Câtă încredere ai în oameni?

Să fie vreun an de când, în cadrul formării de psihoterapie, am făcut cel mai grăitor exercițiu de testare a încrederii de până acum. Eram invitați să ne lăsăm pe spate, pe rând, cu ochii închiși, după alegerea unui partener pe care l-am considerat suficient de puternic a ne ține. Cei mai mulți dintre noi am primit cu emoție și scepticism provocarea. Cel puțin eu, îmi amintesc că m-am uitat de câteva ori în spate și am țipat la cel ce urma să mă susțină în cursul căderii mele: ”-Ai grijă, că ți-o iei dacă nu mă ții!”. Majoritatea a avut grade variabile de examinare a susținătorului. La sfârșitul probei respective, ne-am recunoscut cu toții: ușurința de a ne lăsa pe spate corespundea cu lejeritatea cu care ne încredem în oameni, iar măsura evaluării celui angajat să ne prevină prăbușirea era în acord cu nivelul estimării responsabile a celor pe care-i alegem drept prieteni pe care ne bizuim. Un singur coleg s-a lăsat pe spate fără a verifica. A recunoscut, singur, fără a fi direcționat la un răspuns anume, că, și-n existența sa de zi cu zi, se bizuia pe oameni fără a se uita cu băgare de seamă la ei.

Încrederea necondiționată în ceilalți, atunci când nu ține de prostie, apare în contextul unei dinamici narcisice spre care virează ceva dinlăuntrul nostru. Dar, despre acest subiect, voi scrie în reflecția de mai sus. Ceea ce aș vrea să subliniez aici este că ne poate costa mult încrederea nelimitată în oameni. Mulți dintre cei pe care i-am întâlnit ca pacienți, în decursul puținei mele activități într-ale psihicului, au trecut prin același scenariu: și-au încredințat viețile lor indivizilor dubioși, neverificați atent în prealabil. Astăzi, sunt undeva căzuți, răniți, muribunzi din punct de vedere psihologic și spiritual. Puțini au fost vigilenți în asocierea cu oamenii. Mai bine de 90% dintre ei nici măcar n-au privit în spate. S-au lăsat cu toată puterea pe brațele doar aparent puternice ale altora.

Preaiubiților, nu vă îndemn la lipsă de încredere în oameni! Avem nevoie de ceilalți, credința e o dimensiune semnificativă a noastră; fără ea, nu putem trăi. Fără relații întemeiate pe încredere, suntem suspicioși, deprivați de energia și bucuria vieții. Eu vă chem, așa cum mă chem și pe mine, să vă aruncați o privire în spate, înainte de a vă încredința curajos pe voi înșivă celor aparent binevoitori în a vă fi prieteni, parteneri, confidenți. Gândiți-vă că sunteți flori nespus de strălucitoare, fiecare dintre voi, și aveți responsabilitatea să nu lăsați pe nimeni să vă zdrobească petalele și să vă întineze mireasma. Iar cei care vă regăsiți în cele scrise de mine, răniți, culcați la pământ și zdrobiți, nu închideți fereastra prieteniei! Deschideți-o însă treptat, iar Soarele pe care l-ați căutat, cu ale lui blânde și tămăduitoare raze, nu va întârzia să răsară și pentru voi!

Eu vă prețuiesc și sunt aici, aproape de voi, oricând vă pot asista pe cărarea devenirii voastre!

Sursa: http://patrincaandrei.wordpress.com/2012/05/28/cata-incredere-ai-in-oameni/