27 Septembrie – Ucenic de relativist
Un copil de şase ani avea o surioară de opt. Mergeau la şcoli diferite. Ea era mai muncitoare, iar notele arătau în mod clar acest lucru.
Într-o zi, mama, reproşându-i băieţelului lenea sa, îi spunea:
-«Uită-te la surioara ta: mereu ia zece la engleză iar tu nu treci deloc de şapte.»
Copilul, sigur pe sine şi convins, răspunse:
-«Păi profu’ meu de engleză lui zece îi spune şapte.»
Iată „un mic relativist”. Numărul, după el, nu contează, nu spune nimic. Fiecare „prof” îi poate spune după cum vrea.
Faza cu micuţul este o glumă. Astăzi, în schimb, în modul de a gândi al multor oameni majori, relativismul invadează totul. „Relativismul care, nerecunoscând nimic drept definitiv, lasă ca ultimă măsură doar propriul eu cu dorinţele sale şi sub aparenţa libertăţii se transformă pentru fiecare într-o închisoare, pentru că îl separă pe unul de altul, făcând ca fiecare să se găsească închis în interiorul propriului eu.” (Benedict al XVI-lea, 6-6-2005)
Acest curent de gândire sau, mai bine zis, de lipsă de gândire, rupe orice posibilitate de comunicare şi de înţelegere cu ceilalţi. Dacă nu există nici un fel de teren solid, sigur, nu pot fi construite punţi.
Eu-l predominant sfârşeşte prin a asfixia propriul eu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu