23 Aprilie – Mai bine zilnic
Mama vine de la biserică, după ce s-a spovedit. Un surâs îi luminează chipul iar micuţul, care observă această schimbare, se lipeşte de mama sa şi o întreabă:
-«Ce s-a întâmplat mamă? De ce eşti atât de bucuroasă?»
Mama, văzând oportunitatea unei cateheze providenţiale, îi explică:
-«Păi, să vezi, scumpule: tocmai m-am spovedit şi, de fiecare dată când cineva se spovedeşte, Dumnezeu îl iartă, iar acest lucru îi provoacă o atât de mare bucurie încât şi chipul i se schimbă.»
-«Ce fain, mamă… Da’ de ce nu te spovedeşti în fiecare zi?»
Doar cel care iubeşte este în stare să ierte. Atunci când mă spovedesc, Dumnezeu mă iartă. De fiecare dată când mă iartă îmi arată că mă iubeşte. De aici provine bucuria fiecărei iertări, a fiecărei spovezi.
Spovada este un adevărat izvor de bucurie. Unii creştini o transformă într-un motiv de tulburare. Cauza este foarte simplă: se gândesc prea puţin la iubirea pe care Dumnezeu le-o arată şi prea mult la ceea ce ei fac sau trebuie să facă. A te baza mai mult pe perfecţiunea a ceea ce faci decât pe iubirea pe care Dumnezeu o are faţă de noi duce la îngrijorare, la nelinişte, la teamă şi la scrupule.
Spovada este, înainte de toate, o revărsare de iubire şi de înţelegere din partea lui Dumnezeu vizavi de slăbiciunea mea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu