Cardinal † Lucian
prin harul şi
mila Bunului Dumnezeu, Arhiepiscop și
Mitropolit al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș, Arhiepiscop
Major al Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică, în deplină
comuniune de credinţă cu Sfântul Scaun
Apostolic al Romei
Onoratului cler împreună slujitor, cuvioşilor călugări şi călugăriţe, iubiţilor credincioşi
greco-catolici şi tuturor creştinilor iubitori de Dumnezeu
Dragi
credincioși,
Taina sărbătorii Crăciunului se arată în întâlnirea cu Isus.
Dacă am făcut bine pregătirea sufletească a Postului, Crăciunul trebuie să ne
descopere bucuria unei prezențe speciale care se simte prin lumina credinței:
Dumnezeu e cu noi! Emanuel. Acesta este numele lui Isus, Fiul Tatălui, nume
anunțat de prorocul Isaia. Un nume care indică nu numai prezența, ci plămada
comuniunii Sale cu fiecare dintre noi, fiindcă Celui Preaînalt i-a plăcut încă
de la începuturile Creației să-și mărturisească numele în funcție de om: Dumnezeu
cu noi, Dumnezeul lui Avram, al lui Isaac, al lui Iacob.
Taina Crăciunului spune, de asemenea, că Cristos dorește să
afle o lume în stare să-L recunoască, care-L așteaptă și nu se mărginește la
rezolvări ieftine, ci le caută pe acelea care rămân definitive. Această sfântă
așteptare este evocată de profeții Vechiului Testament și oferă întâietate
timpului în fața locurilor sau a privilegiilor de orice fel.
Speranța creștinului presupune întotdeauna răbdarea
împlinirii timpului și este actul de identitate al omului de credință. Puterea
discretă a binelui reînnoit în lume, zi de zi, este nimeni altul decât Pruncul
ceresc, coborât din veșnicie, care se descoperă tot mai mult lumii prin
mărturia binelui nostru, săvârșit zi de zi, spre a conduce lumea și Biserica la
întâlnirea definitivă cu El.
Iubiți
credincioși,
Știu grijile Voastre și Vă înțeleg descurajările. Dar știm
cu toții că credința nu ține de sfera privată, nu e o înțelegere individualistă
sau opinie subiectivă, ci apare și se întărește în ascultarea Cuvântului
Domnului, fiind destinată să se transforme în bună-vestire – după cum spune
Sfântul Părinte Papa Francisc.
Trăim vremuri pentru care virtutea supremă a devenit gustul
propriu. Viața se lipsește tot mai mult de umanitate, proclamând siluirea legii
firii câștig de cauză de impus tuturor, iar astfel viclenia răului se arată
drept adevăr. Sub presiunea deșertăciunii suntem puși în criză în ceea ce ne
definește drept fii și creaturi ale lui Dumnezeu, adică oameni de comuniune. Și
înlănțuiți de cele trecătoare uităm să mai gustăm bucuria păstorilor și a
magilor care s-au lăsat surprinși de simplitatea și modestia prin care Dumnezeu
vine între noi.
Păstrând bucuria așteptării speranței al cărei obiect nu se
întrezărește, lipsiți de certitudinile lumești, Isus ne ține ancorați în
Providență, descriindu-ne prețul crucii în viața noastră, fiindcă de vestea
bună se bucură doar cel care o așteaptă, fiindcă nu a uitat să aibă nevoie de
ea. În fața Pruncului neajutorat să putem reînnoi temeliile speranței, să
așteptăm acel viitor care îl exprimă pe El și prezența Sa în istoria noastră.
Lucrurile mici făcute cu devoțiune, apropierea față de semeni, disponibilitatea
și gentilețea cu care ne raportăm unii față de alții grăiesc de la sine și
constituie cel mai la îndemână apostolat pe care Isus ni-l cere, fiindcă i-L
putem oferi. Dinspre limitele ființei noastre, de la acele momente unde nu mai
suntem stăpâni pe situații și, prin urmare, mai puțin egoiști, începe cursul
harului care poate schimba și tămădui în Cristos viața noastră. Nu e ușor a
păstra speranța – spune Papa Francisc. Dar oare ne poate fi ea furată?
Înaintașii noștri erau pe deplin convinși că nimeni nu le putea confisca
credința și că viața lor era legătura cu Dumnezeu de la care nimeni nu putea
să-i oblige să abdice. Putem însă să ne lepădăm de Isus prin păcat, necinste,
răutate și mai ales neîncredere față de îndurarea Sa.
Aș dori în ziua Nașterii Domnului să Vă încredințez și să Vă
încurajez în marea misiune care Vă revine: a da mărturie vie pentru harurile
primite. Biserica are nevoie de această comoară din partea fiecărui om
credincios. A fi cu Cristos înseamnă să ne ancorăm în soluțiile Domnului și în
înțelegerea lucrurilor vieții prin ochii Săi, dar aceasta depinde mult, dragii
mei, de rugăciunea noastră și de binele pe care trebuie să ne străduim a-l face
dincolo de mângâieri, recunoaștere sau comoditate.
„Dumnezeu s-a
deșertat pe sine pentru a se face una cu chipul nostru, pentru a ne face una cu
chipul măririi sale” - spune Sfântul Vasile cel Mare într-una din
rugăciunile liturghiei sale. În fața ieslei zilelor noastre, acolo unde Isus nu
încetează să se întrupeze în nimicul ființelor și realităților omenești, ne
vine însă tot mai greu să coborâm în tainicele simțiri ale inimii și să
recunoaștem alături de noi chipul umil și suferind al Domnului nostru. Isus s-a
născut pe fân uscat, în sărăcia unei iesle, la marginea așezării, alungat de
vanitatea lumii și de grijile sale. Și sub semnul celui pornit de acasă, prin
lume, pentru a avea mai multă siguranță, Creatorul intră în viețile noastre, pe
la marginile existenței noastre, în periferie, surprinzându-ne pentru a ne
arăta unde și cum se scrie taina mântuirii.
Colinzile noastre cântă bucuria nașterii Domnului cu multă
melancolie. Adevărul venirii lui Cristos între noi este, desigur, o bucurie
evidentă, dar însemnată de întristare, fiindcă nu toți pot să-L recunoască pe
Omul-Dumnezeu. Sărăcia ieslei nașterii Sale nu este doar lipsa de recunoștință
a lumii față de planul discret al Domnului de a ne oferi mântuirea, ci și
imaginea sufletului uman, despuiat și infirm fără prezența divină. Dacă
recunoaștem darurile căinței și iertării, atunci ieslea săracă – imaginea
inimii noastre însemnată de păcat - se face ambasadoarea îndurării cerești și a
gingășiei Domnului pentru lume. Mult mai bine și mult mai profund decât o
mulțime de tratate teoretice în teologie, decât chezășia misiunii sociale a
Bisericii sau triumfalismul său istoric, prin mărturia simplă și temeinică a
străduințelor fiilor lui Dumnezeu – fii ai Bisericii.
Dragii
mei,
Viitorul nostru
este Isus. Viitorul lumii nu poate fi fără Isus. Împărăția este bucuria de a fi
cu El, în orice ceas, în orice clipă încă din prezent. Când copilul nu este ascultător
sau este obraznic, tata sau mama caută printr-o severitate momentană să-l facă
să înțeleagă că taina binelui este la îndemâna omului, iar răul nu este natural
pentru el. Cu inima înfrântă și îndurerată, orice părinte adevărat își deschide
astfel copilul spre iubire. În Biblie Dumnezeu plânge asupra infidelității
poporului Său, constatând lipsa de recunoștință care aduce cu sine severitatea
încercării ce nu are alt rost decât regăsirea drumului întoarcerii spre casă. Ieslea Betleemului ne
descoperă mlădița iertării din raiul stabilit acolo, adus inimilor prin
prezența Pruncului. În peștera străină și rece „s-a arătat rădăcină neudată
odrăslind iertarea” - spune o strofă a Crăciunului, adică bucuria împăcării
cu Dumnezeu și aproapele.
Lucrurile mici scriu
istoria binelui, la fel ca Fiul lui Dumnezeu venit în lume, la margine de
imperiu, iar fără bunătate, iubire și respect, viața nu e decât vanitate și
întuneric, dispreț și violență. Aici își află bucuria Isus de a fi cu noi, iar
Dumnezeu plânge dacă fiii Săi nu se bucură de împăcarea cu El, dacă mărturia
noastră pentru îndurarea Sa nu este reală, pentru bucuria Inimii Sale milostive
de a oferi lumii întoarcerea la lumină. Încrederea noastră în bunătatea
Domnului, reîntoarcerea la El să fie, aici și acum, semnul că nu putem trăi
fără iertarea Cerului. Acest adevăr trebuie să ne fie paza sufletului pentru a
fi sămânța unui viitor în Cristos și bucuria așteptării Împărăției Sale peste
noi, Biserică și lume. Și vom avea pace fără de care omenirea nu va fi bine.
Iubiți
fii sufletești,
Naturalețea și prospețimea vieții cu Cristos să nu apună
niciodată în inimile Voastre. În pragul noului an, aș dori să mulțumim împreună
Domnului din iesle pentru darul prezenței Sfântului Părinte Francisc care,
iată, ne redă atmosfera scumpă și dragă a Betleemului. Ne-o propune cu
naturalețea sufletelor simple și bune, după modelul Sfintei Familii din
Betleem, după exemplul bucuriei păstorilor și a magilor.
Isus vine pentru a ne oferi parfumul și temelia Crucii
care-L așteaptă pe Golgota – semnul iubirii cerești pentru noi. Este și semnul
nerecunoștinței noastre, dar transfigurată de valoarea absolută a unei dragoste
adevărate și încercate cu preț de sânge. Spunem adesea că suntem făcuți pentru
Domnul, dar am uitat să ne lăsăm surprinși de blândețea, gingășia și
fragilitatea cu care El Însuși ne vizitează și ne cheamă pentru a ne oferi
iertarea. Actul nostru de credință la cumpăna anilor să fie cel pe
care-l repeta Padre Pio ucenicilor săi: „Nu există situații unde Isus este fără
cruce, dar nici cruce în viața cuiva fără prezența lui Isus”.
Cu aceste gânduri Vă transmit părintește urările de Nașterea
Domnului, încredințându-Vă ajutorului și protecției Sfintei Familii, în
speranța de a Vă ști încrezători și curați pentru a persevera în credință,
binevoitori și senini. Timpul de har are precedență în fața nevoilor momentane
și a slabei noastre înțelegeri. Dimpreună cu Preasfințiile lor, Episcopii Mihai
și Claudiu, Vă spun din inimă „Sărbători sfinte și binecuvântate!”, iar anul 2014,
care stă să vină, să Vă apropie și mai mult de Isus – Cel care vine.
„Adveniat regnum tuum, Domine! Maranatha!”
Cu arhierească binecuvântare,
Cardinal † Lucian
Arhiepiscop și
Mitropolit
Arhiepiscop
Major
