26 Februarie – Neplăcerile unui naufragiat
Singurul supravieţuitor al unui naufragiu a ajuns pe plaja unei insule mici şi nelocuite. S-a rugat insistent lui Dumnezeu cerându-i să fie salvat. În fiecare zi scruta orizontul în căutare de ajutor. Însă ajutorul se pare că nu venea de nicăieri. Obosit, în cele din urmă se hotărî să-şi construiască o colibă din lemn pentru ca să se adăpostească de intemperiile vremii şi să-şi pună la loc sigur puţinele bunuri pe care le avea.
Câteva zile mai târziu, la amiază, după ce dădu câteva târcoale pe insulă în căutare de hrană, reveni la coliba sa şi o găsi învăluită de flăcările unui foc al cărui fum urca vertiginos spre cer. Un fulger inoportun îi incendiase coliba. I s-a întâmplat ceea ce era mai rău posibil… a pierdut totul. Rămase distrus, trist şi plin de mânie.
-„Doamne, cum de ai putut să-mi faci una ca asta?” – se plângea dânsul.
În ziua următoare, destul de dimineaţă, îl trezi semnalul unei bărci care se apropia de insulă. Veneau să-l salveze.
-„Cum aţi aflat că sunt aici?” – îi întrebă obositul naufragiat pe salvatorii săi.
-„Am văzut dâra de fum” – răspunseră dânşii.
Pentru ca să putem aprecia cu certitudine bunătatea sau răutatea unui eveniment din viaţa noastră, trebuie să-i cunoaştem toate consecinţele iar acest lucru are nevoie de trecerea timpului.
Dumnezeu, pentru ca să cunoască toate aceste consecinţe, nu are nevoie ca timpul să treacă. De aici rezultă faptul că evaluarea, aprecierea sa este precisă şi corectă încă din primul moment. Este logic faptul ca evaluarea sa şi a noastră să nu coincidă întotdeauna. Însă Dumnezeu ştie mai bine.
„Ştim că Dumnezeu face ca toate lucrurile să conlucreze spre binele celor care-l iubesc, celor care, conform planului său, sunt chemaţi” (Rom 8,28). Slavă Domnului că există Providenţa, şi acţionează infailibil.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu