joi, 7 iulie 2011

Cuvântul sculptează!

7 Iulie – Costumul

Se povesteşte că l-au invitat odată pe Gandhi la o recepţie foarte solemnă. Când sosi, nu-l lăsară să intre pentru că nu era îmbrăcat în frac.

Se întoarse acasă şi trimise la recepţie un pachet cu un frac şi următorul bileţel:

-«Aveţi aici pe cel pe care l-aţi invitat.»

Psihologii spun că în vestimentaţie omul nu se arată aşa cum este, ci cum ar vrea să apară sau cum crede că ceilalţi doresc să-l vadă. Nici măcar nu se îmbracă aşa cum doreşte, ci cum crede că le place celorlalţi. După cum este ambientul în care se mişcă, aşa este ornamentul pe care şi-l pune.

Este o atitudine care aminteşte de cameleon: îşi schimbă culoarea şi înfăţişarea în funcţie de mediul înconjurător.

E nevoie de personalitate ca să nu te laşi dus de curent. A fi om de caracter înseamnă a face sau a-ţi pune ceea ce crezi că trebuie să faci sau crezi că îţi vine mai bine, făcând abstracţie de ceea ce alţii gândesc sau nu.

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu