joi, 10 martie 2011

Lumea cărților!

Publicarea "Ghidului profesorului de religie greco-catolică. Proiectarea didactică"

Cu aprobarea Comisiei Sinodale pentru Educaţie Catolică din cadrul Sinodului Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică a fost editat “Ghidul profesorului de religie greco-catolică. Proiectare didactică”.

Lucrarea a apărut la editura Galaxia Gutenberg şi este rodul colaborării mai multor autori cu experienţă în domeniu. În cuprinsul ghidului se regăsesc, între altele, prevederi ale Codului Canoanelor Bisericilor Orientale privind predarea religiei, spicuiri din Legea Educaţiei Naţionale, planuri-cadru, programele şcolare, planificări calendaristice, metodologia de organizare a olimpiadei de religie catolică, programa pentru examenul de definitivat, precum şi programa pentru obţinerea gradului didactic II în învăţământ.

Aşa cum arăta Preasfinţitul Virgil, Preşedintele Comisiei Sinodale pentru Educaţie Catolică, această lucrare este un instrument de lucru al profesorilor de religie, un ajutor şi un stimulent destinat să perfecţioneze actul didactic. Lucrarea poate fi achiziţionată şi comandată prin intermediul editurii Galaxiei Gutenberg.

Florin Jula

Sursa: http://www.bru.ro/oradea/publicarea-ghidului-profesorului-de-religie-greco-catolica-proiectarea-didactica/