Cine se leneveşte în lucrul lui este frate cu cel ce nimiceşte.
Proverbe 18.9
Într-o fabulă se spune că într-o zi un brici, ieşind din prăsele, văzu oglindindu-se soarele în luciul lamei sale şi, plin de mândrie, se revoltă în sinea lui, zicându-şi: „Nu mă mai întorc niciodată în dugheana aceea păcătoasă în care am stat. Ce viaţă ticăloasă să tot razi bărbile tuturor ţărănoilor… Eu nu sunt făcut pentru o astfel de treabă. Am să mă ascund într-un loc tainic, unde îmi voi duce viaţa în linişte şi tihnă.“ Şi aşa făcu.
Briciul rămase ascuns câteva luni, până când într-o bună zi ieşi la lumină şi îşi văzu lama asemenea unui fierăstrău, încât soarele nu se mai putea oglindi în ea. Căindu-se amarnic îşi deplângea nenorocirea, zicând: „Vai, ce bine ar fi fost dacă mi-aş fi întrebuinţat la bărbier tăişul fin pe care acum l-am pierdut. Unde este acum luciul feţei mele? Aspra şi neîndurătoarea rugină le-au mâncat!“
Aşa se întâmplă şi cu oamenii care îşi părăsesc îndeletnicirea lăsându-se în voia leneviei; ei îşi pierd agerimea hărniciei, şi „rugina comodităţii“ le deformează caracterele. „Lenea te cufundă într-un somn adânc, şi sufletul molatic sufere de foame“, zice înţeleptul Solomon. Să nu ne asemănăm cu astfel de oameni!
Sursa: http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna/2012-06-22?mini=meditatii-zilnice%2Fsamanta-buna%2F2012-06
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu