Cuvântul sculptează!

5 MAI

Nu iubiţi lumea, nici lucrurile din lume. Dacă iubeşte cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în El.

1 Ioan 2.15

Cred că toţi ştim pilda fiului risipitor de la Luca 15. Acolo găsim un chip minunat al iubirii lui Dumnezeu faţă de noi şi a felului cum El se îngrijeşte de păcătoşi, cum îi caută ca să se întâlnească cu ei. Pentru fiul totul este gata.

Pentru el a luat sfârşit vremea când era în zdrenţe, s-a pus capăt foametei. Partea lui sunt acum cea mai bună haină din casă, inelul - pecetea tatălui, încălţămintea în picioare şi dragostea tatălui. Putem să ne închipuim acum starea fiului.

Să ne imaginăm că în aceste momente de mare bucurie, ar veni un sol de la stăpânul unde fiul a fost păzitor al porcilor şi ar spune: „Iată că vin cu paşi uriaşi după tine, deoarece stăpânul meu m-a trimis să-ţi spun că-i pare foarte rău de purtarea lui aspră faţă de tine şi te roagă să vii înapoi unde vei ocupa locul de frunte între slujitori. Vino te rog înapoi!" Sau să ne imaginăm că unul din prietenii cu care a risipit banii îl va chema la o viaţă destrăbălată, dar de data aceasta pe cheltuiala prietenului. Ce credeţi că va face fiul? Va accepta sau îi va da pe uşă afară?

Cum ne comportăm noi faţă de căpetenia acestei lumi care vrea din nou să ne hrănească cu roşcovele ei? Oare mai suspinăm şi noi, după ce am fost răscumpăraţi prin scumpul sânge a lui Cristos, după „oalele de carne ale egiptenilor"? Ce trist şi ruşinos ar fi acest lucru!

Să nu facem cum a făcut Dima care din „dragoste pentru lumea aceasta" şi-a părăsit slujba. Ceea ce numesc oamenii religie se îmbracă în zilele noastre cu farmecele cele mai puternice. Aruncând grosolăniile Evului Mediu, ea cheamă în ajutorul ei mijloacele unui gust ales, ale unui veac cu o cultură înaintată. Aceasta nu este altceva decât religia lumii.

Sursa AICI