2 Septembrie – Cutia cu săruturi
Un prieten mi-a povestit odată ce i s-a întâmplat cu fiica sa când avea trei ani. Se supărase pe ea pentru că stricase o coală de hârtie poleită de împachetat tăind-o şi ornând o cutie de pus sub bradul de Crăciun. În ziua următoare micuţa îi încredinţă cutia spunând:
-«Poftim, tată. Este cadoul meu.»
Deschise cu emoţie cutia şi o certă din nou pe fetiţă când observă că era goală:
-«Nu ştii că atunci când oferi cuiva un cadou, trebuie să fie ceva înăuntru? Cum ţi-a trecut prin minte să-mi faci cadou o cutie goală?»
Fetiţa, printre lacrimi şi sughiţuri, îi spuse:
-«Tati, dar nu este goală. Am umplut-o de sărutări pentru tine.»
Tatăl, emoţionat, o îmbrăţişă pe micuţă şi-i ceru iertare că nu văzuse în cutie sărutările ei.
Prietenul meu mai spunea că a continuat să păstreze mulţi ani pe măsuţa de noapte acea cutie şi că atunci când era trist o deschidea şi scotea din ea un sărut de la fiica sa care îl reînsufleţea.
Tuturor părinţilor le-a fost dată cu fiii lor o cutie aurită plină de săruturi şi cu greu cineva poate să aibă un cadou mai preţios.
Câtă gingăşie şi fericire produc aceşti micuţi!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu