10 Octombrie – Scrisoare pentru Bunul Dumnezeu
O bătrână locuia
singura şi resursele sale erau destul de limitate. Datora la chiria
apartamentului 500 de euro iar stăpânul casei o ameninţa că o va arunca în
stradă.
Femeii îi trecu prin
minte să scrie o scrisoare adresată chiar lui Dumnezeu. Ca destinatar, pe plic puse:
„Bunului Dumnezeu. Direcţia Generală a Poştelor”.
Când funcţionarii de
la oficiul poştal au dat peste curioasa scrisoare, s-au decis să o citească.
Suna astfel:
„Bunule Dumnezeu, ştii
deja că datorez 500 de euro la chirie şi că mă vor arunca în strada. Te rog, ajută-mă!”
Emoţionaţi, au făcut între
toţi o chetă. Au strâns 450 de euro. Imediat postaşul i-a încredinţat bătrânii banii
cu un virament din partea Bunului Dumnezeu.
Ziua următoare, la acelaşi
oficiu poştal apăru o altă scrisoare cu aceeaşi adresă.
Au deschis-o şi au
citit:
„Mulţumesc, Bunule
Dumnezeu. Ştiam că îmi vei trimite cei 500 de euro pe care-i datoram. Însă şmecherii
ăia de la Poştă şi-au păstrat 50 pentru ei.”
Isus ne-a învăţat să
cerem chiar şi „pâinea cea de toate zilele”. Însă ne-a învăţat să ne gândim întotdeauna
şi la ceilalţi. Când există un motiv clar pentru a nu te încrede, trebuie să ştim
să-i iertăm: „Tată, iartă-i, pentru că nu ştiu ce fac” (Lc 23,34).