13 Noiembrie – „Mama veşnica”
Regina Victoria a Angliei, asemeni actualei Elisabeta a II-a, a trăit şi domnit
mulţi ani. Fiul său Eduard al VII-lea ardea de dorinţa, deloc disimulată, de a şedea
pe tron. Însă, pentru aceasta, trebuia mai întâi să moară mama sa.
Într-o zi, într-o reuniune cu clericii, le spuse fără ocolişuri:
- Dumneavoastră vorbiţi mult despre Tatăl Veşnic, însă ştiţi ce înseamnă să
ai o „mamă veşnică”?
Când, în cele din urmă, regina era pe punctul de a muri, un prieten de-al
casei regale îi spuse principelui Eduard:
- Trebuie să ne consolăm la gândul că Maiestatea sa va fi mai fericită în cer.
- Nu sunt sigur – spuse Eduard al VII-lea – pentru că în cer va trebui să meargă
întotdeauna în urma îngerilor. Ea nu acceptă să lase locul ei nimănui.
A sta pe banca de rezerve nu este nici nimerit nici strălucit, cu atât mai
puţin de dorit. A putea să te desfăşori pe terenul de joc este mai atractiv şi această
opţiune are mai mulţi voluntari.
În realitate, locul pe care îl ocupă cineva în rând este foarte relativ.
Cel care, privit dintr-o parte se află în frunte, văzut din partea cealaltă rămâne
la coadă.
Ne ţinem strâns de acest loc ca şi cum ar fi cel definitiv. Cel definitiv
vine după aceea, în cealaltă viaţă. Acesta va depinde nu de locul pe care l-am
avut în rândul vieţii, ci de cum ne-am jucat rolul în locul care aici ne-a
revenit nouă.
Mulţi „ultimi” vor fi primii şi mulţi „primi” vor fi ultimii.
