2 Februarie – Agitaţia logodnicei
În ajunul nunţii, când totul era pregătit, logodnica începe să plângă. Mama sa, îngrijorată, caută să o liniştească. În cele din urmă îi spune:
-Uite, draga mea, şi eu m-am căsătorit şi, mulţumesc lui Dumnezeu, mi-a mers foarte bine…
-Da, mamă, – răspunde fiica – însă tu ai avut mai mult noroc decât mine.
-Cum aşa? De ce spui asta?
-Normal. Tu te-ai căsătorit cu tata, însă eu mă voi căsători cu unul străin familiei noastre.
Căsătoria îl transformă pe „străin” într-un membru al familiei, în încă un membru. În acelaşi fel, Botezul ne introduce în familia lui Dumnezeu.
Însă în timp ce căsătoria nu-l schimbă în interior pe cel care-o încheie, Botezul, da! El presupune o transformare interioară reală a celui care se botează, o schimbare care îl înalţă şi-l divinizează.
Cel căsătorit trebuie să-şi schimbe atitudinea faţă de familia din care ajunge să facă parte. Botezul de asemenea, presupune şi pretinde o viaţă nouă şi, ca atare, o atitudine diferită faţă de Dumnezeu şi faţă de ceilalţi: atitudine de fiu faţă de Dumnezeu şi atitudine de frate faţă de ceilalţi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu