18 Septembrie – „Antipotop”
O fetiţă de vreo cinci anişori, o întreabă pe bunica sa:
-«Bunicuţo, tu ai fost cu Noe în arcă atunci când a venit Potopul?»
-«Nu, draga mea, nu! Doamne fereşte!»
-«Atunci cum te-ai salvat?»
Copilul mic, de cinci sau şase
ani, îşi imaginează că bunicii sunt de dinaintea Potopului. Când va avea cu
zece ani mai mult, în jur de cincisprezece, îi va considera pe părinţii săi mai
„învechiţi” decât Noe.
Este interesant de văzut cum se
schimbă viziunea pe care o are fiul despre tatăl său de-a lungul vieţii:
În jurul vârstei de şase ani
spune: „Tata ştie totul”.
Pe la nouă: „Tata ştie aproape
totul”.
Pe la doisprezece: „Sunt multe
lucruri pe care tata nu le ştie”.
Pe la cincisprezece: „Tata nu
ştie nimic”.
La douăzeci şi cinci: „Îl voi
consulta pe tata”.
La patruzeci şi cinci sau
cincizeci: „Ce bine-ar fi să-l am pe tata”.
Însă trebuie să treacă prin „tata
nu ştie nimic”. Este bine ca acest lucru să fie văzut drept ceea ce este: o
staţie intermediară, nu capătul.
