Sigur ai întrerupt măcar o dată o discuție ca să
răspunzi la telefon sau ca să verifici notificări pe e-mail sau pe
rețelele de socializare. Micile întreruperi par inofensive. Cercetătorii
au ajuns însă la concluzia că ne distrug încet-încet relațiile.
Potrivit
unui studiu realizat de către VitalSmarts pe 2.025 de persoane, 9 din
10 participanţi au spus că cel puţin o dată pe săptămână li s-a
întâmplat ca prietenii să nu le mai ofere atenţia cuvenită sau nu mai
fie deloc atenţi la discuţia pe care o purtau, din cauza faptului că îşi
verificau dispozitivele digitale. Nu mai puţin de 89% dintre
participanţi au distrus anumite relaţii din cauza folosirii neadecvate a
tehnologiei, notează blogs.kqed.org.
Aproximativ
87% dintre respondenţi au spus că această problemă este mai acută în
prezent faţă de acum câţiva ani. Mai bine de 90% dintre participanţii la
studiu au spus că sunt de acord cu faptul că reţelele de socializare
sau mesajele nu ar trebui folosite atunci când persoana în cauză
conduce, se află la biserică, la şcoală sau în timp ce ia masa cu
familia. Cu toate acestea, în urma studiului s-a constatat că 93% au
văzut în mod regulat persoane care îşi verifică telefonul spre exemplu,
în timp ce conduc, 67% în timpul cinei, 35% la biserică şi 25% la
şcoală.
Problema este că 2 dintre 3 persoane participante
la studiu nu ştiu cum să reducă în mod practic şi eficient impactul
folosirii nepotrivite a tehnologiei din partea celorlalţi. Joseph
Grenny, unul dintre cercetătorii studiului recomandă tuturor să
conştientizeze efectul şi consecinţele pe care le are utilizarea
nepotrivită a tehnologiei în viaţa emoţională.
Persoanele
care au participat la studiu au povestit situaţii în care fie au fost
cei care şi-au petrecut timpul vorbind la telefon sau răspunzând la
mesaje, fie au asistat la aşa ceva. Ele au spus că aceste situaţii sunt
incomode şi chiar nepoliticoase. Unul dintre bărbaţii care a povestit
aşa ceva a spus că i-ar plăcea ca într-o viaţă viitoare, în caz că
aceasta există, să fie un smartphone, pentru ca în felul acesta să
capteze atenţia copiilor şi soţiei sale. Bineînţeles, remarca lui era o
glumă, dar scoate la lumină sentimentele celui care este neglijat de
către partener sau cei din jur din cauza reţelelor de socializare, a
telefonului sau a altor dispozitive.
Pentru cei care au
dezvoltat "dependenţă digitală", experţii spun că primul pas pentru a
elimina aşa ceva este conştientizarea situaţiei. Apoi, ei recomandă
înlocuirea activităţilor care produc dependenţa cu altele mai utile,
care să le aducă aceeași satisfacţie şi eventual să-i implice şi pe cei
din jur. O altă soluție ar fi stabilirea unei zile de deconectare, în
care dispozitivele digitale să fie lăsate deoparte. Iar pentru cazurile
mai grave, există anumite terapii care îi pot ajuta pe cei afectaţi să
depăşească această problemă.