Cuvântul sculptează!

10 IULIE

Şi Saul a zis lui David: Du-te şi DOMNUL să fie cu tine!

1 Samuel 17.37

În Saul şi David putem vedea religiozitatea externă şi adevărata credinţă stând faţă în faţă. După ce David şi-a dovedit credinţa în prezenţa şi puterea lui Dumnezeu, Saul a spus: „Du-te şi Domnul să fie cu tine". Vai, ce puţin cunoştea acest om ce înseamnă de a avea pe Dumnezeu cu el. Saul căuta să dea aparenţa că se încrede în Dumnezeu, dar în realitate îşi punea nădejdea în armura lui. Este un lucru ruşinos folosirea cuvintelor frumoase care nu sunt din pornirea inimii, aşa cum e cazul lui Saul.

Cât de des vorbim şi noi despre nădejdea noastră în Domnul şi ne bazăm totuşi câte odată pe împrejurări sau cel puţin sperăm în ajutorul lor. Aşa s-a întâmplat şi cu Saul. El a spus: „Dumnezeu să fie cu tine" şi totuşi a îmbrăcat pe David cu haine, coif de aramă şi platoşă. El nici nu gândea ca David să lupte în alt mod decât în cel obişnuit.

Cât de des se întâmplă şi cu noi aşa. Ne folosim de starea materială şi-L excludem prin aceasta pe Dumnezeu. Dar nu avem voie să ne folosim de starea materială? Nu îi erau necesare lui David acele lucruri? Desigur, dar numai când stă în corelaţie cu credinţa în veşnicul Dumnezeu, şi cu slava Sa! Starea noastră materială nu are voie niciodată să-L excludă pe Dumnezeu.

Nu este nici o stare mai binecuvântată decât aceea a unui suflet care trăieşte, ca un copil, într-o deplină atârnare de Dumnezeu, mulţumindu-se pe deplin să aştepte vremea lui. E drept că această stare îşi are şi ea încercările ei. Dar omul duhovnicesc învaţă cele mai adânci lecţii şi se bucură în încercările cele mai grele căci nu este părăsit ci Îl are pe Dumnezeu de partea sa. Ce bucurie să atârni de cineva a cărui bucurie este să te binecuvânteze! Numai cei care au gustat din această stare pot preţui această bucurie. Şi în această direcţie Marele nostru exemplu este Domnul Isus care a fost totdeauna supus lui Dumnezeu.

Sursa AICI