Predica de Duminică!!!

Duminica Mironositelor Femeia în lumea crestinismului

"Si, foarte de dimineata, în ziua cea dintâi a saptamânii,

au venit la mormânt, dupa ce a rasarit soarele."

(Marcu XVI,2)

Nu numai din acest verset al Sfintei Evanghelii dupa Marcu, ci si din relatarile celorlalti evanghelisti reiese ca femeile purtatoare de mir au pornit, când era înca întuneric, la mormânt, ca sa unga cu miresme trupul Domnului, sosind acolo dupa rasaritul soarelui. Astfel, Sfântul Matei spune ca ele au plecat "sâmbata noaptea târziu când se lumina de ziua cea dintâi a saptamânii" (XXIII, 1); Sfântul Luca zice: "Iar în ziua cea dintâi a saptamânii, foarte de dimineata, au venit la mormânt" (XXIV, 1); iar Sfântul Ioan: "Iar în ziua cea dintâi a saptamânii, Maria Magdalena, a venit la mormânt, înca fiind întuneric" (XX,1). Acest gest de iubire curata, devotament si curaj, care le-a facut pe purtatoarele de mir sa alerge cu noaptea în cap la mormânt, este nu numai o expresie a gingasiei cu care ele îl iubeau pe Isus si a credintei lor nezdruncinate în El, ci este totodata si o dovada a iubirii si a atentiei de care ele s-au bucurat din partea Învatatorului cât fusese în viata. Purtarea Lui fata de ele le facea sa simta ca acest Mare Profet le pretuia mai mult decât le putea pretui orice muritor pâna la El si ca, prin El, ele primisera o demnitate noua. Iata de ce folosesc acest prilej al duminicii dedicata mironositelor spre a considera: 1. Ce era femeia înainte de Cristos. 2. Ce a devenit femeia datorita lui Cristos. 3. Ce ar deveni femeia fara Cristos. 1. Este un fapt cunoscut ca în antichitate starea femeii era degradanta. Astfel, în lumea greaca, de exemplu, cea mai mare parte a populatiei se compunea din sclavi; si cum majoritatea coplesitoare a acestora nu aveau dreptul sa se casatoreasca, reiese ca cele mai multe tinere nu se puteau marita si, ca urmare, erau expuse celui mai josnic desfrâu. Chiar daca unora li se îngaduia sa încheie casatorie, stapânul lor oricând le-o putea desface. În patura libera, a celor bogati, soarta femeii nu era mult mai buna. Fetele nu se puteau împartasi de cultura intelectuala. Dansul si cântecul erau singurele lor îndeletniciri, iar sotul le era impus de catre tata. Dupa casatorie, femeia era pusa, sub supravegherea unui paznic, într-un apartament separat de al sotului (gineceu), fiindu-i interzis a-l parasi. Sotul, în schimb, putea, oricând s-o repudieze. Sotia nu avea dreptul sa faca comert, nici sa faca testament. Devenita vaduva, fiul cel mai mare devenea tutorele ei. Dar, oare în mijlocul fiilor era ea mai fericita? Nicidecum. Tatal avea dreptul sa decida asupra noului nascut daca îl accepta sau urmeaza sa fie expus si lasat sa moara de foame. Iar daca unul din copii, baiat ori fata, se nastea infirm, era suprimat, fara multa chibzuiala, ca un pui de pisica. Pe scurt femeia, în lumea greaca veche, nu se bucura nici de onoare, nici de drepturi, nici de iubire, nici de libertate. 2. Dar în aceasta noapte sumbra, lumina stelei de la Rasarit, care a adus bucurie în toata lumea a schimbat si soarta nefericita a femeii. Prin rascumpararea adusa de Cristos, femeia nu mai este sclava barbatului, ci egala cu el în drepturi si demnitate. Aceasta era o adevarata revolutie, daca ne gândim ca, la evrei, unui învatator de lege nu îi era permis sa stea de vorba cu o femeie, fie chiar propria lui sora. Or, iata-L pe Mântuitorul abrogând aceasta prescriptie umilitoare. De aceea apostolii se mira când, întorcându-se din oras, îl gasesc pe Isus, la fântâna lui Iacob, stând de vorba cu femeia samarineanca. "Si ucenicii se mirara ca sta de vorba cu o femeie", remarca Sfântul Ioan în Evanghelia sa (c. IV). Era primul pas spre respectul femeii si spre eliberarea ei. În minunatele sale pilde, Isus aminteste mereu de truda si multele suferinte ale femeii. Si daca marele filosof antic Socrate, când vorbea de filosofie în societate, izgonea femeile din casa, ca nu cumva acestea sa tulbure întelepciunea barbatilor, considerata ca un apanaj al lor, apoi Cristos, Lumina lumii, întelepciunea însasi, saluta prezenta femeilor si mamelor printre ascultatorii Sai, lasând sa se înteleaga ca si ele au drept egal la iubirea si jertfa Sa mântuitoare. El le elibereaza si le face vrednice de aceeasi cinstire ca si barbatul. Din sclave face surori; din servitoare - sotii; din desfrânate notorii - învatacele fidele care Îl urmeaza pe Mântuitorul pretutindeni. Este cu neputinta sa exprimam duiosia, bunatatea si mila cu care si-a plecat Isus inima Sa iubitoare asupra suferintelor femeii. Miscat de lacrimile vaduvei din Nain, îi învie pe unicul fiu; iar sub fulgerele încrucisate ale privirilor fariseilor, primeste cu mila pe Maria Magdalena cea pacatoasa si o sloboade iertata: "Iertate îti sunt pacatele" (Luca VII,48). Când fariseii aduc în fata lui Isus o femeie prinsa în adulter, cu intentia de a obtine de la Isus o condamnare, Isus demasca fatarnicia acestora si o achita pe pacatoasa, vorbindu-i cu blândete si bunatate. El lauda marinimia vaduvei sarace care îsi arunca ultimii banuti în vistieria bisericii; o vindeca pe fiica femeii din Canaan, pe femeia gârbova si învie pe fiica lui Iair, mai marele sinagogii din Capernaum. De aceea, înca de la prima întâlnire cu Mântuitorul, femeile, gasind în El izvorul nesecat al iubirii si întelegerii pentru toate mizeriile umane, s-au apropiat si atasat de El cu toata evlavia si încrederea, slujindu-L cu credinta si cu o totala daruire pâna la moarte, dovedindu-se mai curajoase decât multi apostoli. Când, acoperit de vânatai si sânge, Mântuitorul urca Golgotha, în acele clipe când El avea mai multa nevoie de mângâiere din partea prietenilor, numai femeile L-au urmat de-aproape, plângând si patimind împreuna cu El. În ceasul Jertfei supreme de pe Cruce tot femeile sunt cele care, alaturi de Maica Sa preasfânta si de Evanghelistul Ioan, au ramas pâna târziu la picioarele lui Isus; iar în clipele marii bucurii din dimineata Învierii, tot ele au fost cele dintâi venite la mormântul Domnului si cele dintâi care au purtat mesajul Învierii. Isus le iubeste pentru devotamentul lor, pentru menirea lor de sotii si mame, continuatoare a lucrarii creatoare a lui Dumnezeu în lume; le iubeste pentru virtutile lor alese, le compatimeste si le ridica prin pocainta la o noua viata. Mai mult, prin Fecioara Mama femeia este înaltata la demnitatea de a fi imaginea vie a Mariei pe pamânt, sotie casta si fidela, mama devotata si iubitoare, dupa modelul Mamei divine. Si, inspirati tot de acest model, sfintii Petru si Pavel în scrisorile lor le îndeamna pe femei sa fie bune, modeste, blânde, curate, credincioase în îndeplinirea îndatoririlor fata de familie si Biserica, împodobindu-se cu virtuti, nu cu aur si argint. Iar Biserica, continuatoarea învataturii apostolice, a avut de-a lungul veacurilor bucuria de a vedea crescând în sânul ei de mama, femei care au întruchipat în viata lor idealul de sfintenie dupa chipul Fecioarei Mame, fie consacrându-se - prin feciorie - maternitatii spirituale, îngrijind pe bolnavi si orfani si educând tinerele vlastare în scoli, fie consacrându-se vietii de familie si cresterii propriilor vlastare în spiritul Evangheliei, dând astfel societatii oameni de stiinta si caractere de o înalta tinuta morala, unii dintre ei ridicându-se, prin desavârsire, pâna la cinstea altarelor. Nu exista stare sociala în care femeia sa nu fi avut un rol hotarâtor în redresarea morala a societatii, ba uneori chiar si în mersul Bisericii (cum a fost calugarita dominicana Ecaterina de Siena, acea sfânta analfabeta care, luminata de Sfântul Spirit, a determinat pe papa Grigore al XI-lea sa se întoarca din Avignon la Roma, punând astfel capat acelei dureroase "robii babilonice a papilor" 1309-1377, robie datorata lui Filip cel Frumos, regele Frantei). 3. Dar daca aceasta este demnitatea conferita femeii de Cristos, ce ar deveni ea fara religia întemeiata de El? Ce ar deveni o vedem din nefericire în multe parti ale globului. Într-o lume în care ochii omului sunt îndreptati exclusiv spre vitelul de aur, spre lux si spre tot ce satisface amorul propriu, femeia a devenit si ea sclava acestora, dezertând de la menirea ei de mama si sotie fidela, în dispretul valorilor moralei, chiar si ale celei firesti. Preocuparea obsesiva de o moda ce sfideaza pâna si cea mai elementara pudoare, fardul provocator , vestimentatia ca si întreaga-i comportare, dovedesc ca în ea nu a mai ramas nimic din podoaba virtutilor femeii rascumparate de Cristos, a femeii din Evanghelie. Ea nu mai da seama nimanui de ceea ce face; pleaca de acasa si se reîntoarce când vrea, bea, fumeaza, se casatoreste si divorteaza când vrea, caci pentru ea fidelitatea conjugala si maternitatea sunt conceptii demodate, perimate si ridicole. Astfel, ea a devenit o jucarie în voia patimilor dezlantuite, iar roadele acestei conduite nu întârzie sa se arate, atât în familie cât si în societate: familii destramate, copii fara educatie ramasi pe strazi, viitoare epave sociale, elemente lipsite de orice raspundere fata de societate. Si astfel, în loc sa fie fermentul de regenerare a societatii, femeia a devenit un ferment de descompunere a ei. Ne mângâiem însa ca mai avem înca si chipul femeii care nu vrea sa-si schimbe firea, ci ramâne asa cum a asezat-o Creatorul, cu atributele si virtutile femeii crestine, ale femeilor purtatoare de mir, ale femeii care, pe lânga multiplele-i necazuri si îndeletniciri gospodaresti, îsi afla si ragazul si placerea de a-si împlini îndatoririle spirituale, de a-si primeni sufletul în Taina Sfintei Pocainte si de a scoate noi puteri de munca si lupta din împartasirea cu Isus Euharisticul. Înca mai avem chipul exemplar al femeii care vrea sa fie mama si pentru cei parasiti, si care poate totusi sa ramâna, în acelasi timp, si moderna - în sensul bun al cuvântului -, adica femeia care nu îsi cauta în jurnalul de moda decât un model pentru rochie, nu si pentru suflet; care în gateala nu urmareste un mijloc de etalare vanitoasa, si cu atât mai putin o cursa pentru suflete, deoarece în sufletul ei s-a întiparit înca din copilarie, nu imaginea unei stele de cinema, ci icoana Imaculatei Fecioare, Steaua marii, busola dupa care vrea sa-si orienteze conduita, calatoria sa pe oceanul vietii. Sa ne rugam ca aceasta icoana a Fecioarei Mame, cu farmecul ei ceresc, sa fascineze si sa atraga spre sine cât mai multe dintre acele atât de multe tinere pornite pe povârnisul prabusirii morale, iar cele curate sa urmeze cu statornicie virtutile Preacuratei. Amin. Sursa: http://www.greco-catolic.ro/predici.asp?autor=neamtiu&id=31