joi, 19 iunie 2014

Sf. Iuda Tadeul, Sfântul cauzelor imposibile

Din cele mai vechi timpuri este cunoscut ca mijlocitor puternic în probleme importante şi dificile. Practica dovedeşte că cei care i s-au adresat cu inima însufleţită pentru mijlocire au avut parte de ascultări minunate şi în probleme care după calcule omeneşti păreau imposibile.

Sf. Rita în viziunile personale, notate de ea, a fost atenţionată de Mântuitor, să ceară cu smerenie ajutorul lui Sf. Iuda Tadeu.

Putem ţine novene, Sf. Liturghii, putem vizita bisericile, statuile în cinstea lui sau şi alte fapte putem săvârşi spre cinstirea lui. Pentru a dobândi ajutorul sfântului şi al lui Dumnezeu să practicăm din belşug faptele milosteniei creştineşti.


 PRACTICA DE 9 ZILE ÎN CINSTEA SF. IUDA TADEU


O, Sf. Apostol Iuda, ruda de sânge a lui Isus Cristos, mă rog ție!

Prin Inima Sfântă a lui Isus, Îl preamăresc şi binecuvântez pe Dumnezeu pentru harurile acordate prin tine.
Prin această Inimă, te rog, cu smerenie, îngenuncheat, aruncă-ţi privirea nepărtinitoare spre mine, nu trece cu vederea rugăciunea păcătosului şi nu lăsa să se ruşineze încrederea mea. Dumnezeu ţi-a acordat harul de a veni în ajutorul celor cărora speranţa li se clatină.
Te rog, vino în ajutorul meu, pentru a putea mări milostivirea nemărginită a lui Dumnezeu.
Toată viaţa mea îţi voi fi recunoscător, până voi ajunge în cer, să-ţi aduc mulţumiri.
Tatăl Nostru ... , Bucură-te Mărie ... , Mărire Tatălui ... (de 3 ori).

                                                       

Preasfânta Inimă a lui Isus să fie adorată şi iubită în toate altarele în vecii vecilor! Amin.
Preasfânta Inimă a lui Isus să fie onorată şi mărită acum şi pentru totdeauna! Amin.
Sfînte Iuda Tadeu roagă-te pentru noi şi ascultă-ne rugaciunile!
Binecuvantată să fie Sfânta Inimă a lui Isus!
Binecuvantată să fie Imaculata Inimă a Mariei!
Binecuvântat să fie Sfântul Iuda Tadeu în toata lumea pentru totdeauna!
O, Sfinte Iuda, Apostol şi Martir, mare în virtute şi bogat în miracole, ruda apropiata a lui Isus Cristos, mijlocitor credincios pentru toţi care te cheamă în ajutor în timp de nevoie, la tine apelez din toata inima şi te rog cu umilinţă (se spune cererea)………………………
Ţie Dumnezeu ţi-a dat puteri aşa de mari ca să-mi fii ajutor.
Ajută-mă în cerinţa mea prezentă şi urgentă. Drept compensaţie promit să te fac cunoscut şi invocat de alţii.
Sfinte Iuda roagă-te pentru noi toţi care-ţi cerem ajutor. Amin.

Tatăl Nostru ... , Bucură-te Mărie ... , Mărire Tatălui ... (de 3 ori).

O, mărite Apostol, Sfinte Iuda Tadeu, rudă a lui Isus şi a Mariei, te salut prin intermediul Preasfintei Inimi a lui Isus. Prin Inima Lui îl măresc şi îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru harurile cu care te-a înzestrat.
Stau umilit în faţa ta şi te rog din inimă să mă priveşti cu compasiune. O, nu-mi dispreţui rugăciunile. Nu-mi înfrânge încrederea în tine. Ţie Dumnezeu ţi-a dat privilegiul de a ajuta omenirea în cele mai disperate probleme. O, vino în ajutorul meu ca sa măresc binecuvântările lui Dumnezeu.
Toata viaţa iţi voi fi recunoscator şi te voi urma cu credintă pâna iti voi putea mulţumi în Rai. Amin.


LITANIA ÎN CINSTEA SF. IUDA TADEU

 Doamne, îndură-te de noi!
Cristoase, îndură-te de noi!
Cristoase, ascultă-ne!
Cristoase, ascultă-ne pe noi!
Tată din cer, Dumnezeule, îndură-te de noi!
Fiule, Răscumpărătorul lumii, Dumnezeule, îndură-te de noi!
Spirite Sfânt, Dumnezeule, îndură-te de noi!
Sfântă Treime, un singur Dumnezeu, îndură-te de noi!
Sfântă Fecioară Maria, roagă-te pentru noi!
Sfinte Apostol Tadeu, roagă-te pentru noi.
Rudele lui Isus şi ale Mariei, rugaţi-vă pentru noi.
Cel ce ai fost vrednic de tovărăşia lui Isus şi Mariei, roagă-te pentru noi.
Cel ce ai fost ridicat la rang de apostol, roagă-te pentru noi.
Cel ce ai fost vrednic de a-L avea pe Isus la picioarele tale, în seara „cinei celei de taină”,
                                                                                   roagă-te pentru noi.
Cel ce ai fost vrednic de a primi Sf. Sacrament din mâna lui Dumnezeu, la „cina cea de taină”,
                                                                           roagă-te pentru noi.
Cel care după tristeţea amară după Învăţătorul iubit, ai avut mângâierea de a-L vedea şi pipăi
                                                                                   pe Mântuitorul înviat, roagă-te pentru noi.
Cel care ai fost prezent pe muntele măslinilor la înălţarea lui Isus Cristos, roagă-te pentru noi.
Cel pe care împreună cu ceilalţi, în ziua Sf. Rusalii, Spiritul Sfânt l-a umplut,
                                                                                   roagă-te pentru noi.
Cel care a propovăduit Evanghelia în Mesopotamia şi Persia, roagă-te pentru noi.
Cel care pe mulţi păgâni a cucerit ca învăţăcei pentru Isus, roagă-te pentru noi.
Cel care cu puterea Sf. Spirit multe minuni ai săvârşit, roagă-te pentru noi.
Cel care ai redat viaţa trupească şi sufletească unui rege păgân, roagă-te pentru noi.
Cel care i-ai învins pe diavoli şi i-ai determinat pe păgân la ascultare, roagă-te pentru noi.
Cel care ai prezis pacea ce va lega un rege cu cel mai mare duşman de-al lui,
                                                                                               roagă-te pentru noi.
Cel care ai luat puterea şarpelui pentru a nu fi dăunător oamenilor, roagă-te pentru noi.
Cel care adevărurile de credinţă le-ai propagat cu curaj şi în ciuda ameninţărilor,
                                                                                               roagă-te pentru noi.
Cel care s-a găsit vrednic de a-şi vărsa sângele pentru numele lui Isus Cristos
                                                                                               roagă-te pentru noi.
Sf. Tadeu, cu mare încredere venim la tine, Te rugăm ascultă-ne.
Să obţii prin mijlocirea ta un elan înflăcărat pentru credinţa în rândul servilor bisericii,
                                                                                               Te rugăm ascultă-ne.
Să obţii prin mijlocirea ta ocrotire, lumină şi putere Sf. Scaun, Te rugăm ascultă-ne.
Să obţii prin mijlocirea ta pace şi înţelegere între regii creştini şi domnitori,
                                                                                              Te rugăm ascultă-ne.
Să obţii prin mijlocirea ta, ca lumina Evangheliei să ajungă la păgâni, Te rugăm ascultă-ne.
Să obţii prin mijlocirea ta, ca cei rătăciţi să ajungă înapoi la credinţa mamă,
                                                                                              Te rugăm ascultă-ne.
Să obţii prin mijlocirea ta să crească în inima noastră credinţa, speranţa şi iubirea,
                                                                                                Te rugăm ascultă-ne.
Să obţii prin mijlocirea ta, să scăpăm de gânduri diavoleşti şi de toate uneltirile lui,
                                                                                               Te rugăm ascultă-ne.
Să obţii prin mijlocirea ta scăparea noastră de păcate şi de prilejul de a păcătui,
                                                                                              Te rugăm ascultă-ne.
Să obţii prin mijlocirea ta, iertarea păcatelor noastre şi să avem parte de Sf. Taine în mod vrednic
                                                                                        In ceasul morţii noastre, Te rugăm ascultă-ne.

            Mielul lui Dumnezeu, care ridici păcatele lumii, iartă-ne pe noi!
            Mielul lui Dumnezeu, care ridici păcatele lumii, ascultă-ne pe noi!
            Mielul lui Dumnezeu, care ridici păcatele lumii, îndură-ne spre noi!

            Doamne, îndură-ne spre noi!
                Cristoase, îndură-ne spre noi!
                Doamne, îndură-ne spre noi!



Tatăl nostru… Născătoare…

Roagă-te pentru noi Sf. Tadeu,
Şi pentru toți acia care îți cer ajutorul tău!


SĂ NE RUGĂM:

 O, apostol mărit! Martirul Evangheliei, ruda lui Isus Cristos, Sf. Iuda, cel care ai propovăduit credinţa adevărată naţiunilor celor mai îndepărtate şi prin puterea cuvintelor tale ai câştiga multe suflete pentru împărăţia lui Dumnezeu, prin mijlocirea ta doresc să obţin de la Dumnezeu harul să pot ocoli şi cel mai mic păcat şi să scap de cele mai dificile ispite. În mod special cere-mi de la Dumnezeu ajutor imediat şi protecţie în actuala situaţie tristă şi disperată.

În sfârşit îţi cer sprijinul, ca după zilele dificile ale acestei vieţi să ajung în patria cea de veci, unde cu tine împreună să pot lăuda Sf. Treime, pe Tatăl, pe Fiul, şi pe Spiritul Sfânt. Amin.

Sf. Iuda, servitorul credincios şi prietenul lui Isus Cristos, roagă-te pentru mine, obţine de la Dumnezeu pentru mine ajutor şi mângâiere cerească în nevoile mele şi în strâmptorările mele, în special în cea de faţă (…) Ajută-mă ca trecând prin greutăţile şi suferinţele acestei vieţi să ajung la fericirea cea de veci. Amin.

 MĂRIRE ŞI RECUNOŞTINŢĂ

 O, Doamne Cristoase, mă unesc cu acea mărire fără de margini, cu care Sf. treime se glorifică pe sine şi care se revarsă asupra omenirii Tale binecuvântată, asupra Maicii Sfinte, asupra îngerilor şi sfinţilor.

Te binecuvântez. Te măresc şi-ţi mulţumesc pentru harurile şi favorurile cu carel-ai înzestrat pe apostolul Tău ales.

Te rog cu smerenie pentru meritele lui, vino în ajutorul meu, ascultându-i ruga în toate nevoile mele şi în mod special în ora morţii mele, întăreşte-mă şi păzeşte-mă împotriva tuturor atacurilor duşmanului.

Amin.

3 Tatăl nostru…

3 Născători…

Mărire…


Părinte veşnic, îţi ofer această sfântă jertfă, spre mai mare mărirea Ta, cu aceeaşi iubire, smerenie şi însufleţire, putere şi tărie, cu care Fiul Tău Drag, Preotul veşnic, Isus Cristos pe Sine s-a jertfit, în mod special spre mai mare mărire şi bucurie a Sf. Iuda Tadeul; ca recunoştinţă pentru harurile şi mărirea acordate lui şi pentru necesităţile mele veşnice. Amin.



RUGĂCIUNEA ZILNICĂ LA SF. IUDA

 O, Sf. Iuda, te salut Prin Inima Preasfântă a lui Isus, te rog să-ţi aminteşti de dulceaţa simţita de inima ta, atunci când Isus te-a învăţat pe tine împreună cu apostolii, rugăciunea Tatăl nostru… şi te rog să obţii pentru mine harul să rămân fidel ataşat de Isus până la sfârşit. Amin.

Tatăl nostru…



RUGĂCIUNEA CĂTRE SF. IUDA ÎN MARE NEVOIE

 O, Sf. Tadeu, ruda lui Isus Cristos, tu mărite apostol şi martir, mare în virtuţi şi în facere de minuni, ajutorul grabnic şi fidel al celor care te respectă şi au încredere în tine, care ajuţi în situaţii dificile.

De aceea vin la tine şi te rog din adâncul inimii, vino în ajutorul meu prin mijlocirea ta puternică, deoarece tu ai harul special primit de la Dumnezeu de a-i ajuta pe cei care au renunţat şi la ultima speranţă. Priveşte spre mine: viaţa mea e viaţa crucii, zilele-mi sunt ale tristeţii, inima mea este marea amărăciunii, drumurile mele sunt pline de spini, abia sunt clipe care nu devin martorii lacrimilor şi suspinelor mele, la care se adaugă şi faptul că sufletul meu este chinuit de gânduri întunecoase, de nelinişte, de neîncredere şi deseori aproape disperare.

Pare că Providenţa Divină s-ar fi retras din faţa privirilor mele şi mi se clatină credinţa din inimă.

Asemenea gânduri ca nişte nori negri îmi înconjoară sufletul.

Tu nu mă poţi părăsi! Grăbeşte-te în ajutorul meu! Toată viaţa îţi voi fi recunoscător. Ca pe un protector deosebit te voi cinsti toată viaţa.

Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru harurile acordate ţie şi voi extinde respectul tău între credincioşi, după capacităţile mele.

Amin.

*******

Biserica în calendarul răsăritean îl sărbătoreşte astăzi pe Sf. Apostol Iuda Tadeul. Născut în Galilea, fiul lui Alfeu, alături de Sf. Iacob şi de Maria lui Cleofa, una din femeile miloase care, potrivit Tradiţiei L-ar fi însoţit pe Mântuitorul Isus pe drumul Calvarului şi căreia îngerii i-au vestit Învierea Mântuitorului. Sf. Apostol Iuda a fost supranumit în tradiţia creştină Tadeul - „Thadd”, adică „duios, îndurător, generos” şi „Lebbeo”, adică „cel curajos”.
 
A fost  unul din cei 12 Ucenici ai lui Isus, fiind pomenit în paginile Sfintei Evanghelii într-un singur moment şi anume în momentul Cinei Celei de Taină, când : „i-a zis Iuda, nu Iscarioteanul: Doamne, ce este că ai să Te arăţi nouă, şi nu lumii? Isus a răspuns şi i-a zis: Dacă Mă iubeşte cineva, va păzi cuvântul Meu, şi Tatăl Meu îl va iubi, şi vom veni la el şi vom face locaş la el” (In 14, 22-23). Această unică frază rostită de Sf. Iuda pe care Evanghelia a conservat-o, mărturiseşte elanul acestui Apostol faţă de Persoana lui Isus, pe care dorea să îl facă cunoscut lumii întregi.
 
Potrivit martirologiului roman, Sf. Iuda a evanghelizat Iudea, apoi Mesopotamia şi în cele din urmă Persia, unde avea să moară ca martir, împreună cu Sf. Apostol Simon Cananeul. Trupurile lor martirizate au fost depuse în Bazilica Sf. Petru din Vatican, în capela Sf. Iosif, aflată în stânga altarului Confesiunii Sf. Petru.
 
Alături de Sf. Rita din Cascia, Sf. Apostol Iuda este venerat de poporul creştin ca fiind patronul cauzelor greu de înfăptuit dar nu cu neputinţă în faţa Bunului Dumnezeu.

Sursa