4 Aprilie – Cel care scuipă în sus…
Iulian, împărat roman pe la mijlocul secolului al IV-lea, fusese educat în religia Creştină. Însă mereu a dorit să revină la timpurile de măreaţă splendoare ale Romei şi, pentru aceasta, se gândi că era necesar să înapoieze Imperiului vechea religie păgână.
A apostaziat de la credinţa sa creştină, însă nu reuşea să o termine cu Creştinismul, deja foarte înrădăcinat în poporul său. Era disperat în faţa înaintării noii credinţe, pe care el o renegase.
Într-o zi, ieşindu-şi din fire şi poate sătul peste măsură de vin, aruncă o lance către cer într-un gest arogant, ca şi cum ar fi vrut să-l omoare pe Dumnezeu. Lancea urcă o vreme însă, în cădere, îl lovi la o coastă şi-i provocă o rană deschisă. Atunci, blestemând, exclamă adresându-se către cer:
-«M-ai învins, Galileanule!»
Un vechi dicton castilian spune: „Celui care în sus scuipă, în faţă îi cade”. Nu există nici o ofensă adusă lui Dumnezeu care să nu ne prejudicieze pe noi înşine. Orice ofensă lansată către Cer sfârşeşte prin a cădea asupra celui care o lansează. De multe ori, din nefericire, nu cade doar asupra sa. Mai devreme sau mai târziu orice păcat se plăteşte.
Cu alte cuvinte: a fi fideli lui Dumnezeu este cel mai mare bine pe care ni-l putem face nouă înşine. Atunci când lucrurile sunt folosite conform normelor proprii de funcţionare, acestea merg mai bine şi durează mai mult. Nouă, oamenilor, ni se întâmplă la fel.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu