miercuri, 2 februarie 2011

Mesajul de condoleanţe al PS Alexandru Mesian la moartea IPS Mitropolit Anania


Am aflat cu tristeţe despre încetarea din viaţă a Înalt Prea Sfinţitului Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Bartolomeu şi transmitem sincere condoleanţe familiei, Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, clerului şi credincioşilor acestei arhieparhii.

L-am cunoscut pe Părintele Arhiepiscop şi Mitropolit Bartolomeu în urmă cu aproape 20 de ani şi am participat împreună la numeroase întâlniri de dialog între Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică şi Biserica Ortodoxă Română dar şi la alte evenimente bisericeşti. De asemenea, am avut ocazia să lecturez o parte din scrierile Înalt Prea Sfinţiei Sale.

În anul 2001, când a avut loc la Lugoj o reuniune a Comisiei Mixte de Dialog dintre Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, şi Biserica Ortodoxă Română, Înalt Prea Sfinţia Sa a vizitat catedrala greco-catolică a Lugojului şi a avut frumoase cuvinte de apreciere despre pictura catedralei şi despre iconostasul acesteia.

Ne rugăm ca bunul Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică servului Său mutat de la noi.

Să se odihnească în pace!

În veci pomenirea lui!

Alexandru Mesian
Episcop greco-catolic de Lugoj


Sursa: http://www.bru.ro/lugoj/mesajul-de-condoleante-al-ps-alexandru-mesian-la-moartea-ips-mitropolit-anania/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu