28 Februarie – Cârmaciul
Într-o barcă, într-o zi teribil de furtunoasă, un copil de şase ani era foarte liniştit, zâmbitor şi cânta. Unul dintre speriaţii marinari îl întreabă dezorientat:
-Ascultă, copile! Ţie nu ţi-e teamă că ne scufundăm?
-Cum să-mi fie teamă – răspunde copilul – când tatăl meu este cârmaciul?
Faptul de a şti că la cârma vieţii mele este un Dumnezeu care îmi este Tată este motiv de multă pace. La vreme de furtuni aş putea să ameţesc, însă ştiu că sunt în mâini bune.
Aceasta, desigur, nu face ca lucrurile să nu coste. Pe Isus l-a costat sudori de sânge. Însă în toiul furtunii este reconfortant şi încurajator să ştii în ce mâini se află cârma.
„Ajuns în tărâmuri pustii / El îmi dă curaj ca să continui / Şi dacă mă odihnesc, îmi stă alături”.
„Iar când trebuie să urc pe munte (Calvar / îl numeşte El), simt în mâna lui prietenoasă, / care mă ajută, o rană dureroasă” (Breviar: Imnul Orei medii, vineri din săptămâna I).
Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu