29 Iunie – Ecoul
Santi are şase sau şapte ani. Locuieşte cu părinţii săi la oraş şi, în vacanţă, obişnuieşte să meargă la ţară, la bunici. Într-o zi se juca de-a călăreţul, călărind pe bastonul bunicului său. Cu toate puterile dădea pinteni „calului” său spunând:
-«Dii, dii căluţule, dii!»
Şi auzi că, în valea apropiată, cineva repeta cuvintele sale. Supărat, întrebă:
-«Cine eşti?»
-«Cine eşti?» – fu răspunsul. Tot mai enervat, începu să insulte pe intrus:
-«Fraiere, tâmpitule…»
Însă vocea repeta insultele sale.
Căută încoace şi-ncolo ca să găsească „copilul care îşi bătea joc de el” însă, în zadar: acesta nu apăru de nicăieri.
Se întoarse acasă necăjit şi povesti bunicii sale ceea ce păţi: cum „un copil ascuns îşi bătea joc de el şi-l insulta”.
-«Nu, Santi» – îi spuse bunica. «Nu era nici un copil. Era ecoul cel care-ţi repeta cuvintele. Dacă, în loc de insulte, ai fi spus cuvinte prietenoase, ai fi auzit cuvinte prietenoase.»
Se culege ceea ce se seamănă şi ni se înapoiază ceea ce dăm. Un creştin trebuie să fie „un semănător de pace şi de bucurie”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu