vei putea să mi-o vezi, căci nu poate omul să mă vadă şi să trăiască”[9].

“O, Doamne Dumnezeul nostru, cât de minunat este numele tău pe tot pământul, gloria ta se înalţă mai presus de ceruri!”[10].

Dar, “Dumnezeu este Domnul şi s-a arătat nouă”[11], căci “la plinirea vremii, Dumnezeu l-a trimis pe Fiul său, născut din femeie”[12] – femeia: “Neprihănita Spiritului Sfânt”[13] – ca să ia asupra sa firea noastră omenească, pentru a ne ridica pe noi la firea dumnezeirii sale.

Dumnezeu, care l-a creat pe om după chipul şi asemănarea sa, vine acum să se nască în Betleemul Iudeii, “înfăşat, culcat în iesle”. S-a acomodat modului nostru de a-l vedea şi văzându-l, omul să nu moară, ci să-l recunoască ca Mântuitor al omenirii şi să-l preamărească cu toată fiinţa sa.

După lumina naturală, care l-a ajutat pe om să vadă mărirea lui Dumnezeu în frumuseţile şi măreţiile care-l înconjoară, vine acum lumina credinţei, ce-l înalţă pe om peste firea lucrurilor, ajutându-l să pătrundă în tainele lui Dumnezeu.

Păstorii primind ştirea de la înger, “vi s-a născut astăzi Mântuitor”, cuprinşi de uimire, dar încrezători, pornesc spre peşteră. “Să mergem până la Betleem, şi să vedem lucrul acesta, pe care Dumnezeu ni l-a arătat”[14]. Osteneala a fost răsplătită cu generozitate, pentru că au aflat Pruncul precum le spusese îngerul. Nu avea nimic deosebit de alţi copii, dar luminaţi de credinţă, l-au recunoscut de Mântuitor al lumii şi s-au închinat lui.

Stăpâniţi de aceeaşi lumină a credinţei, vin şi magii de pe tărâmurile răsăritului, pentru a-l afla pe Mântuitorul tuturor. Dorul nemărginit de a-l vedea le-a dat tăria necesară pentru a birui toate greutăţile şi încercările ce le-au stat în cale. Steaua îi conducea şi le întărea credinţa în reuşita încercărilor lor. Magii reprezintă întreaga omenire, căci aşteptarea era generală, omenirea întreagă îl aştepta pe Mântuitorul. Îngenunchiaţi în faţa Copilului mântuitor, îi oferă daruri, simboluri ale oficiilor pe care le va îndeplini Copilul divin.

Aur – ca unui împărat al universului. Acum se bucură fiica Sionului, că: “iată Împăratul tău vine la tine … însuşi Mântuitorul blând, călare pe asin”[15], iar Pruncul divin glăsuieşte prin gura împăratului profet David: “Iată eu sunt împărat, pus de Dânsul peste Sion, muntele cel sfânt al lui”[16].

Smirnă – ca unui Arhiereu ceresc, căci: “Domnul s-a jurat … tu eşti preot în veac după rânduiala lui Melchisedec”[17]. El vine pentru a aduce lui Dumnezeu cea mai preţioască jertfă, jertfa vieţii sale. Arhiereu şi victimă.

Tămâie – ca răscumpărătorului păcatelor noastre. “A purtat păcatele noastre … că s-a dat pe sine însuşi la moarte”[18]. “Ca un miel spre junghiere şi ca o oaie care este tunsă nu şi-a deschis gura sa”[19].

Fericiţi că l-au găsit pe Împăratul tuturor, mulţumind lui Dumnezeu, “pe altă cale s-au dus în ţara lor”[20].

Bucuria păstorilor şi a magilor continuă şi astăzi, căci naşterea Mântuitorului era pentru întreg poporul. În faţa Copilului dumnezeiesc, a cărui naştere o sărbătorim azi, venim şi noi, însufleţiţi de vraja cântărilor îngereşti, a colindelor purtate pretutindeni de graiul copiilor şi, pătrunşi de bucuria Crăciunului, ne prosternăm în faţa ieslei altarelor din bisericile noastre, pentru a-l adora şi a ne împărtăşi de binecuvântarea sa cerească.

Să-i mulţumim lui Dumnezeu care a coborât la noi şi a acceptat înfrăţirea firii dumnezeieşti cu firea omenească. Prin taina Sfântului Botez am devenit fii adoptivi ai lui Dumnezeu. Nu din vrednicia noastră, fiindcă nu avem nici o vrednicie, ci din marele dar al lui Dumnezeu, din iubirea lui nemărginită am primit filiaţiunea, dreptul la fericirea veşnică, darul de a-l putea vedea pe Dumnezeu faţă la faţă, cu ajutorul luminii măririi. Acest mare dar se dă celor ce au făcut voia Domnului, care au umblat pe calea poruncilor lui, căci pe Dumnezeu nu-l putem vedea decât cu ajutorul luminii măririi.

- Pe Dumnezeu îl vedem cu ajutorul luminii naturale, în frumuseţile creaţiei sale care ne înconjoară.

- Cu ajutorul luminii credinţei îl vedem în ieslea din Betleem, în viaţa sa publică şi în taina Sfintei Euharistii, misterul credinţei.

- Îl vom putea vedea faţă la faţă cu ajutorul luminii măririi, dacă vom deveni beneficiarii acestei lumini. Cu ajutorul luminii măririi îl vom vedea pe Dumnezeu, lumina lumii, lumina cea neapropiată, căci: “acum fiii lui Dumnezeu suntem, dar încă nu s-a arătat ce vom fi; când se va arăta, asemenea lui vom fi, că îl vom vedea pe El precum este”[21]. Prin credinţă, speranţă şi iubire, prin fapte meritorii pentru cer, vom ajunge la fericirea veşnică, vom fi părtaşi luminii măririi.

Iubiţi credincioşi,

În numele celui ce s-a născut în iesle, a trăit şi a murit pentru noi, vă împărtăşesc tuturor binecuvântarea noastră arhierească.

Doamne Isuse Cristoase, lumina cea adevărată, care luminezi şi sfinţeşti pe tot omul ce vine în lume: să se însemneze peste noi lumina feţei tale, ca într-însa să vedem lumina cea neapropiată, în toţi vecii vecilor. Amin.

Tuturor vă urez sărbători sfinte şi fericite.

† Ioan

Pastorală dată în reşedinţa noastră
din Baia Mare, la 25 decembrie 2010,
în al şaptesprezecelea an al episcopatului nostru

Note

---

[1] In 1, 18
[2] In 5, 17
[3] In 6, 46
[4] Evr 1, 3
[5] Ps 144, 3
[6] Evr 1, 10
[7] Rom 4, 17
[8] Critica raţiunii pure
[9] Ex 33, 20
[10] Ps 8, 1
[11] Ps 117, 27
[12] Gal 4, 4
[13] Marialis Cultus, Papa Paul al VI-lea
[14] Lc 2, 15
[15] Zah 9, 9-10
[16] Ps 2, 5
[17] Ps 109, 6
[18] Is 53, 12
[19] Is 53, 7
[20] Lc 2, 12
[21] I In 3, 1-2

------------------------------------

Sursa: http://www.bru.ro/documente/pastorala-de-craciun-a-ps-ioan-2010

------------------------------------