23 Ianuarie – Deprecierea vieţii
Genialul umorist şi pictor Emilio Castelano prezintă într-una din benzile sale desenate următoarea scenă.
Apare un ţăran cu un căţel jegos, lihnit de foame, căruia i se puteau număra oasele care, împreună cu pielea, formau întregul său trup redus. Un prieten se întâlneşte cu el şi îi spune:
-Omule, dă-i ceva de mâncare bietului animal.
-Bine… - răspunse stăpânul câinelui. Ei aş, la cât de puţine face…
-Atunci omoară-l – îi replică prietenul.
-Ei aş, la cât de puţin mănâncă…
„La cât de puţine face…”. A măsura valoarea câinelui în raport cu utilitatea sa, mai este de înţeles. În cele din urmă câinele, ca animal, există pentru ca să slujească omului. Partea rea este atunci când se foloseşte acelaşi calapod pentru a aprecia omul.
În societatea noastră – „care l-a scos pe Dumnezeu din orizontul existenţial” – „putem constata că tema vieţii umane, atunci când este dezbătută în ambientele sociale, se abordează întotdeauna din perspective şi cu criterii utilitariste, prin calcule raportate la bunuri. Viaţa umană, într-o societate de consum, este evaluată prin modul în care contribuie la mărirea bunăstării generale şi nu ca un bine de dezvoltat în vederea propriei vocaţii personale” (Conf. Episcopală spaniolă: Familia, sanctuarul vieţii… 27-IV-2001 – nr. 40).
Pierzându-l pe Dumnezeu din vedere, omul se devalorizează, iar primii care plătesc pentru aceasta sunt cei mai neputincioşi: copiii şi bătrânii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu