De Rino Cammilleri
Căsătoria-sacrament ori este, ori nu este. Dacă este, rămâne pentru totdeauna. La fel ca în cazul preoţilor reduşi la „statul laical”: nu mai pot activa ca şi preoţi, dar preoţia în sine le rămâne pentru veşnicie. Sacramentul Căsătoriei, între cele şapte, este mai complex, deoarece implică nu doar o persoană, ci două. Este important consimţământul: „cum sensum” sau „idem sentire”. Pentru ca sacramentul să existe efectiv, trebuie să zicem „da” multor lucruri: persoanei alese, indisolubilităţii, educaţiei în spirit creştin al copiilor, fidelităţii dusă pană la eroism. Sigur, omul de azi, victimă a civilizaţiei superficialului, îşi dă consimţământul mai degrabă ţinutelor din seara nunţii, petrecerii, fotografiilor, tortului, dar nu şi restului. De aceea există probabilitatea ca sacramentul să se piardă printre detalii sau să nu existe deloc. În caz de dubiu, Biserica verifică dacă consimţământul a existat şi, în acest caz, există sacrament. Dacă nu a existat, se limitează să declare nulitatea căsătoriei. Nul, şi nu „desfăcut” sau, cum zic unii „anulat”. Dacă în schimb căsătoria e validă, nici chiar Biserica nu mai poate face nimic. Pentru că sacramentul este pentru totdeauna.
Doctrina creştină interzice desfrâul. Şi celor care nu sunt căsătoriţi. Deci, nu poate da împărtăşania (alt sacrament) celui care trăieşte în păcat de moarte (v. catehismul). Faptul că dubiile teologice ale unuia sau altuia dintre personalităţile lumii de azi agită spiritele si găsesc un amplu spaţiu în mass-media nu are nici o relevanţă. Fiindcă Biserica oricum nu poate să dea împărtăşania celor care trăiesc în concubinaj. Împărtăşania se dă celui care se rupe de o situaţie de „păcat”. E adevărat, este dificil, din ce în ce mai dificil să trăieşti ca şi creştin catolic. Dar nu este obligatoriu, nu a fost niciodată obligatoriu. Ce aţi zice de o persoană care după ce s-ar înscrie la clubul de bridge, ar pretinde reguli diferite deoarece le găseşte prea dure? Daca nu-i convine, poate oricând să meargă la clubul de „şeptică” şi atunci toata lumea va trăi fericită până la adânci bătrâneţe...
Traducere de Radu Mihai Andrei
Sursa:www.lanuovabq.it
Căsătoria-sacrament ori este, ori nu este. Dacă este, rămâne pentru totdeauna. La fel ca în cazul preoţilor reduşi la „statul laical”: nu mai pot activa ca şi preoţi, dar preoţia în sine le rămâne pentru veşnicie. Sacramentul Căsătoriei, între cele şapte, este mai complex, deoarece implică nu doar o persoană, ci două. Este important consimţământul: „cum sensum” sau „idem sentire”. Pentru ca sacramentul să existe efectiv, trebuie să zicem „da” multor lucruri: persoanei alese, indisolubilităţii, educaţiei în spirit creştin al copiilor, fidelităţii dusă pană la eroism. Sigur, omul de azi, victimă a civilizaţiei superficialului, îşi dă consimţământul mai degrabă ţinutelor din seara nunţii, petrecerii, fotografiilor, tortului, dar nu şi restului. De aceea există probabilitatea ca sacramentul să se piardă printre detalii sau să nu existe deloc. În caz de dubiu, Biserica verifică dacă consimţământul a existat şi, în acest caz, există sacrament. Dacă nu a existat, se limitează să declare nulitatea căsătoriei. Nul, şi nu „desfăcut” sau, cum zic unii „anulat”. Dacă în schimb căsătoria e validă, nici chiar Biserica nu mai poate face nimic. Pentru că sacramentul este pentru totdeauna.
Doctrina creştină interzice desfrâul. Şi celor care nu sunt căsătoriţi. Deci, nu poate da împărtăşania (alt sacrament) celui care trăieşte în păcat de moarte (v. catehismul). Faptul că dubiile teologice ale unuia sau altuia dintre personalităţile lumii de azi agită spiritele si găsesc un amplu spaţiu în mass-media nu are nici o relevanţă. Fiindcă Biserica oricum nu poate să dea împărtăşania celor care trăiesc în concubinaj. Împărtăşania se dă celui care se rupe de o situaţie de „păcat”. E adevărat, este dificil, din ce în ce mai dificil să trăieşti ca şi creştin catolic. Dar nu este obligatoriu, nu a fost niciodată obligatoriu. Ce aţi zice de o persoană care după ce s-ar înscrie la clubul de bridge, ar pretinde reguli diferite deoarece le găseşte prea dure? Daca nu-i convine, poate oricând să meargă la clubul de „şeptică” şi atunci toata lumea va trăi fericită până la adânci bătrâneţe...
Traducere de Radu Mihai Andrei
