marți, 15 aprilie 2014

Viața de dincolo de moarte



de Rino Cammilleri

Cazul Caterinei Socci, fiica cunoscutului jurnalist italian Antonio Socci, nu poate fi explicat, cel puţin nu în termeni ştiinţifici. La câteva zile după ce şi-a încheiat studiile academice, inima i s-a oprit. Şi a rămas fără viaţă timp de o oră. Era moartă. Apoi, a sosit un preot, părintele său spiritual, a îngenuncheat pentru a se ruga, iar inima Caterinei a început să bată din nou.

Tatăl ei a scris mai multe cărţi despre această întâmplare, iar acum, prin ultima carte, analizează fenomenul NDE (Near-Death Experience) – Experienţe la limita morţii. Subiectul a fost analizat pentru prima dată într-un mod mai serios de filosoful american Raymond Moody, care a publicat în 1975 o serie de mărturii care povesteau experienţe la limita dintre viaţă şi moarte. Din 1975 şi până în 2005 au fost publicate peste 40 de studii referitoare la aceste fenomene puţin înţelese, atât în reviste ştiinţifice, cât şi în diferite cărţi, analizând aproximativ 2500 de astfel de cazuri. În 2001 chiar şi prestigioasa revistă medicală „The Lancet” a publicat rezultatele unui studiu realizat de o echipă de cardiologi olandezi pe 344 de pacienţi „morţi clinic”, dintre care 62 s-au „întors din lumea de dincolo” şi au povestit experienţa lor inedită.

Lucrul cel mai interesant este că toţi cei care au avut o astfel de experienţă la limita dintre viaţă şi moarte povestesc aproximativ aceleaşi lucruri. În primul rând, vorbesc despre conştientizarea faptului că sunt morţi. Apoi, îşi văd corpul ca şi cum s-ar afla în afara lui şi îi văd pe toţi cei care se află în jurul trupului care zace neputincios şi imobil. Unii parcurg un lung tunel întunecat la capătul căruia îi aşteaptă o lumină nemaipomenită. Simt o stare de pace profundă, de linişte totală, uneori întâlnindu-se cu persoane deja moarte sau cu fiinţe luminoase. Nu puţin spun că şi-a văzut „filmul propriei vieţi. Nu puţini sunt cei care, odată întorşi în lumea celor vii, şi-au schimbat viaţa într-un mod apropiat de viziunea creştină a vieţii.

O altă minoritate, chiar dacă nu este nesemnificativă, au întâlnit prezenţe obscure şi terifiante care le-au angoasat şi tulburat. Antonio Socci a scris: „În primul rând ne surprind dimensiunile fenomenului. Aproximativ o treime dintre cei care au fost în comă, în moarte clinică sau în reanimare, spun că au avut o experienţă pre-moarte”. Există chiar şi mărturii faimoase care aparţin unor persoane cunoscute, precum actriţele Elizabeth Taylor, Jane Seymour, Sharon Stone şi actorul Peter Sellers. În Italia sunt cunoscuţi Cino Tortorella („Magul Zurli”) şi Umberto Scapagnini (medicul lui Berlusconi şi primarul din Catania) care-şi povestea în diferite emisiuni televizate experienţa la limita morţii şi a spus că la întâlnit chiar şi pe Padre Pio care l-ar fi invitat să se întoarcă la viaţa veşnică.

Traducere: Andrei Hrișman


Sursa:www.rinocammilleri.com