30 Iunie – Inimă bună
Pablito se uita la televizor când mama sa îl strigă:
-«Pablito, cine a luat din frigider prăjitura pe care trebuia să o servesc cu prietenele mele în după amiaza asta?»
Pablito răspunse:
-«Eu mamă. I-am dat-o unui copil înfometat.»
Mama reluă:
-«Foarte bine, fiule. Mă bucur că ai o inimă atât de mare. Dar cine era acel copil?»
El răspunse:
-«Eu, mamă!»
Mama copilului se gândea că fiul său avea o inimă foarte mare. În realitate, ceea ce avea era un apetit foarte mare.
Se poate face bine căutând să remediezi nevoile celuilalt, însă, de asemenea, se poate face bine pentru a afla propria satisfacţie. Este bine şi plăcut să simţi bucurie atunci când faci bine, dar nu mai este atât de bine să faci binele pentru a afla satisfacţie în el. În cazul acesta, în loc de dragoste benefică faţă de aproapele, ceea ce ai, este amor propriu.
Nu este întotdeauna uşor să ai intenţii curate şi drepte, însă aceasta dă o nouă valoare binelui pe care-l faci. Trebuie să facem binele, adică ceea ce trebuie să facem, chiar dacă, uneori, facem în silă. De asemenea, trebuie să facem binele chiar dacă simţim satisfacţie în a-l face. Nu trebuie să încetăm de a-l face, dacă, prin împlinirea lui, simţim satisfacţie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu