duminică, 8 aprilie 2012

Predica de DUMINICĂ!

„Osana! Binecuvântat este Cel ce vine
întru numele Domnului, Împăratul lui Israel!”
(Ioan 12,13)

În numele Tatălui...

Iubiți frați și surori în Domnul,

vedem cum Cristos, pe „mânzul asinei”, simbolul păcii, intră glorios în Ierusalim. De aici deduce Sfântul Ambrozie, pentru sufletele noastre, că: „Împărăţia lui Dumnezeu se cucereşte cu blândeţe, nu cu sabia”, așa cum Isus a cucerit cetatea Ierusalimului. Ierusalimul care peste câteva zile se va arunca asupra-I pentru a-L ucide.
Astăzi, așadar, sărbătorim ziua cunoscută sub denumirea de „Florii”.
Întrebând un copilaș ce înseamnă „ziua de Florii”, el mi-a răspuns cu o sinceritate adâncă: „Este ziua tuturor florilor!” Continuând întrebările mele să cunosc dacă mai simbolizează și altceva, am aflat de la el că nu, nu simbolizează decât ziua florilor. Inima lui sinceră atât înțelegea, iar asta m-a pus pe gânduri. Reflectând, puțin i-am dat dreptate, toți ar trebui să fim, spiritual vorbind, ca niște flori frumoase în „Grădina de iubire a Domnului”, cu o mireasmă pătrunzătoare de sfințenie, un fel de floare-a-soarelui care se rotește mereu după Astrul binefăcător, să ne orientăm mereu spre Dumnezeu, să fim după cum ne cere, din iubire pentru binele nostru. Până la urmă, după cum spune și Apostolul: „câte sunt adevărate, câte sunt de cinste, câte sunt drepte, câte sunt curate, câte sunt vrednice de iubit, câte sunt cu nume bun, orice virtute şi orice laudă, la acestea să vă fie gândul” (Filipeni 4, 8).

Ne-am adunat astăzi la Biserică, fiind sărbătoare mare, cum sărbătoare mare a fost și pentru cei ce l-au întâmpinat pe Cristos în acea vreme în Ierusalim.
Dar, înainte de a ajunge acolo, Isus mai face o ultimă oprire în Betania, în casa prietenului său Lazăr, pe care-l înviase cu puțină vreme înainte.
Cinând în casa lui, s-a adunat mulțime mare de oameni aflând despre marea minune săvârșită acolo. La un moment dat, „Maria, luând o litră cu mir de nard curat, de mare preţ, a uns picioarele lui Isus şi le-a şters cu părul capului ei, iar casa s-a umplut de mirosul mirului” (Ioan 12, 3). Lui Iuda nu-i cade bine acest gest, ar vrea să câștige de pe urma acestui mir ce s-ar fi putut vinde. La fel ca el, prea mulți oameni din ziua de astăzi trăiesc cu impresia că este mai bine să-și împodobească trupul trecător, viața sau să-și umple pântecele, decât să îmbrace cu cinste Biserica, locul în care se întâlnesc cu Dumnezeu, aducând în ea cele mai frumoase podoabe, fizice sau sufletești. Meditând la viața Sf. Ioan Maria Vianney, aflăm că trăia într-o sărăcie lucie și că era foarte rău îmbrăcat, dar toată avuția lui o ducea în biserică, o împodobea cu cele mai frumoase podoabe, căci își spunea că acel loc prefigurează Paradisul, cu frumusețea lui, cu bucuria nemărginită a vederii Comorii comorilor, vederea lui Dumnezeu. Apoi, dintr-un alt loc din Biblie aflăm scurt că: „unde-ți este comoara, acolo îți este și inima...”
Să nu ne pară rău nici măcar pentru o clipă, asemenea lui Iuda, de a face un bine celor nevoiași, cu cât și ce avem, căci după o altă învățătură a Domnului, tot ceea ce facem aproapelui nostru, lui Cristos Îi facem!
Prin cuvintele: „Las-o, că pentru ziua îngropării Mele l-a păstrat”, Cristos reconfirmă ceea ce le spusese Apostolilor: că ziua morții Lui se apropia. Deși ei nu înțelegeau și credeau mereu că vorbește în pilde, Isus îi iubea la fel de mult și încerca să-i pregătească pentru momentul ce nu avea să întârzie prea mult.
A doua zi, plecând spre Ierusalim, a trimis înainte pe câțiva apostoli să-I aducă un asin, iar ei, punând hainele lor pe acesta, Cristos s-a urcat pe el și astfel a intrat în cetatea Ierusalimului, acum plină de lume. Sfântul Luca precizează că: „... mulţimea ucenicilor cu bucurie au început a lăuda pe Dumnezeu zicând: «Binecuvântat este împăratul cel ce vine în numele Domnului, pace în cer şi mărire întru cele de sus». Acum s-a împlinit profeţia lui Zaharia: «Spuneţi fiicei Sionului: Iată, Împăratul tău vine la tine blând, călare pe mânzul asinei». Câţiva farisei, care erau acolo, i-au zis lui Isus: «Ceartă-ţi ucenicii». Dar Isus le-a zis: «Vă spun adevărul, dacă aceştia vor tăcea, vor striga pietrele!»”. (Luca 19, 37-40)
Cristos era, este și va fi cu adevărat Împăratul, singurul Împărat Atotputernic și Adevărat al lumii, văzute și nevăzute, căruia I se cuvine perpetuu „toată mărirea, cinstea şi închinarea” noastră. Tocmai de aceea, în mod simbolic, aducând spre binecuvântare aceste ramuri primăvăratice, avându-le în mâinile noastre, ne unim cu mulțimea de oameni care-L primea în Ierusalim, iar noi Îl primim în Ierusalimul spiritual, în sufletele noastre, în cetatea în care doar Cristos trebuie să domnească de-apururi. El ne-a spus că „Împărăţia cerurilor este în noi”, iar neinvitat, nu intră, ne respectă libertatea cu care ne-a înzestrat. De aceea este indicat să ne pregătim cu mare atenție inima în această perioadă, bucurându-ne de a primi Taina Sfintei Mărturisiri pentru iertarea, dezlegarea de toate păcatele noastre, mici și mari.
Deoarece Domnul nostru cunoaște firea schimbătoare a omului, în acele momente când intra în Ierusalim, nici nu se bucura, dar nici trist nu era, ci își păstra nepătată divina-I seninătate, fiindcă știa că mulțimea ce acum răgușește ovaționându-L, peste doar cinci zile, în Vinerea Mare, va fi aceiași care Îi va cere din mâinile lui Ponțiu Pilat, răstignirea, căci așa cum era atunci, la fel este și astăzi omul, doritor de spectacol, senzațional, poate trece cu ușurință de la o stare la alta, de la o dorință la alta. Ar trebui să medităm mult a ne controla firea... Ar trebui mai mult să ne rugăm atunci când vizionăm sau ascultăm veștile din lume. Știrile ar trebui să fie prilej, motive de rugăciune, nu de judecată...
Și totuși, Cristos se bucură de un singur lucru: că prin Patima, Moartea și Învierea Sa, El va deschide pe veci Porțile Paradisului pentru toți oamenii, „va deschide poarta fericirii veşnice tuturor acelora care vor vrea să se folosească cu vrednicie de Jertfa Sa. Restul, precum în pustiu respinsese viclenele ispite ale Satanei, tot astfel, acum, rămâne nemişcat la aplauzele şi osanalele mulţimii”.
(I. Miclea, Ecouri din veşnicie, vol. I, p.180-182).
Dacă vom lua aminte la învățătura subtilă ce ne-o dăruiește Cristos acum, vom învăța „despre indiferenţa cu care trebuie să privim laudele în succesele noastre, neuitând că inima omului este atât de greşelnică şi nestatornică în sentimentele, aprecierile şi vrerile ei. O, de am şti învăţa de la El înţeleapta ştiinţă de a preţui şi cântări laudele şi stima oamenilor cu cântarul şi preţul vieţii veşnice!”
(http://www.greco-catolic.ro/predici.asp?autor=neamtiu&id=86)
Fie ca aceste gânduri să vă fie hrană spirituală pentru întreaga săptămână, și intrând cu Domnul în Ierusalim să Îl urmăm, să dorim și să dobândim Ierusalimul Ceresc, Paradisul.
Amin.

Mărire Tatălui...

VECI

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu