14 Noiembrie – Cer îndepărtat
După ce a suferit un timp, o femeie muri. Fiica sa, o fetiţă micuţă, întrebă unde s-a dus mama. I s-a spus:
-«A mers în Cer.»
-«Şi este bine, nu mai este bolnavă?» Continuă să întrebe fetiţa.
-«Da, acum este foarte bine.»
-«Şi unde se află Cerul? Vreau să merg să o văd.»
La aceste cuvinte ale fetiţei, se petrecu o oarecare tulburare printre cei mari. În cele din urmă, căutând să o liniştească, spuseră:
-«Dacă eşti bună vei merge să o vezi şi vei fi pentru totdeauna cu ea. Însă nu acum! Mai târziu! Nu te grăbi.»
Curioasa contradicţie omenească: scopul, fericirea se află în Cer. Însă fără grabă, fără silinţa de a ajunge repede.
Până în ce punct sunt convins că Cerul este singurul lucru care merită? Ne agăţăm de pământ precum muşchiul de stâncă.
Suntem „cetăţeni ai Cerului” (Filipeni 3,20). Pe pământ suntem în trecere, în împrumut. Patria noastră este Gloria cerească. Suspinăm în a ne întoarce în patria noastră sau, mai degrabă, ne conformăm cu exilul?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu