9 Ianuarie – Surzenie voluntară
Faimosul naturalist suedez Linneo vorbea cu un prieten pe o stradă foarte aglomerată şi zgomotoasă dintr-un oraş. Întrucât nu reuşea să-l convingă pe prietenul său, îl întrebă:
-Ce anume nu scapă niciodată auzului omului, nici măcar în mijlocul celor mai mari distracţii şi zgomote posibile?
În timp ce prietenul se gândea la răspuns, Linneo lăsă să cadă pe pavaj o monedă de argint. În mod automat câţiva trecători şi-au întors privirea spre locul de unde provenea zgomotul metalic.
-Vezi – spuse Linneo. Ceea ce omul vrea şi caută, aceea aude întotdeauna.
Acelaşi lucru se petrece cu inima: se vede ceea ce se doreşte şi se află ceea ce într-adevăr se caută. „Fericiţi cei curaţi cu inima, pentru că ei îl vor vedea pe Dumnezeu” (Mt 5,8).
În prefaţa a II-a din Postul Mare, Biserica ne îndeamnă să-i cerem Domnului „să ne elibereze de orice ataşament dezordonat, să trăim realităţile pământeşti ca pregustare a realităţilor veşnice”.
Prin aceasta „realităţile temporale” nu-şi pierd din valoare, din contra, tocmai atunci îşi dobândesc adevărata valoare: o valoare neobişnuită.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu