17 Mai – Scrisoarea
Joselito era un copil mic, de patru ani, care trăia singur cu mama sa, o femeie săracă şi foarte pioasă. Într-o dimineaţă s-a dus în vizită la un vecin, Don Simon, care obişnuia să scrie scrisorile mamei sale.
- «Don Simon,» – îi spuse – «vă rog, îmi scrieţi o scrisoare?»
- «Tu, o scrisoare? Cui vrei să-i scrii? Ia, spune-mi!»
- «Păi scrieţi: „Dragă Domnule Prunc Isus…”.»
- «Scumpule, dar ce vrei să-i spui tu Pruncului Isus?»
- «Spuneţi-i că mama doarme de ieri după-amiază şi… să vină să o trezească el, că eu nu pot.»
- «Dar ce-ai făcut ca să o trezeşti pe mama?»
- «Ca întotdeauna: i-am dat o îmbrăţişare şi un pupic.»
- «Şi nu ai observat nimic?»
- «Da, era cam rece. În casă la noi este foarte frig.»
Don Simon, îmbrăţişându-l cu drag pe copil, îi spuse:
- «Dragule, Pruncul Isus cunoaşte deja scrisoarea ta. Să mergem acasă.»
Copilul, rămas fără mamă, avea să fie adoptat de Don Simon.
Mama a ştiut să sădească în copil atâta încredere în Pruncul Isus, câtă era necesară pentru a-i scrie o scrisoare, iar Isus a dat curs rugăminţii micuţului, chiar dacă răspunsul nu a corespuns, întocmai, cu ceea ce copilul cerea.
Dumnezeu ne ascultă întotdeauna şi ştie ce anume este cel mai bine pentru noi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu