Celebrare ce angajează o participare activă
51. Este de asemenea necesar să se facă cele mai mari eforturi pentru ca toate persoanele prezente, tineri şi adulţi, să se simtă vizaţi, şi pentru a promova implicarea credincioşilor în modalităţile de participare pe care le sugerează şi le recomandă liturghia.[90] Desigur, doar celor care exercită preoţia ministerială în slujba fraţilor lor le revine împlinirea Jertfei euharistice şi oferirea acesteia lui Dumnezeu în numele întregului popor.[91] Pe acest fapt se întemeiază distincţia, care este mai mult decât de natură disciplinară, dintre funcţiile proprii celebrantului şi cele care revin diaconilor şi credincioşilor nehirotoniţi.[92] Cu toate acestea, credincioşii trebuie să fie convinşi că, în virtutea preoţiei comune primite la botez, "participă la Jertfa euharistică".[93] "Ei oferă lui Dumnezeu Victima divină şi pe ei înşişi odată cu Ea. Astfel, atât prin oferire cât şi prin sfânta Împărtăşanie, toţi, nu în mod identic, ci fiecare în felul său, îşi împlinesc rolul propriu în acţiunea liturgică";[94] ei primesc astfel lumina şi puterea necesare pentru a-şi trăi preoţia primită la botez prin rugăciune şi prin mărturia sfinţeniei vieţii lor.
Alte momente ale duminicii creştine
52. Deşi participarea la Euharistie constituie inima duminicii, ar fi totuşi incomplet să reducem doar la atât datoria de "sfinţire" a acestei zile. Ziua Domnului este cu adevărat bine trăită dacă este marcată în întregime de amintirea activă şi plină de recunoştinţă a faptelor minunate ale lui Dumnezeu. Aceasta îi angajează pe fiecare dintre ucenicii lui Cristos să dea şi altor momente ale zilei, trăite în afara contextului liturgic ! în viaţa de familie, în relaţiile sociale, în momentele de relaxare !, o notă care să favorizeze exprimarea păcii şi a bucuriei Celui Înviat dincolo de ţesătura obişnuită a vieţii. De exemplu, părinţi şi copii, regăsindu-se în linişte, pot să profite de această zi, nu numai pentru a se deschide ascultării reciproce, ci şi pentru a trăi împreună clipe de formare şi de mai profundă reculegere. De ce n-ar putea fi prevăzute, chiar şi în viaţa laică atunci când este posibil, perioade de timp consacrate rugăciunii, cum ar fi, în mod deosebit, celebrarea vesperelor, precum şi eventuale întâlniri pentru cateheză, care, în seara anterioară sau în după-amiaza duminicii, pregătesc şi completează în sufletele creştinilor însuşi darul Euharistiei?
Această formă destul de tradiţională de "sfinţire" a duminicii a devenit poate, în multe locuri, mai dificil de aplicat; însă Biserica îşi manifestă credinţa în prezenţa activă a Celui Înviat şi în puterea Duhului Sfânt arătând, astăzi mai mult ca oricând, că nu se mulţumeşte cu propuneri minimale sau mediocre în ceea ce priveşte credinţa, şi ajutându-i pe creştini să împlinească tot ceea ce este desăvârşit şi plăcut Domnului. De altfel, în afara acestor dificultăţi, nu lipsesc nici semnele pozitive şi încurajatoare. Mulţumită darului Duhului Sfânt, se poate vedea, în multe medii ale Bisericii, apariţia unei aspiraţii înnoite spre rugăciune în multiplele ei forme. Sunt, deasemenea, redescoperite şi formele vechi de exprimare a sentimentului religios, cum este pelerinajul, şi mulţi credincioşi profită deseori de odihna duminicală pentru a se duce în locuri sfinte şi a trăi preţ de câteva ore, poate chiar împreună cu familia, o experienţă mai intensă de credinţă. Acestea sunt momente de har, care se cuvine să fie hrănite printr-o vestire evanghelică corespunzătoare şi să fie orientate cu o corectă înţelepciune pastorală.
Adunările duminicale în lipsa preotului
53. Rămâne problema parohiilor în care nu se poate asigura prezenţa unui preot care să celebreze Liturghia duminicală. Acest fapt se întâmplă deseori în Bisericile tinere, unde un singur preot are în responsabilitate pastorală credincioşi răspândiţi într-un teritoriu foarte extins. Situaţii de urgenţă pot fi întâlnite şi în ţări cu tradiţii creştine de secole, atunci când reducerea numerică a clerului împiedică asigurarea prezenţei unui preot în fiecare comunitate parohială. Biserica, luând în considerare cazurile de imposibilitate a celebrării euharistice, recomandă convocarea unor adunări duminicale în lipsa preotului,[95] potrivit indicaţiilor şi directivelor date de Sfântul Scaun, a căror aplicare este încredinţată Conferinţelor episcopale.[96] Totuşi, obiectivul central trebuie să rămână celebrarea jertfei Liturghiei, singura actualizare veritabilă a Paştelui Domnului, singura realizare completă a adunării euharistice pe care preotul o prezidează in persona Christi, frângând Pâinea Cuvântului şi a Euharistiei. La nivel pastoral, se vor lua deci toate măsurile necesare astfel încât credincioşii care, în mod obişnuit, sunt lipsiţi de aceasta, să poată beneficia de ea cât mai des posibil, favorizându-se prezenţa periodică a unui preot, sau profitând cât mai bine de toate ocaziile pentru a organiza o adunare într-un loc central, accesibil diferitelor grupuri îndepărtate.
Transmisii radiofonice sau televizate
54. În sfârşit, credincioşii care, datorită bolii, infirmităţii sau altor motive serioase, sunt împiedicaţi să participe, se vor strădui să fie în comuniune de la distanţă, cât mai bine cu putinţă, cu celebrarea Liturghiei duminicale, de preferinţă prin citirea lecturilor şi rugăciunilor prevăzute pentru Liturghia zilei respective, precum şi prin dorinţa de a se împărtăşi.[97] În numeroase ţări, televiziunea şi radioul le dau posibilitatea de a se uni cu o celebrare euharistică în momentul în care aceasta are loc într-un sanctuar.[98] Acest tip de transmisii, în sine, nu permite, evident, satisfacerea preceptului duminical; căci acesta cere participarea la adunarea frăţească ce se află reunită într-un acelaşi loc şi care face posibilă împărtăşania euharistică. Însă, pentru cei care sunt împiedicaţi să participe la Liturghie şi sunt scutiţi aşadar de împlinirea preceptului, transmisia televizată sau radiofonică constituie un ajutor preţios, mai ales dacă ea este completată de slujirea generoasă a slujitorilor extraordinari care duc Euharistia celor bolnavi, aducându-le salutul şi solidaritatea întregii comunităţi. Astfel, şi pentru aceşti creştini, Liturghia duminicală aduce roade bogate, iar ei pot trăi duminica cu adevărat ca pe o "zi a Domnului" şi "zi a Bisericii".
Note
[90] Cf. Conc. Ecum. Vat. II, Sacrosanctum Concilium, nn. 14 şi 26; Ioan Paul al II-lea, Scris. apost. Vicesimus quintus annus (4 decembrie 1988), nn. 4, 6 şi 12: AAS 81 (1989), pp. 900-901; 902; 909-910.
[91] Cf. Conc. Ecum. Vat. II, Lumen Gentium, n. 10.
[92] Cf. Instr. interdicasterială privind unele probleme legate de colaborarea credincioşilor laici la slujirea preoţilor Ecclesiae de mysterio (15 august 1997), nn. 6 şi 8: AAS 89 (1997), pp. 869; 870-872.
[93]Conc. Ecum. Vat. II, Lumen gentium, n. 10: "in oblationem Eucharistiae concurrunt".
[95] Cf. Codul de Drept Canonic, can. 1248, ' 2.
[96] Cf. S. Congr. pentru Cultul Divin, Directoriu pentru celebrările duminicale în lipsa preotului Christi Ecclesia (2 iunie 1988): La Documentation catholique 85 (1988), pp. 1101-1105; Instrucţiune interdicasterială privind unele probleme legate de colaborarea credincioşilor laici la slujirea preoţilor Ecclesiae de mysterio (15 august 1997): AAS 89 (1997), pp. 852-877.
[97] Cf. Codul de Drept Canonic, can. 1248, ' 2; Congr. pentru Doctrina Credinţei, Scrisoarea Sacerdotium ministeriale (6 august 1983), III: AAS 75 (1983), p. 1007.
[98] Cf. Comisia pontif. pentru Comunicaţii Sociale, Instrucţ. Communio et progressio (23 mai 1971), nn. 150-152; 157: AAS 63 (1971), pp. 645-646; 647.
© Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice Bucureşti
www.arcb.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu