marți, 13 mai 2014

Eu și Ceaușescu...

Era iarna friguroasă a lui 89...
Telejurnalele de la sfârșitul lui decembrie vuiau în continuu despre Ceaușescu mai abitir decât în vremurile când conducea cu mână de fier România.
Oamenii apăreau la TV și strigau diverse slogane... eu aveam 4 anișori împliniți...
Deși eram atât de mic încât puteam încăpea în cutia televizorului nostru, eu stăteam și mă uitam atent la ceea ce se petrecea acolo, eram atras poate de mulțime, de gălăgie... nu știu. Ce știu este că la un moment dat, mi-am convins frățiorii gemeni (băiat și fată) să mă urmeze și pe mine în convoiul ce se putea vedea la TV. Așa că, ei s-au prins de mine și am format ca un fel de mini trenuleț iar eu eram locomotiva care, în loc de sirenă de avertizare, aveam glas omenesc și strigam din toți plămânii dimpreună cu frații mei, vagoane: „Jios Ceucescu! Jios Ceaucescu!” Și în acest mod ne învârteam prin toată casa. Cei care veneau la noi erau impresionați (nu știam de ce!) de noi și vorbeau ei ceva acolo, ce nu am reținut, însă noi nu ne-am oprit din acest joc decât câteva zile mai târziu.
De ce am făcut această mărturisire? Pentru că în curând se va lansa un material al domului Mircea Hodârnău care a avut ocazia să cunoscă patru tineri din Mediaş ce au avut curajul să se ridice împotriva regimului lui Ceauşescu. Le-a ascultat poveştile apoi le-a strâns într-o carte. Curajul lor i-a dus direct în atenţia Securităţii, fiind anchetaţi sub acuzaţia de propagandă şi acţiuni împotriva orânduirii socialiste, riscând o condamnare între 5 şi 15 ani.

Vezi și site-ul autorului: www.mirceahodarnau.ro.
Lansarea volumului „Speranţe pe cartelă” va avea loc la Casa Gazelor Naturale din Mediaş, în data de 17 mai 2014, la orele 12:00.

Amintirile dor când sunt scrise
cu nedreptăți în carne!