29 Decembrie – Lecţie neplăcută
Erau doi copii, fiecare cu câte un titirez, şi unul îi zice celuilalt:
-«Hai, să vedem, învârte titirezul.»
Prietenul îi răspunde:
-«Nu am ştiut.»
Celălalt îi spune:
-«Nu se spune „nu am ştiut” se spune „nu ştiam”.»
În acel moment, o doamnă care ascultase conversaţia copiilor, le spune:
-«Nu se spune „nu am ştiut” nici „nu ştiam”.»
Copiii o întrebară:
-«Atunci cum se spune?»
-«„Nu ştiu”» – răspunde doamna.
Iar copii, supăraţi, îi spuseră:
-«Atunci de ce vă băgaţi, dacă nu ştiţi.»
A-l corecta pe cel care greşeşte este o faptă de caritate. Dacă e vorba de a corecta un cuvânt greşit sau pronunţat greşit este uşor de făcut şi, în mod normal, costă puţin. Când e vorba de o acţiune sau de o atitudine greşită deja e mai costisitor. Cu toate acestea, este mai necesar şi mai important. Greşeala, în domeniul moralei, este mai dăunătoare decât în domeniul gramaticii.
Aşa cum s-a întâmplat doamnei din poveste, nu ni se va mulţumi întotdeauna pentru corectarea făcută. Domnul, în schimb, întotdeauna ne va mulţumi. Aceasta este mulţumirea care contează cu adevărat.
Bine ar fi ca atunci când vom ajunge înaintea Domnului să ne poată spune: „Căci am greşit, şi tu m-ai făcut să văd greşeala”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu