Timp de 45 de minute, medicii și asistentele
medicale au fost în imposibilitatea de a-l revigora pe Brian Miller, de
41 de ani, șofer de camion, care a suferit un atac de cord. Miller, care
spune că a fost în cer în acest timp, pretinde că este în viață astăzi
pentru că Dumnezeu l-a trimis înapoi.
Intervievat de către Fox News,
bărbatul a relatat întâlnirea cu socrii săi și faptul că i s-a cerut să
se reîntoarcă din nou pe pământ. Este aceasta dovada clară a existenței
vieții de după moarte?
Când
jurnalistul Megyn Kelly i-a solicitat lui Miller să descrie experiența
sa, acesta a afirmat că „am văzut o lumină și m-am îndreptat spre ea. Și
apoi, dintr-odată, s-a deschis un drum frumos cu flori." A continuat să
înainteze de-a lungul potecii până în momentul în care „un domn și o
doamnă s-au apropiat". Erau socrii lui care i-au spus că trebuie să se
întoarcă, nefiind încă momentul pentru a rămâne acolo.
În
continuarea interviului, Miller a explicat că „mereu a crezut în
Dumnezeu și în viața de după moarte" și că obișnuia încă din copilărie
să meargă la biserică, însă de când s-a căsătorit nu a mai păstrat acest
obicei. El admite că experiența prin care a trecut i-a schimbat
perspectiva asupra vieții sale în mai multe moduri și că oamenii trebuie
să știe că cerul este real.
Poveștile care ne modelează convingerile
Aparent,
s-ar putea crede că aceste manifestări catalogate de oamenii de știință
ca fenomene paranormale afectează doar persoane predispuse la acest gen
de credințe. Însă chiar și oamenii de știință și-au manifestat nu doar
interesul, ci chiar convingerea că aceste fenomene sunt reale. Un
asemenea caz este Eben Alexander, care timp de 15 ani a fost profesor
neurochirurg la Harvard. Timp de șapte zile a fost în moarte clinică,
însă, cu ajutorul medicilor, a reușit să își revină.
„A
fost ca o adevărată odisee. Am ajuns într-un loc în care erau peste tot
în jurul meu fluturi și nori pufoși, iar pe fundal răsună un cântec
care îmi crea o stare de relaxare și de bucurie", mărturisește doctorul.
Trăirile pe care le-a avut în acele șapte zile l-au schimbat complet și
l-au făcut chiar să creadă că există viața după moarte.
„Știu că descrierea mea pare desprinsă dintr-un film de la Hollywood,
însă vreau să le spun persoanelor sceptice că ceea ce trăiam era real și
nu o simplă fantezie", încheie Eben.
Deși
nu dispunem de o statistică care să înregistreze trăirile din pragul
morții până în prezent, ceea ce se cunoaște cu siguranță este vechimea
fenomenului. Rădăcinile lui se pierd în negura timpurilor. De exemplu,
Platon, în celebra Republica, povestește experiența unui soldat
pe nume Er, după ce acesta a fost ucis într-o luptă. Er descrie
momentul în care spiritul îi părăsește trupul, pentru ca apoi să fie
judecat alături de sufletele altor persoane decedate și, într-un final,
să vadă Paradisul. Este evident că fenomenul nu este specific spațiului
creștin, precedând cu mult timp relatările actuale despre înălțarea
sufletului spre Dumnezeu și apoi reîntoarcerea lui pe pământ.
Relatări comune, înțelegeri diferite
Într-o
listă a trăirilor de acest gen, specialiștii au enumerat mai multe
stări corelate, deși extrem de puțini oameni ajung sa le trăiască pe
absolut toate. Printre acestea, cel mai insistent se regăsesc
sentimentul de liniște, lumina intensă și pură, părăsirea propriului
corp, intrarea în alte dimensiuni, entități luminoase, tunelul,
comunicarea cu spiritele,vizualizarea propriei vieți.
Dacă
manifestările sunt aproximativ comune tuturor persoanelor care pretind
că au experimentat trăirile în pragul morții, nu la fel sunt
interpretările. Pentru unii creștini, astfel de experiențe reprezintă
dovada clară că există viața după moarte și că oamenii continuă să
existe într-o altă dimensiune, fie Raiul, fie Iadul. Credința în
nemurirea sufletului își găsește astfel suportul în aceste relatări.
Însă aceasta nu este o opinie unanim acceptată în mediul religios.
Există și convingerea că senzațiile din pragul morții nu sunt altceva
decât modalități prin care Diavolul încearcă să profite de
vulnerabilitatea oamenilor, apărându-le ca un „înger de lumină",
relatează descopera.ro.
În
ton cu cei care consideră manifestările ca o contrafacere se
poziționează și oamenii de știință. În opinia acestora, experiențele din
preajma morții pot fi explicate științific și au condus experimente
care să demonstreze acest lucru. Astfel, unii cercetători au descoperit
că anumite droguri, așa cum este ketamina, pot crea senzații identice cu
cele descrise mai sus, lipsa de oxigen, combinată cu o traumă
puternică, putând genera senzația unei desprinderi de corp. Alții
consideră că fenomenul este cauzat de o descărcare electrică din momentul în care creierul începe să rămână fără oxigen sau o lipsă de irigare sanguină a globului ocular.
Origini divine?
Merită
să fie luate în considerare și încercările de a asocia știința cu
religia în explicarea fenomenului. Unul dintre cei care au studiat cu
insistență timp de 30 de ani experienţele dintre viaţă şi moarte a fost
Kevin Nelson, profesor de neurologie la Universitatea din Kentucky se
întreabă dacă nu există și probabilitatea ca „acest mecanism să fi fost
creat de Dumnezeu tocmai pentru a le oferi oamenilor un confort atunci
când aceştia au nevoie de el — momentul când se apropie de moarte?"
conform Daily Mail.
Însă, la fel de bine ne-am putea întreba dacă nu cumva la originea
acestei percepții stă tocmai credința continuării vieții dincolo de
moarte într-o formă imaterială. În special, religiile tradiționale
favorizează această abordare prin credința în nemurirea sufletului.
Cu
siguranță, o explicație tranșantă cu privire la acest gen de experiențe
nu poate fi dată. Aceasta și fiindcă subiectivismul interpretărilor
joacă un rol esențial. Nu se poate trece cu vederea faptul că există o
încercare artificială de a asocia conceptul biblic de viață după moarte
cu un gen de experiențe încă neelucidate integral. Însă nu e legitim să
ne așteptăm ca oamenii să își construiască credința în ceva atât de
fundamental precum viața de dincolo de moarte pe percepțiile subiective
ale altora. Ce se știe este că doctrina sufletului nemuritor, susținută
de majoritatea creștinilor, se alimentează din seva greco-romană.
Ritualurile tradiționale asociate morții ne duc mai mult cu gândul la
Hades decât la Rai. Charon pare a-și fi luat obolul. Și atunci, de unde
vine și convingerea atât de fermă a supraviețuirii sufletului după
moarte și a călătoriei sale printre astrele cerești într-o manieră mult
prea fantezistă? Ar merita ca răspunsul să vină în urma unei reflecții
mai profunde și care să meargă mai în profunzime decât convingerile
populare.
