15 Februarie – A îndulci ştirea
Un copil, de vreo şapte ani, ajungând de la şcoală îi spune mamei sale:
-Mamă, eu nu mai merg la şcoală.
-De ce, puiule?
-Păi profesorul l-a bătut pe un copil şi toţi râdeau de el.
-Dar tu ce făceai? Râdeai şi tu?
-Nu. Eu plângeam.
-Ce inima bună ai, dragul mamei! Plângeai pentru că îţi părea rău?
-Nu. Plângeam pentru că mă durea.
Nu este acelaşi lucru a plânge din compasiune faţă de cel care suferă cu a plânge pentru că suferi tu ceva.
Când e vorba de o faptă rea, ar trebui să ne doară pentru dauna pe care şi-o face acela care face răul respectiv şi pentru ofensa adusă Domnului pe care o presupune răul făcut. Compasiunea faţă de suferinţa celor care îl înconjoară este esenţială pentru un creştin. Nu putem trece cu indiferenţă peste cel care suferă. Trebuie să-i alinăm durerea.
„Nu poţi să trăieşti cu spatele la mulţime: trebuie să ai sârguinţă de a o face fericită” (Camino, 32).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu