1 Ianuarie – Dogme şi dogmatici
Atunci când Chesterton s-a convertit la catolicism a trebuit să suporte numeroase atacuri venite de la cei care au fost tovarăşii săi şi chiar de la admiratorii săi.
Unul dintre ei, nuvelistul Arnold Bennett, îl acuza pe Chesterton că ar avea puţină inteligenţă, întrucât accepta cu uşurinţă o serie de învăţături ca dogme. Atunci când Chesterton află aceasta dădu următorul răspuns înţelept:
-„Ca să spun drept, există doar două clase de oameni: cei care acceptă dogmele şi ştiu aceasta şi cei care acceptă dogmele şi nu o ştiu. Avantajul pe care-l am faţă de acest nuvelist înzestrat constă în faptul că eu fac parte din prima clasă”.
Cei care resping dogmele de obicei sunt cei mai dogmatici. Încep prin a impune ca dogmă respingerea dogmelor.
Acceptarea supusă a dogmelor se bazează pe ceva la fel de rezonabil precum a se încrede mai mult în Dumnezeu decât în sine însuşi. Iar de lucrul acesta este incapabil doar cel care se crede „dumnezeu” sau mai mare decât Dumnezeu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu