23 Iunie – Umilinţă şi recunoştinţă
Un brutar de pe vremea lui Socrate (sec. V î.C.) se stabilise într-un cartier din Atena. Voind să afle ce fel de vecini avea îi chemă pe toţi promiţându-le că va dărui câte o pâine la fiecare. Toţi acceptară şi, odată ajunşi la brutărie, brutarul le arăta unde se afla pâinea promisă, adăugând:
-«Dacă doriţi să mă întrebaţi ceva, eu sunt alături.»
Când se văzură singuri, se năpustiră asupra coşurilor, aleseră pâinile cele mai apetisante şi mai mari şi părăsiră brutăria. Nimeni nu mai trecu pe la brutar pentru a-i mulţumi, în afară de o copilă zdrenţăroasă şi sărăcuţă care ţinea în mâini o pâine micuţă. Brutarul o întrebă de ce nu luase o pâine mai mare, iar copila îi răspunse:
-«Domnule, eu am luat ceea ce mi-au lăsat ceilalţi, dar vreau să vă mulţumesc.»
Odată ajunsă acasă, fetiţa dădu mamei pâiniţa. Rupând-o, constatară cu uimire că în interiorul ei se afla o monedă de aur. Copila se întoarse în fugă la brutărie şi-i înapoie brutarului moneda, spunându-i:
-«Domnule, cred că v-a căzut această monedă în timp ce frământaţi.»
Brutarul, care introdusese în mod intenţionat moneda în pâinea cea mai mică, spuse:
-«Du moneda aceasta mamei tale. O dată în plus s-a dovedit faptul că cei mai săraci şi umili sunt, de asemenea, cei mai cinstiţi şi recunoscători.»
Recunoştinţa este o virtute, însă nu este un lux, ci o obligaţie.
Lui Dumnezeu îi datorăm atât de mult, încât niciodată nu-i vom mulţumi îndeajuns.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu