Persoanele care practică sport și sunt într-o
formă fizică bună au o capacitate mult mai bună de gândire, de
concentrare și de memorare, în raport cu ceilalți, susțin cercetătorii
americani, citați de Reuters.
Cercetarea
a curprins un eșantion de 1.400 de adulți cu vârste cuprinse între 19
și 94 de ani, care au luat parte la Studiul Longitudinal de Îmbătrânire
Baltimore. Aceștia au fost rugați să meargă, să alerge sau să fugă pe o
bandă de alergat, în timp ce un dispozitiv atașat le măsura nivelul de
oxigen inspirat și cel de dioxid de carbon expirat. Pe baza datelor
oferite de device, experții au stabilit valoarea indicelui VO2 max, care
reprezintă „cantitatea maximă de oxigen folosită de plămâni într-un
minut de exerciții fizice intense", explică dr. Wendell. Astfel,
folosirea unei cantități mai mari de oxigen este un indicator al unei
stări de sănătate mai bună, punctează expertul. Toți voluntarii au fost
urmăriți apoi pe parcursul unei perioade de șapte ani. Aceștia au fost
rugați, de asemenea, să participe la două teste: unul de memorie și unul
cognitiv. Dacă la primul exercițiu au luat parte toți voluntarii, la al
doilea au participat mai puțin de jumătate dintre aceștia.
Rezultatele
au arătat o conexiune între activitatea fizică și performanța cognitivă
și cea de memorare. De exemplu, voluntarii de 80 de ani cu o condiție
fizică de două ori mai bună decât restul participanților s-au descurcat
cu 25% mai bine la testele concentrare și de memorie, au observat
cercetătorii.
Studiul a fost publicat în Journals of Gerontology: Series A.