Parintele Jean Baptiste Robin s-a reîntors la Domnul

În seara zilei de joi 31 iulie 2014, Parintele Jean Baptiste Robin, primul Rector al Sanctuarului Arhiepiscopal Major de la Cărbunari, s-a intors in casa Tatalui ceresc.

Calugarul de origine franceza Jean Baptiste Robin, a vietuit ca pustnic in Sanctuarul de la Carbunari închinat Fecioarei Săracilor (Blaj), în cinstea Aparițiilor Preasfintei Fecioare Maria de la Banneux (Belgia), nutrind o mare dragoste fata de Biserica Greco-Catolica din Romania.

Vom reveni cu precizari legate de slujba de inmormantare.

Bunul Dumnezeu sa-l odihneasca si sa-l fericeasca de vederea chipului Sau.

Sursa

Cine sunt îngerii?

Vorbind despre îngeri, chiar și în biserică, de multe ori acest lucru a devenit aproape un subiect tabu, iar pentru a evita un sens greșit în cadrul discutilor ecumenice se preferă evitarea acestui  argument care i-ar putea “supăra” pe protestanți, ștergând astfel rolul și importanta acestor spirite cerești atât de prezente în viață noastră.

Îngerii sunt astăzi un subiect de interes mai mult pentru copii, iar în ceea ce-i privește pe adulți se poate spune că pentru aceștia reprezintă doar  un simplu simbol.

În acest context îngerii sunt uitați?

Cu siguranță nu, dar poate că uitarea lor nu e atât de departe și asta pentru că trăim într-o lume nouă -New Age- care prin mijloacele caracteristice promovează un alt model angelic complet distorsionat. Din fericire, părintele Marcello Stanzione nu se numără printre acei preoți care sunt rușinați de credința care are la bază și angeologia. Lupta sa de zeci de ani prin predici, eseuri și manuale, cărți de rugăciuni sau întâlniri, a avut întotdeauna ca și nucleu modul corect evaluat al îngerilor în viață de zi cu zi.

De această dată prin efortul său și prin colaborarea cu unul dintre cei mai renumiți jurnaliști italieni, Saverio Gaeta, a fost premiat de către una dintre cele mai prestigioase edituri pentru minunata carte în care reușește să împletească atât de armonios cunoașterea sa profundă cu inteligența co-autorului. Rezultatul este o carte care variază între problemele strict teologice și analiza istorică, care să permită o abordare a angeologiei într-un mod complet diferit.

Se pornește de la un tratat asupra îngerului păzitor, apoi cercetarea continuă prin analiza anumitor pasaje din Biblie unde îngerii apar nu doar ca un simbol al puterii divine dar și ca spirite reale și independente.

Noi cunoaștem desigur doar trei numele: Mihail, Gabriel și Rafael. Dar există de asemenea și numele Uriel, al cărui cult a fost viu până în secolul al optulea.

Trebuie menționat faptul că tratatul amintește și de îngerii căzuți, cei care au căutat să devină ca Dumnezeu și care au fost condamnați pentru eternitate. Părintele Marcello Sanzione abordează această problemă din punct de vedere al istoriei, iar mai apoi se aventurează alături de Saverio Gaeta în calea alunecoasă New Age care prezintă într-un mod extrem de periculoas și fluid realitatea și care se poate infiltra foarte ușor chiar și în mintea creștinilor.

În încheiere volumul conține un ansamblu de rugăciuni dedicate îngerilor dar și un mic dicționar.

Este un volum foarte elegant care se pretează bine ca și un mic cadou și asta pentru că angeologia este un instrument foarte eficient pentru a întări credința și de ce nu și pentru a o recâștiga.

Traducere: Orian Remus-Anghel

Sursa:www.totustuus.it

Comunicarea Papei Francisc între tradiţie şi inovaţie

Deşi comunicarea digitală este într-un progres continuu, „în acest moment Biserica nu poate cu siguranţă să se lipsească de mass-media tradiţionale, precum radioul, presa scrisă şi televiziunea”: spune arhiepiscopul Claudio Maria Celli, preşedintele Consiliului Pontifical al Comunicaţiilor Sociale. Sfântul Scaun – a explicat monseniorul Celli pentru L’Osservatore Romano – „nu poate să închidă această cale de comunicare. Asta nu înseamnă că nu simte în mod puternic necesitatea, aş spune aproape obligaţia, de a fi prezent şi în contextul noilor tehnologii”.

Potrivit cifrelor este evident succesul pe care îl are strategia de comunicare adoptată de Papa Francisc, prin prezenţa sa în numeroase situri de socializare. „Iar acestea sunt cifre care vor creşte, continuă monseniorul Celli, deoarece căutăm întotdeauna străzi noi pentru a-l aduce pe Sfântul Părinte în fiecare piaţă virtuală în care oamenii se întâlnesc”.

Zilele acestea arhiepiscopul Celli împreună cu Thaddeus Jones, un oficial al departamentului, a prezentat Papei Francisc noua ediţie a aplicaţiei The Pope app, disponibilă pe principalele platforme digitale. Aplicaţia este „un instrument eficient şi mult mai complex decât cele precedente, explică Thaddeus Jones, dând posibilitatea oricui de a ajunge mult mai simplu şi rapid la toate predicile Papei, la toate mesajele sale, precum şi la filmările cu el. Se pot urmări de asemenea in streaming ceremoniile cu Papa şi audienţele publice, inclusiv audienţa generală de miercuri”. Scopul aplicaţiei este de a-l face pe Sfântul Părinte şi cuvântul său accesibil tuturor, chiar şi prin intermediul unui smartphone sau tablet. Noul mijloc „este coerent cu logica Papei de a merge în întâmpinarea tuturor, oriunde s-ar afla”. Sunt deci motive să credem că Papa a primit cu entuziasm această nouă oportunitate. "Eu, a asigurat monseniorul Celli, l-am văzut pe Sfântul Părinte foarte încântat. Ne-a mulţumit exprimându-şi aprecierea pentru această încercare tehnologică de a face ca şi cuvântul lui să meargă în întâmpinarea oamenilor de astăzi”.

Cu toate acestea, Papa Bergoglio este încă foarte legat de sistemul tradiţional de comunicare. Îi place să vorbească în mod personal cu lumea, celularul îl foloseşte mai mult pentru a telefona decât pentru a urmări performanţele reţelei şi nu a încetat niciodată să redacteze el însuşi scrisori. Multe persoane au arătat cu mândrie plicuri pe care adresa lor era scrisă la mână, personal de Papa Francisc. Atunci când trebuie să adreseze un salut unor grupuri de persoane, dacă nu o poate face în mod personal, trimite un mesaj video, pentru ca toţi să poată citi şi în ochii lui sentimentele despre care vorbesc cuvintele sale. Sfântul Părinte nu refuză să stea de vorbă cu jurnaliştii, nu face diferenţe între cei de la presa scrisă şi cei de la televiziuni, acceptând diverse interviuri.

„Acest lucru, ne spune arhiepiscopul Celli, răspunde pe deplin naturii sale. Papa Francisc este disponibil faţă de toţi. Are un mod de a vorbi care influenţează profund, imediat. Cuvintele sale sunt transparente, autentice, directe. Nu spune lucrurile pe jumătate, iar faptul că acordă interviuri, accentuează şi mai mult disponibilitatea sa totală de a vorbi cu fiecare şi prin orice mijloc ar avea la dispoziţie. Iar apoi, aceasta arată încă o dată marele respect pe care Papa îl are faţă de bătrâni, care poate nu sunt foarte înclinaţi să accepte noile tehnologii sau pur şi simplu sunt mai puţin îndemânatici cu limbajele de navigare necesare pentru a intra în lumea digitală a reţelelor de socializare. Ei au ca punct de referinţă în primul rând ziarele, radioul şi televiziunea. Deci Biserica nu poate închide aceste canale de informare tradiţionale, iar acest lucru Papa Francisc îl ştie bine”.

Sursa:ro.radiovaticana.va

Domnul aruncă neobosit sămânţa Cuvântului său şi a iubirii sale

La rugăciunea ”Angelus” (13 iulie 2014), recitată împreună cu zeci de mii de credincioși duminică în Piața Sfântul Petru, Papa Francisc a spus:

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

Evanghelia din această duminică (Mt 13,1-23) - în calendarul latin - ni-l arată pe Isus care predică pe ţărmul lacului Galileii şi pentru că o mare mulţime îl înconjoară, El urcă într-o barcă, se îndepărtează puţin de mal şi predică de acolo. Când vorbeşte poporului, Isus foloseşte multe parabole: un limbaj comprehensibil tuturor, cu imagini luate din natură şi din situaţiile vieţii zilnice.

Prima pe care o povesteşte este o introducere la toate parabolele: este aceea a semănătorului, care fără economie aruncă sămânţa sa pe orice tip de teren. Şi adevăratul protagonist al acestei parabole este tocmai sămânţa, care produce mai mult sau mai puţin rod în funcţie de terenul pe care a căzut. Primele trei terenuri sunt neproductive: pe marginea drumului sămânţa este mâncată de păsări; pe terenul pietros mugurii se usucă imediat pentru că n-au rădăcini; în mijlocul tufişurilor de spini este sufocată de spini. Al patrulea teren este terenul bun şi numai acolo sămânţa încolţeşte şi aduce rod.

În acest caz, Isus nu se limitează să prezinte parabola, o şi explică discipolilor săi. Sămânţa căzută pe drum indică pe cei care ascultă vestirea Împărăţiei lui Dumnezeu dar n-o primesc; astfel vine Cel Rău şi o ia. De fapt, Cel Rău nu vrea ca sămânţa Evangheliei să încolţească în inima oamenilor. Aceasta este prima comparaţie. A doua este aceea a seminţei căzute pe pietre: ea reprezintă persoanele care ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi îl primesc imediat, dar superficial, pentru că nu au rădăcini şi sunt nestatornice; şi când vin dificultăţile şi suferinţele, aceste persoane se dărâmă imediat. Al treilea caz este cel al seminţei căzute printre spini: Isus explică faptul că se referă la persoanele care ascultă cuvântul însă, din cauza grijilor lumeşti şi a seducţiei bogăţiei, este sufocat. În sfârşit, sămânţa căzută pe teren fertil reprezintă pe cei care ascultă cuvântul, îl primesc, îl păstrează şi îl înţeleg şi el aduce rod. Modelul perfect al acestui pământ bun este Fecioara Maria.

Această parabolă vorbeşte astăzi fiecăruia dintre noi, aşa cum vorbea ascultătorilor lui Isus în urmă cu două mii de ani. Ne aminteşte că noi suntem terenul unde Domnul aruncă neobosit sămânţa Cuvântului său şi a iubirii sale. Cu ce dispoziţii o primim? Şi putem să ne punem întrebarea: cum este inima noastră? Cu ce teren se aseamănă: cu un drum, cu loc pietros, cu un tufiş? Depinde de noi să devenim teren bun fără spini şi fără pietre, ci desţelenit şi cultivat cu grijă, pentru ca să poată aduce roade bune pentru noi şi pentru fraţii noştri.

Şi ne va face bine să nu uităm că şi noi suntem semănători. Dumnezeu seamănă seminţe bune, şi aici putem să ne punem întrebarea: ce tip de sămânţa iese din inima noastră şi din gura noastră? Cuvintele noastre pot să facă atâta bine şi chiar atâta rău; pot să vindece şi pot să rănească; pot să încurajeze şi pot să deprime. Amintiţi-vă: ceea ce contează nu e ceea ce intră, ci ceea ce iese din gură şi din inimă.

Sfânta Fecioară Maria să ne înveţe, cu exemplul său, să primim Cuvântul, să-l păstrăm şi să-l facem să rodească în noi şi în ceilalţi.

_______________

După Angelus

APEL

Adresez vouă tuturor un apel din inimă să continuaţi să vă rugaţi cu insistenţă pentru pace în Ţara Sfântă, în lumina evenimentelor tragice din ultimele zile. Încă am în memorie amintirea vie de la 8 iunie cu Patriarhul Bartolomeu, cu preşedintele Peres şi cu preşedintele Abbas, împreună cu care am invocat darul păcii şi am ascultat chemarea de a frânge spirala urii şi a violenţei. Cineva ar putea crede că această întâlnire a avut loc în zadar. În schimb nu! Rugăciunea ne ajută să nu ne lăsăm învinşi de rău, nici să ne resemnăm că violenţa şi ura au succes asupra dialogului şi a reconcilierii. Îndemn părţile interesate şi pe toţi cei care au responsabilităţi politice la nivel local şi internaţional să nu precupeţească rugăciunea şi să nu precupeţească niciun efort pentru a face să înceteze orice ostilitate şi să obţină pacea dorită pentru binele tuturor. Şi vă invit pe voi toţi să vă uniţi în rugăciune. În tăcere, toţi, să ne rugăm. (Rugăciune în tăcere). Acum, Doamne, ajută-ne Tu! Dă-ne Tu pacea, învaţă-ne Tu pacea, condu-ne Tu spre pace. Deschide ochii noştri şi inimile noastre şi dă-ne curajul de a spune: "să nu mai fie niciodată război!"; "cu războiul totul este distrus!". Revarsă în noi curajul de a face gesturi concrete pentru a construi pacea... Fă-ne disponibili de a asculta strigătul cetăţenilor noştri care ne cer să transformăm armele noastre în instrumente de pace, fricile noastre în încredere şi tensiunile noastre în iertare. Amin.

_______________

Iubiţi fraţi şi surori,

Vă salut pe toţi cordial, romani şi pelerini!

Astăzi este "Duminica mării". Îndrept gândul meu spre lucrători de pe mare, spre pescari şi spre familiile lor. Îndemn comunităţile creştine, îndeosebi cele de coastă, ca să fie atente şi sensibile faţă de ei. Îi invit pe capelanii şi pe voluntarii Apostolatului Mării să continue angajarea lor în îngrijirea pastorală a acestor fraţi şi surori. Pe toţi îi încredinţez, în special pe cei care se află în dificultăţi şi departe de casă, ocrotirii materne a Mariei, Steaua mării.

Mă unesc în rugăciune cu păstorii şi credincioşii care participă la pelerinajul Familiei Radio Maria la Jasna Góra, Czestochowa. Vă mulţumesc pentru rugăciunile voastre şi vă binecuvântez din inimă.

Salut acum cu mare afect pe toţi fiii şi fiicele spirituale ale sfântului Camil de Lellis, de la cărui moarte se împlinesc mâine 400 de ani. Invit Familia camiliană, la apogeul acestui an jubiliar, să fie semn al Domnului Isus care, ca bun samaritean, se apleacă asupra rănilor trupului şi spiritului omenirii suferinde, vărsând peste ele untdelemnul consolării şi vinul speranţei. Vouă celor veniţi aici în Piaţa "Sfântul Petru", precum şi lucrătorilor sanitari care prestează serviciu în spitalele voastre şi casele de îngrijire, vă doresc să creşteţi tot mai mult în carisma de caritate, alimentată de contactul zilnic cu bolnavii. Şi, vă rog, nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine.

Tuturor doresc duminică frumoasă şi poftă bună. La revedere!

Francisc

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

Sursa:www.ercis.ro

Un băiat de 11 ani i-a scris Papei despre vocația sa, iar acesta i-a răspuns

Paul, un băiat de 11 ani din Udine, în urmă cu aproximativ două luni, i-a scris Papei Francisc pentru a-i spune despre vocația sa. În urmă cu câteva zile, surpriză: la domiciliu puștiului a ajuns un plic cu ștampila Vaticanului adresată lui. În plic era o scrisoare semnată de Mons. Peter Wells, în numele Papei Francisc.

Paul, entuziasmat, și-a sunat imediat bunica și pe cei doi prieteni preoți, Pr. Ernesto Zanni din parohia sa și pe Pr. Pierpaolo din Cussignacco, unde obișnuiește să dea o mână de ajutor și să fie ministrant în timpul Sfintelor Liturghii. Pentru copil, primirea acestei scrisori a fost o adevărată surpriză emoționantă. Toată lumea din familie știa că Paul i-a scris Papei, fără să știe în detaliu conținutul scrisorii sale, dar nimeni nu se aștepta să primească și un răspuns. În scrisoare copilul i-a mărturisit Sfântului Părinte intenția sa de a deveni preot înt-o bună zi, cerându-i Papei Francisc să-l amintească în rugăciunile sale.

În răspunsul primit de la Vatican scrie: "i-ai încredințat Papei Francisc slujirea de ministrant desfășurată în parohie cu mult entuziasm și dorința de a-ți înțelege vocația, cerându-i ajutorul rugăciunilor sale. Sanctitatea Sa îți mulțumește pentru sentimentele de afecțiune filială care au inspirat gestul tău și, în același timp, te asigură că te va pomeni în rugăciunile sale pentru ca angajamentul de a servi la masa altarului să facă să crească o prietenie adevărată și sinceră cu Domnul Isus și să te ajute să înțelegeți proiectul său de iubire pentru tine. Din toată inima îți trimit ție, familiei tale și tuturor celor dragi binecuvântare apostolică".

Traducere: ACC

Sursa:www.papaboys.org

Pr. MATEI BOILĂ - "Dumnezeu e cel fără de care nici să clipesc nu pot"

Este nepotul lui Iuliu Maniu, unul dintre foarte puţinii supravieţuitori care mai pot depune azi mărturie despre o perioadă fră­­mântată şi controversată a istoriei noastre şi despre demnitatea şi eroismul marelui nostru om politic.

A fost de două ori în­temniţat, pentru că a par­­ticipat la mişcările studenţeşti anticomuniste din 1946 şi pentru faptul că, alături de fraţii săi, Ioan şi Elena Boilă, a scris un memoriu către Oc­­cident, pentru a arăta că românii nu doresc dic­ta­tura sovietică. După ze­ce ani de temniţă grea, s-a că­sătorit cu Maria Far­caş, o femeie de o bu­nătate şi o credinţă la fel de fierbinţi ca ale sale. La insis­ten­ţele bisericii gre­co-catolice, aflată în pragul des­fiin­ţării, a acceptat să fie hirotonit preot, deschi­zân­du-şi sufletul şi casa tuturor celor care au căutat în­drumare spirituală. Azi, la 88 de ani, părintele Matei Boilă trăieşte retras, la marginea Clujului, în mijlocul unui câmp cu flori. Indiferent la curgerea timpului şi la faptul că familia lui a scris istorie, a rămas fidel bucuriei de-a şti că singura salvare po­sibilă e în Cer.

Unchiuţu` Maniu

- Părinte, numele dvs este strâns legat de cel al marelui nostru om politic, Iuliu Maniu. Ce legătură de rudenie aveţi cu el?

- Iuliu Maniu a fost tatăl crescător al mamei mele, fiindcă tatăl mamei mele a murit când mama avea un an. Maniu, care era, de fapt, fratele bunicii, a cres­cut-o pe mama mea. Era un fel de bunic al nostru, de care eram extrem de apropiaţi, deşi era destul de mult timp absent, plecat la Bucureşti cu treburi politice. Însă în vacanţă venea la noi, verile le petreceam îm­preună, la moşia de la Bădăcin. Noi îi ziceam Un­chiuţu. Între noi s-a creat o legătură dincolo de orice fel de întâmplări propriu-zise. El s-a ocupat foarte mult să ne dea o educaţie.

- Ce vârstă aveaţi când Maniu îşi trăia ultimii ani?

- Aveam cam 19, 20 de ani, când România s-a prăbuşit sub influenţa bolşevică, şi eram foarte im­plicat şi foarte conştient de ce se întâmplă în ţară. Să vă povestesc o întâmplare. La un an după instalarea regimului comunist, venit la noi pe tancurile sovie­tice, în 1946, la începutul anului, a avut loc Confe­rinţa de la Moscova, unde s-a stabilit că în România se vor face alegeri libere, că ţara noastră va avea in­dependenţă şi suveranitate. Ba chiar s-a propus in­trarea în guvern a doi membri din partea ţărăniştilor şi a liberalilor pentru a arbitra, chipurile, corecti­tu­dinea alegerilor. La Conferinţa de la Moscova, au participat din partea englezilor Clerk, din partea ame­ricanilor Harriman, iar din partea ruşilor Vâşinski. Corneliu Coposu era atunci secretarul lui Maniu. El mi-a povestit că, atunci când au venit de la Moscova să aplice hotărârea în ţară, a vorbit personal cu Clerk, diplomatul englez. Clerk, care era un tip mai bonom şi mai slobod la gură, i-a povestit cum, venind cu avionul cu Harriman şi cu Vâşinski de la Moscova la Bucureşti, în timp ce beau vodcă şi erau bine dispuşi, l-a întrebat pe Vâşinski cam cât estimează să ob­ţină la viitoarele alegeri. "Cu toate presiunile pe care o să le facem, vom lua undeva pe la 12 la sută", a răspuns. "Şi cum o să admiteţi asta?", a în­tre­bat Clerk. "Păi, ce, a răspuns Vâşinski, credeţi că de aia am făcut noi revoluţia, ca să lăsăm un popor de im­be­cili să stabilească cursul lu­cru­rilor? Ale­gerile vor fi aşa cum trebuie!". Maniu a adre­sat atunci un memoriu lui Stetinius, care era mi­nistrul de externe american, în care i-a ară­tat cât de samavolnic se poartă ruşii şi în care i-a spus că el are influenţa şi forţa de a câştiga alegerile cinstit, cu oamenii de care dispune, dar că nu se poate opune regimului comunist. Cerea să i se garanteze ne­u­tralizarea inter­venţiei ruseşti în alegeri. Dar Ste­ti­nius i-a răspuns că nu se poate, să se descurce cum ştie.

- Şi Maniu cum a reacţionat?

- După ce a stat mult de vorbă şi cu Harriman, şi cu Clerk, Maniu a venit la Cluj să ne vadă, a trimis vorbă să ne strângem toţi în casa lui Romul Boilă, pe Băilor numărul unu. Urma să se întâlnească cu tata şi cu Ionel Pop, unchiul meu. Eram şi eu prezent. Tata a întrebat: "Unchiuţule, să stea şi Matei aici?" Şi Maniu a răspuns: "Da! Lasă-l să stea, trebuie să în­veţe de pe acum ce înseamnă discreţia şi discuţiile im­­portante". Doamne, m-am bucurat grozav să aud as­ta. Ce a urmat s-a întipărit în sufletul meu pentru tot­­deauna. Întâi a vorbit un­chiul meu, Ionel Pop. A zis: "Un­chiu­ţule, noi aşa ne-am bucurat că vor fi ale­geri libere, dar de când ai venit, eşti foarte trist. Ce-i cu tine?". Maniu s-a uitat la el şi a spus: "Nu vor fi alegeri libere, ame­ri­ca­nii şi englezii ne-au sacrificat pe mulţi ani de acum încolo ruşilor. Ale­gerile sunt de formă, nu vor interveni ca să oprească hoţia." Ionel Pop a zis: "Atunci de ce să ne mai băgăm noi în ale­­gerile astea? De ce să luptăm de­geaba, să ajungem la puşcărie, dacă ştim dinainte?". Atunci Maniu s-a uitat la el, parcă văd şi acum ochii lui trişti, şi a zis: "Şi voi îmi faceţi greutate? Eu ştiu că voi muri la zid sau în închisoare, dar poate unul din voi, mai tineri, va ajunge ziua libertăţii. Nu pot face altceva pentru poporul meu decât să-l ajut să treacă cu demnitate peste acest moment istoric. Trebuie să se ştie mai târziu că aceste alegeri au fost furate, că poporul român n-a fost un popor de laşi, că românii nu de bunăvoie au acceptat acest lucru. A­ceas­tă demnitate va fi cheia de boltă a renaşterii popo­ru­lui român spre li­ber­tate". Sunt revoltat că istoricii ro­mâni pervertesc adevărul, spunând că Maniu a fost înşelat, că s-a lăsat amăgit de un posibil ajutor al ame­ricanilor şi de aceea s-a angajat în lupta împotriva co­mu­nismului. Nici vorbă, domnilor! Ma­niu s-a sacrificat pentru demni­tatea şi pentru onoarea poporului român. Când eu ştiu chestia asta, când l-am au­zit cu urechile mele şi l-am văzut cu o­chii mei, cum să înghit eu toate por­că­rii­le care se spun despre ce a fost atunci?

- Maniu a fost acuzat şi de faptul că a organizat în secret rezistenţa ro­mână în munţi.

- Bărbuş, care era unul din con­du­cătorii tine­retului ţărănist de atunci, mi-a povestit cum au venit la casa noas­tră şi s-au întâlnit cu Maniu. I-a spus: "Domnule preşedinte, toată ţara e cu dvs, niciodată n-aţi avut popu­laritate atât de mare, putem organiza fiecare an de facultate, fiecare sat, fie­care judeţ, ca să vă facem cam­pa­nie electorală". Dar Maniu s-a uitat la ei şi a zis: "Dra­gii mei, vă mulţu­mesc şi sunt foarte bucuros că sunteţi dispuşi la acest lucru, dar să ştiţi că am fost sacri­ficaţi de occiden­tali şi vom trăi ani de zile sub teroarea comunistă. Dacă veţi face acest lu­cru, veţi oferi liste de nume parti­du­lui pentru ares­tări. Eu vreau ca voi să apucaţi ziua libertăţii, pentru că fiecare român va fi atunci un bulgăre de aur. Lă­saţi-mă pe mine, cu garnitura mea, să ne vedem de drum". Vedeţi, dimpotrivă, el le-a spus tuturor să stea liniştiţi.

- Era căsătorit Maniu?

- Nu, a fost mai tot timpul singur. Era într-un anumit fel foarte dedicat cauzelor patriotice. Şi vă mai mărturisesc ceva: în tinereţile lui, a avut o dra­goste mare, a iubit o farmacistă, care era unguroaică. El, angajat politic în lupta pentru unire, n-a putut să se căsătorească cu ea. Greu de spus ce s-a întâmplat mai departe. Era prin constituţia şi natura lui foarte fidel. Fidel cu totul. Nu l-am mai văzut după aceea cu nimeni.

- Aţi mai apucat să-l întâlniţi pe Maniu înainte de moarte?

- L-am revăzut doar de două, trei ori, la Bucu­reşti, între două arestări de-ale mele. În 1947, co­mu­niştii i-au înscenat o fugă din ţară şi l-au închis şi con­damnat la închisoare pe viaţă. A murit în 1953, la Sighet. Eu eram în puşcărie când am aflat vestea. A fost cumplit. Dar mai cumplit de­cât asta a fost să asistăm la pră­buşirea unei întregi societăţi şi a unei întregi elite ro­mâ­neşti, de un eroism extraor­dinar, care a fost rasă de pe faţa pământului.

"Tu eşti al lui Hristos!"

- Părinte, eraţi de la vârsta adolescenţei un credincios fer­vent?

- Sub influenţa mamei, fata Elenei Maniu, sora lui Iuliu, am trăit de pe la 12, 13 ani cu sfintele taine, într-o atmosferă foarte religioasă. Însă tata nu era deloc practicant. Pe mine, deşi copil, mă chinuia mult gândul ăsta. Atunci am hotărât să mă rog, să fac o novenă la Maica Domnului, pentru tata. Ei bine, a no­ua zi de novenă, tata a intrat în casă şi i-a zis ma­mei: "Clariţa, ştii tu de unde viu eu acum?". "De un­de?". "Am fost şi m-am spovedit şi m-am împăr­tăşit". Doamne, ce bucurie extraordinară a fost pe mine. Maica Domnului chiar mă auzise. La vârsta adolescenţei am trecut însă printr-o criză reli­gioasă. Exact în miezul luptelor politice, am renunţat să mai merg la Liturghie.

- Şi ce v-a întors la credinţa în Dumnezeu?

- O întâmplare din timpul arestării mele. Eram la Jilava, într-un octombrie târziu, rece. La un moment dat, s-a deschis uşa şi a fost împins în mijlocul nostru un bărbat dezbrăcat în izmene şi maiou. Era Mon­seniorul Ghika. M-am repezit la el şi am organizat, prin­tre deţinuţi, îmbrăcarea lui, fiindcă noi eram aco­lo în aşteptarea procesului şi aveam cu noi hainele de acasă. Unul a adus un pantalon, altul o pereche de cio­rapi. Eu aveam atunci un pulover alb, mare, din lână foarte bună şi caldă. Cu greu l-a acceptat, aproa­pe i-am poruncit să îl ia. Şi-apoi m-am grăbit să-l întreb: "Monseniore, când vom fi liberi?". În mo­men­tul ăla s-a uitat la mine cu nişte ochi atât de blânzi, atât de buni şi de miraţi, că imediat mi-am dat seama ce prostie am spus. Cum puteam eu să-l întreb aşa ceva pe omul cel mai liber pe care îl în­tâl­nisem vreodată? Pen­tru el nu existau zi­duri de niciun fel. Am zis repede: "Vai, mă ier­taţi, ce prostie spun". Dar el mi-a zis: "Nu, dragă, fii liniştit, şi voi veţi fi liberi!". Am în­ţeles că libertatea lui ex­traor­dinară venea din cre­dinţa lui fără margini. A ridicat apoi mâ­na să mă binecuvânteze, dar eu, cu prostia tinereţii, am spus: "Monseniore, nu se cuvine să mă binecu­vântaţi, că eu nu fac parte din biserică acum". Şi atunci s-a uitat la mine cu o privire care mi-a schim­bat viaţa şi a zis: "Eu ştiu mai bine decât tine, tu eşti al lui Hristos!". M-a binecuvântat şi am simţit că m-am întors acasă. A fost ceva ce nu se poate povesti. (părintelui i-au dat lacrimile)

- Ce impresie v-a făcut Monseniorul? I-aţi pu­tea face un portret?

- Niciodată n-am văzut un om mai bucuros când se ruga. Am stat în celulă cu mulţi episcopi de-ai noş­tri, oameni foarte cumsecade, la care, dacă mergeai să-i întrebi ceva şi-i tulburai din rugăciune, îţi spu­neau: "Lăsaţi-mă, fiţi bun, acum aş vrea să mă rog". As­ta nu s-a întâmplat niciodată cu Monseniorul Ghi­ka, cât am stat eu cu el, o lună de zile. Avea marea plă­­cere de a con­templa, de a sta în linişte şi rugă­ciune, chiar şi cu 270 de oameni mereu pe capul lui, dar nicio­dată n-a zis: "Lă­saţi-mă un pic". Era mereu la dispoziţia noastră, gata să ne dea un sfat, să ne înveţe câte ceva, să spovedească pe ci­ne­va. Şi era un om extraordinar de cult. Când m-am eliberat de aco­lo, m-am dus la Ochiuri, la o sche­lă petrolieră, unde lucram ca sondor şi aveam domiciliu obli­gatoriu. Acolo l-am reîntâlnit pe fratele meu. Primul lucru pe care i l-am zis când ne-am îm­brăţişat a fost: "Ştii cu cine m-am întâl­nit în închisoare?". "Ştiu, a zis el, cu Mon­seniorul Ghi­ka". "Păi de unde ştii? Că n-a ieşit ni­meni de la noi". "Pentru că noi ne-am rugat să te întâlneşti cu el".

- Ştim că una din marile bucurii ale destinului dvs. a fost întâlnirea cu doamna Maria Boilă, de care v-aţi legat pentru totdeauna viaţa.

- Maria venea dintr-o familie foarte credincioasă, era absolventă de şcoală confesională şi mergea în fie­care duminică la capelă. Când am cunoscut-o, am ştiut că ea poate să-mi fie alături toată viaţa. Nu pen­tru că era frumoasă, la locul ei şi pentru că eram în­dră­gostit, ci pentru că era cineva care credea în Dum­nezeu ca şi mine, cu aceeaşi tărie. Sigur, e o înşe­lă­torie să faci ceva, dacă nu există dragoste. E nevoie de dragoste, ca să ai pe ce să te sfinţeşti. Dar dincolo de dragoste, trebuie să trăieşti căsătoria ca pe o taină, ca pe o uniune în faţa lui Dumnezeu, credinţa aceasta e singurul lucru constant. Toate celelalte, inclusiv dra­gostea, sunt trecătoare. Dumnezeu m-a binecu­vân­tat cu această iubire, dar îmi place să spun că Dum­nezeu îi ajută pe cei buni. Avem patru copii şi şase nepoţi, care ne fac fericiţi.

"Important nu e dacă suferi, ci dacă suferi sau nu cu Dumnezeu"

- Aţi scris o carte, "Graţii luminând", exact despre experienţa puşcăriei comu­nis­te, în care măr­turiseaţi că nu vă puteţi explica cum s-a întâmplat, dar aţi rămas nu­mai cu amintiri luminoase din închi­soa­re.

- Bineînţeles că era suferinţă, să stai singur în frig, în foame, să fii bătut, dar im­portant nu e dacă su­feri, ci dacă suferi sau nu cu Dumnezeu. Dincolo de suferinţă, erau acele momente de bucurie nemai­în­­tâlnită, când îmi dădeam seama că Iisus e cu mine. Anchetatorii mei au vrut să mă si­lească să mărtu­ri­sesc, dându-mi suferinţa singurătăţii în celulă, care era cumplită. Mulţi cedau după o lună, două, de unii sin­guri. Dar eu am văzut că vor să mă chi­nu­iască cu asta şi să mă şantajeze cu singu­ră­tatea, şi într-o zi, când m-a chemat la an­che­­tă, anchetatorul n-a mai re­zistat, a în­tre­bat: "Ascultă, tu cu cine eşti în celu­lă?". Şi atunci i-am zis: "Vai, tocmai vreau să vă rog ce­va". Şi dintr-o dată s-a luminat la faţă. "Vă rog foarte mult, eu sunt singur, vă rog să nu mai puneţi pe ni­meni la mi­ne". S-a enervat şi a început să urle, "Minţi, mincinosule!". Dar eu i-am zis: "Nu-mi pla­ce, că-mi puneţi turnători sau oameni de proastă ca­li­tate. Şi de altfel, eu nu sunt singur". "Păi, cum nu eşti sin­gur?". "Eu sunt cu Dumnezeu".

- Majoritatea celor care au supra­vie­ţuit puş­căriilor comuniste au dovedit, mai târziu, o credinţă extraordinar de fier­bin­te.

- Abia târziu, după ce am fost arestat, am înţeles un lucru fundamental: că marea prăbuşire a ţării n-a fost nici cea politică, nici cea economică, ci cea re­li­gioasă, spi­ri­tuală. Comunismul, spre deosebire de ce­le­lalte dictaturi de care a avut parte Ro­mâ­nia în trecut, a atacat la fondul credinţei, era totalitar, voia să se instituie el însuşi într-un soi de religie. Stalin nu se temea de nimeni, decât de Papa. Dar când mi-am dat sea­­ma de asta şi am înţeles că sin­gura sal­vare posibilă e Sus, am biruit lumea. Am ştiut că nu mai lupt pentru mine, că lupt pentru Hristos. Toţi cei care au su­pravieţuit nemutilaţi sufle­teşte au supravieţuit pentru că au găsit în sufletul lor prezenţa lui Hristos. Să vă povestesc o întâmplare. În 1957, de Paşti, eram la Jilava, în celulele 9-12, 272 de inşi, cu episcopul Iuliu Hirţea. Un om extraordinar, dar bolnav de tbc şi fricos, dacă ar fi fost băgat la Neagra, la izo­lare, ar fi murit. I-am spus: "Mon­seniore, de Paşti, să ne pre­dicaţi timp de 40 de zile". "Vai de mine, Ma­te­iuţă, zice, dar nu-i vo­ie, că ne prinde şi ne bagă la car­ceră". Zic: "Nu, nu, că stau eu de pază la cră­pă­turi". Şi şi-a învins frica, închipuiţi-vă, 40 de zile a predicat, ridicat sus pe un pat, şi toţi ne strângeam în jurul lui şi ascultam. Din 272 de oameni, 270 s-au spovedit înainte de Paşti, nu­mai un evreu şi încă unul n-au făcut-o, şi erau acolo toate ca­tegoriile sociale de oa­meni. Iar în ziua de Paşti, a făcut rost de puţin vin şi puţină pâine şi a făcut Sfânta Liturghie în mijlocul nostru. A fost ceva ab­solut extraordinar, o liturghie cum afară, în libertate, nu am trăit niciodată. Nicio­dată la o liturghie n-am fost mai fericit ca acolo. Sim­ţeam cum ne uneşte Hris­tos pe toţi cei 270.

- Atunci aţi descoperit adevărata putere a rugă­ciunii?

- Pe mine, rugăciunea m-a scăpat. Am făcut zece ani de închisoare, am trăit perioade grele, am stat câte opt luni singur în celulă, înfometat, dar totuşi am scă­pat de marile torturi, am scăpat de Piteşti, de pildă, unde se făcea reeducarea. Ştiam de la oameni cu care mă întâlnisem în puşcărie ce s-a întâmplat la Piteşti şi ştiam că eu la aşa ceva nu pot să rezist, fiindcă sunt slab. Mulţi au intrat în puşcărie zicând că rezistă orice ar fi. Şi au cedat imediat. Eu am avut de la bunul Dumnezeu dată umilinţa. Şi cum am intrat în puş­cărie, în genunchi m-am rugat la Maica Dom­nu­lui. Am zis: "Maică, eu ştiu că sunt slab, că pu­terea lor de tortură e infinită faţă de puterile mele de re­zistenţă, te rog, Mai­că, dă-mi numai atât cât pot duce, cât pot rezista". Această rugăciune m-a salvat. A venit din umilinţă, din vicle­nie aproape, că ştiam că nu rezist mult. Am trecut prin patru anchete grele, eram cel mai vizat să intru la malaxor, fiindcă eram student la Drept, eram greco-catolic, blăjean şi ţără­nist, totuşi Maica Domnului m-a scăpat de bătaie. Pre­zenţa Maicii Dom­nului sau a lui Hristos în inimă e o putere extraor­di­nară.

- Cum o simţiţi, părinte?

- Aşa cum o simţiţi şi dvs. Nu există om să nu se în­tâl­nească cu Hristos! Doar că atunci când îl întâlneşti tre­buie să cazi în genunchi cu umi­linţă. Cea mai mare pie­dică în calea mântuirii noas­tre e orgoliul nostru prostesc şi faptul că nu suntem în sta­re să înţe­legem că distanţa din­tre noi şi Dumnezeu e infinită şi nu se poate trece cu ajutorul minţii noastre. De ce credeţi că Isus Hristos s-a descoperit prima dată unei fe­mei, nu unui bărbat? Pentru că femeile nu pun ra­ţiunea înainte, ele n-au atâtea prejudecăţi şi simt mai uşor dragostea lui Isus pentru noi, care e imensă. Fie­care zi e o luptă grea ca să rămâi cu Hristos. Cre­dinţa nu e ceva câştigat pentru totdeauna, e mereu un efort să crezi în ceva infinit de departe de mintea ta. Dar e şi foarte multă bucurie. Noi suntem creaţi pen­tru fericirea totală.

- Credeţi?

- Absolut. Un sfânt a avut o viziune: pe un taler era suferinţa întregii omeniri, de când a existat şi până acum, iar pe celălalt era bucuria unui singur suflet mântuit. Ei bine, talerul acesta era mai greu. Noi încă nu putem avea bucuria aceea absolută, vederea faţă către faţă a lui Dumnezeu. Dar începutul fericirii e bucuria, cea care ni s-a dat odată cu bucuria din sufletul Mariei: "Bucură-te, Marie!". E o bucurie extraordinară, bucuria certitudinii fericirii eterne, pe care numai credinţa ţi-o poate da. Doar că bucuria asta merge alături şi cu suferinţa de fiecare clipă.

- Iar suferinţa e tot mai multă... Părinte, în în­cheiere, aş vrea să vă întreb: mai vedeţi vreo rezol­vare pentru criza spirituală care a lovit omenirea?

- Nu e prima oară în istorie când lumea e zguduită de astfel de crize. E firesc, natura noastră umană tra­ge spre pământ, trupul nostru are în el gravitaţia. Dar tot în noi avem şi înălţimile. Singura noastră salvare posibilă e credinţa în Dumnezeu. Cel care crede în El, chiar dacă moare, rămâne viu. Trebuie să credem cu toată fiinţa noastră în Dumnezeu şi să trăim viaţa ca pe un miracol perpetuu. Pentru că asta şi e viaţa, un miracol. Nu vedeţi că oricâte explicaţii ar găsi oamenii de ştiinţă pentru existenţă, în spatele lor se deschid alte şi alte întrebări? Ştiinţa poate merge aşa la infinit. Mult mai înţelept ar fi să luăm aminte la vor­bele unui cioban, pe care sora mea, Nena, l-a în­tâlnit o dată pe munte. L-a întrebat: "Ei, bade, tu crezi în Dumnezeu?". "Sigur, doară cum?". "Şi cine e Dumnezeu, bade?". "Dumnezeu e cel fără de care nici să clipesc nu pot". 

Sursa:www.formula-as.ro

Exerciții Spirituale de orientare în viață

Centrul Spiritual Manresa anunţă Exerciţii Spirituale de orientare în viaţă pentru tineri între 17-27 de ani.

Dacă eşti un tânăr care nu vra să stea la balcon uitându-se la viaţa sa care trece, nici nu vrea ca alţii să trăiască în locul său, ci doreşte să intre în propria sa realitate, ca s-o savureze şi s-o trăiască pe deplin (Papa Francisc), atunci îţi sugerăm să faci Exerciţiile Spirituale de Orientare în Viaţă.

Printr-o interiorizare a cuvântului lui Dumnezeu, o relație mai intimă și personală cu Isus Cristos și cu ajutorul unui îndrumător spiritual, vei putea face lumină în viața ta, vei înțelege mai bine cine ești, unde te găsești, încotro mergi și pentru ce ești făcut; vei dobândi putere pentru a te elibera de piedicile care nu-ți permit să-ți reînnoiești viața și astfel să poți înainta pe drumul vocației tale.

Când: 1 august (ora 17.00) – 9 august (ora 9.00)
Unde: la Centrul Spiritual Manresa din Cluj
Conduce: pr. Olivo Bosa SJ
Ce aşteptăm de la tine: seriozitate, să soseşti la timp, să rămâi toată perioada
Cum te înscrii: folosind formularul de pe pagina http://www.iezuiti.ro/cluj/activitati/inscrieri/

 Te aşteptăm cu drag!
Iezuiţii din Cluj

 

Sursa:www.iezuiti.ro

Rugăciune pentru găsirea lucrurilor pierdute sau furate Mărite Sfinte Antoane, care ai fost înzestrat de Dumnezeu cu darul de a face să fie găsite sau înapoiate lucruri pierdute sau furate, la tine alerg în clipa aceasta ca să mă ajuţi în năcazul meu. Tu ai ajutat pe atâţia oameni necăjiţi şi nădăjduiesc că nu vei trece cu vederea nici necazul meu. Cu adâncă evlavie îţi cer ajutorul ca să găsesc ceea ce am pierdut (aici aminteşte obiectul pe care l-ai pierdut sau ţi s-a furat). Mijloceşte-mi acest dar, ca şi eu, cu toţi cei ce s-au învrednicit de spirijinul tău, să înalţ laudă şi mulţumită lui Dumnezeu, pentru ajutorul primit prin mijlocirea ta. Amin. Tatăl nostru... Bucură-te, Marie... Slavă… Sfinte Antoane, ajută-mă!

Mi-am pierdut stiloul :(

Eram in autobuz in drum spre Alba...

Daca il gaaesti si vrei sa ma inveselesti, iata datele cum ma gasesti..

Ciprian Vestemean

0742217658

Ușor de recunoscut...

Am scris despre el!

Gratuit : ebook-ul “Vrajitorul din Oz” + concurs

Editura Litera Mica ne ofera gratuit ebook-ul “Vrajitorul din Oz” de L. Frank Baum, dar si sansa de a castiga unul dintre premiile speciale.

Mai multe detalii aici.

Sursa

”Dragi tineri, nu renunțați la visul unei lumi mai drepte!”

De pe contul său în nouă limbi @Pontifex, Sfântul Părinte a trimis joi un nou mesaj pe Twitter în care citim: ”Dragi tineri, nu renunțați la visul unei lumi mai drepte!”.

Contul Papei deschis pe platforma de socializare Twitter însumează la ora actuală peste 14 milioane de înscriși (followers) în cele nouă limbi.

Mesajul trimis joi de Sfântul Părinte – care sâmbătă 5 iulie va efectua o așteptată vizită pastorală în regiunea italiană Molise – se adresează încă o dată tinerilor pentru a le însufleți curajul prezentului și încrederea în viitor.

Într-un interviu pentru Radio Vatican, Gianluca Mannella, italian, 17 ani, animator din comunitatea bisericească ”Noi Orizonturi”, a declarat referindu-se la mesajul Papei:

”Este un îndemn deosebit de frumos pentru că în situația în care trăim, circumstanțele diferite ne fac deseori să ne pierdem speranța, să renunțăm la crezul nostru, să încetăm a mai crede în visurile noastre. Biserica este una din puținele instituții care caută cu adevărat să aprindă mereu speranța. Cuvintele Papei sunt, de aceea, foarte importante pentru că îmi dă bucuria și speranța de a merge înainte. Greutățile nu lipsesc atunci când unul intră în contact cu lumea reală, care în diferite moduri caută întotdeauna să te doboare la pământ și să-ți risipească speranța. Îndemnul Papei îți dă cu adevărat un mare curaj, o mare putere de a merge înainte”.

Cu alte ocazii, Pontiful a vorbit și de curajul de a crede în utopie, ba chiar într-o revoluție, mai precis, în revoluția începută de Isus.

”Acest lucru este cu adevărat impresionant, pentru că adevăratul rezultat poate fi obținut numai dacă unul pune în centrul existenței sale iubirea. De multe ori, însă, e cu adevărat extrem de complicat să pui în centru iubirea, să cauți să trăiești întotdeauna cu o iubire adevărată, fără scopuri ascunse, fără interese de altă natură. În orice caz, atenția pe care Papa Francisc o acordă tinerilor chiar îmi dă speranță, îmi reaprinde bucuria, ceea ce este cu adevărat extraordinar”.

Cuvintele Papei se adresează tuturor tinerilor, nu doar celor de religie catolică. Ce vei spune celor de vârsta ta cu privire la îndemnul Papei de a visa o lume în care să fie mai multă dreptate?

”Eu mă străduiesc cu adevărat în toate formele să transmit acest mesaj pozitiv, încercând mereu să trăiesc în bucurie și iubire, să-i permit lui Dumnezeu să treacă chiar și în gesturile mărunte, poate chiar și numai printr-un zâmbet pentru cel de lângă tine care, probabil, îți este antipatic, sau în gesturile cele mai obișnuite, dar care, în cele din urmă, arată de fapt cine suntem noi, creștinii, și îi pot atrage și pe ceilalți tineri care nu sunt aproape de credință”.

Sursa:ro.radiovaticana.va

Sursa

Schimbare de epocă

Interviul papei Francisc acordat ziarului "Il Messaggero"

De Franca Giansoldati

Întâlnirea este la "Sfânta Marta", după-amiază. O rapidă verificare şi un elveţian mă invită într-un mic salon. Şase fotolii verzi de catifea un pic uzată, o măsuţă de lemn, un televizor din acela vechi, cu lămpi. Totul în ordine perfectă, marmură lustruită, câteva tablouri. Ar putea să fie o sală de aşteptare parohială, una dintre cele în care se merge pentru a cere un sfat, sau pentru a face documentele matrimoniale.

Francisc intră zâmbind: "În sfârşit! Eu vă citesc şi acum vă cunosc". Mă înroşesc. "Eu în schimb vă cunosc şi acum vă ascult". Râde, râde cu plăcere, Papa, aşa cum va face de multe ori în cursul unei ore şi trece la conversaţie cu libertate. Roma cu relele sale de megalopolis, epoca de schimbări care slăbesc politica; truda în apărarea binelui comun; reaproprierea din partea Bisericii a temelor sărăciei şi împărtăşirii ("Marx n-a inventat nimic"), uluirea în faţa degradării periferiilor sufletului, abis moral alunecos în care se abuzează de copilărie, se tolerează cerşetoria, munca minorilor şi, nu în ultimul rând, exploatarea de baby prostituate de nici măcar cincisprezece ani. Şi clienţii care ar putea să fie bunicii lor; "pedofili": Papa îi defineşte chiar aşa. Francisc vorbeşte, explică, se întrerupe, revine. Pasiune, dulceaţă, ironie. Un fir de voce, pare să alinte cuvintele. Mâinile însoţesc raţionamentul, le încrucişează, le desface, pare să deseneze geometrii invizibile în aer. Este în formă foarte bună în pofida vocilor cu privire la sănătatea sa.

Este ora partidei Italia-Uruguay. Sfinte Părinte, dumneavoastră cu cine ţineţi?

Ah, eu cu nimeni, într-adevăr. Am promis preşedintelui Braziliei (Dilma Roussef, n.r.) că rămân neutru.

Să începem de la Roma?

Dar ştiţi că eu nu cunosc Roma? Gândiţi-vă că am văzut pentru prima dată Capela Sixtină atunci când am luat parte la conclavul care l-a ales pe Benedict al XVI-lea (2005, n.r.). Nici măcar n-am fost vreodată la muzee. Faptul este că nu veneam des când eram cardinal. Cunosc "Santa Maria Maggiore" pentru că mergeam acolo mereu. Şi apoi "Sfântul Laurenţiu din afara zidurilor" unde am mers pentru mir atunci când era părintele Giacomo Tantardini. Desigur, cunosc Piaţa Navona pentru că m-am cazat mereu pe Via della Scrofa, acolo în spate.

Există ceva roman în argentinianul Bergoglio?

Puţin şi nimic. Eu sunt mai mult piemontez, acelea sunt rădăcinile familiei mele de origine. Totuşi încep să mă simt roman. Intenţionez să merg ca să vizitez teritoriul, parohiile. Descopăr puţin câte puţin acest oraş. Este o metropolă foarte frumoasă, unică, cu problemele din marile metropole. Un oraş mic are o structură aproape univocă, în schimb o metropolă cuprinde şapte sau opt oraşe imaginare, suprapuse, pe diferite nivele. Şi nivele culturale. Mă gândesc, de exemplu, la triburile urbane ale tinerilor. Este aşa în toate metropolele. În noiembrie vom face la Barcelona o întâlnire dedicată tocmai pastoraţiei din metropole. În Argentina au fost promovate schimburi cu Mexicul. Se descoperă atâtea culturi încrucişate, dar nu atât pe calea migraţiilor, ci pentru că e vorba de teritorii culturale transversale, formate din apartenenţe proprii. Oraşe în oraşe. Biserica trebuie să ştie să răspundă şi la acest fenomen.

De ce dumneavoastră, încă de la început, aţi voit să subliniaţi mult funcţia de episcop de Roma?

Prima slujire a lui Francisc este aceasta: să fie episcop de Roma. Toate titlurile Papei, Păstor universal, Vicar al lui Cristos etc., le are tocmai pentru că este episcop de Roma. Este alegerea primară. Consecinţa primatului lui Petru. Dacă mâine Papa ar vrea să fie episcop de Tivoli, este clar că mă vor alunga.

În urmă cu patruzeci de ani, sub Paul al VI-lea, Vicariatul a promovat întâlnirea despre relele din Roma. A reieşit tabloul unui oraş în care cel care avea mult avea ceea ce este mai bun, iar cel care avea puţin avea ceea ce este mai rău. Astăzi, după părerea dumneavoastră, care sunt relele din acest oraş?

Sunt cele din metropole, ca Buenos Aires. Cel care măreşte beneficiile şi cel care este tot mai sărac. Nu ştiam despre întâlnirea cu privire la relele din Roma. Sunt chestiuni foarte romane, iar eu în acea perioadă aveam 38 de ani. Sunt primul Papă care n-a luat parte la Conciliu şi primul care a studiat teologia în perioada de după Conciliu şi, în acel timp, pentru noi marea lumină era Paul al VI-lea. Pentru mine Evangelii nuntiandi rămâne un document pastoral care n-a fost depăşit niciodată.

Există o ierarhie de valori care trebuie respectată în gestionarea vieţii publice?

Desigur. A tutela mereu binele comun. Vocaţia pentru orice politician este aceasta. Un concept amplu care include, de exemplu, păzirea vieţii umane, demnitatea sa. Paul al VI-lea obişnuia să spună că misiunea politice rămâne una dintre cele mai înalte forme de caritate. Astăzi problema politicii - nu vorbesc numai despre Italia ci despre toate ţările, problema este mondială - este că s-a subevaluat, ruinată de corupţie, de fenomenul mitei. Îmi vine în minte un document pe care l-au publicat episcopii francezi în urmă cu 15 ani. Era o scrisoare pastorală care se intitula A reabilita politica şi trata tocmai această temă. Dacă nu există slujire la bază, nu se poate înţelege nici identitatea politicii.

Dumneavoastră aţi spus că corupţia are miros de putrefacţie. Aţi spus şi că corupţia socială este rodul inimii bolnave şi nu numai al condiţiilor externe. N-ar exista corupţie fără inimi corupte. Cel corupt nu are prieteni ci idioţi utili. Ne explicaţi mai bine?

Am vorbit două zile la rând despre această temă deoarece comentam lectura despre via lui Nabot. Mie îmi place să vorbesc despre lecturile zilei. În prima zi am tratat fenomenologia corupţiei, în a doua zi despre modul în care sfârşesc corupţii. Oricum, cel corupt nu are prieteni, ci are numai complici.

Conform dumneavoastră se vorbeşte aşa de mult despre corupţie pentru că mass-media insistă prea mult asupra temei, sau pentru că efectiv este vorba despre un rău endemic şi grav?

Nu, din păcate este un fenomen mondial. Există şefi de stat în închisoare tocmai pentru aceasta. M-am întrebat mult şi am ajuns la concluzia că atâtea rele cresc mai ales în timpul schimburilor epocale. Trăim nu atât o epocă de schimbări, ci o schimbare de epocă. Deci este vorba despre o schimbare de cultură; tocmai în această fază apar lucruri de acest gen. Schimbarea de epocă alimentează decadenţa morală, nu numai în politică, ci în viaţa financiară sau socială.

Şi creştinii par să nu strălucească prin mărturie...

Ambientul e cel care facilitează corupţia. Nu spun că toţi sunt corupţi, dar cred că este dificil a rămâne cinstiţi în politică. Vorbesc în cazul tuturor, nu al Italiei. Mă gândesc şi la alte cazuri. Uneori există persoane care ar vrea să facă lucrurile clare, dar apoi se află în dificultate şi este ca şi cum ar fi devorate de un fenomen endemic, la mai multe nivele, transversal. Nu pentru că este natura politicii, ci pentru că într-o schimbare de epocă stimulentele spre o anumită derivă morală devin mai puternice.

Pe dumneavoastră vă înspăimântă mai mult sărăcia morală sau materială a unui oraş?

Mă înspăimântă amândouă. De exemplu, pe un înfometat pot să-l ajut pentru ca să nu-i mai fie foame, dar dacă a pierdut locul de muncă şi nu mai găseşte ocupaţie, are de-a face cu o altă sărăcie. Nu mai are demnitate. Eventual poate să meargă la Caritas şi să ducă acasă un pachet de alimente, dar experimentează o sărăcie foarte gravă care ruinează inima. Un episcop auxiliar de Roma mi-a povestit că multe persoane merg la masă şi pe ascuns, pline de ruşine, duc acasă mâncare. Demnitatea lor este progresiv sărăcită, trăiesc într-o stare de culcare la pământ.

Pe străzile consulare din Roma se văd fetiţe de doar 14 ani adesea constrânse să se prostitueze în neîngrijire generală, în timp ce în metrou se asistă la cerşetoria copiilor. Biserica mai este plămadă? Vă simţiţi neputincios ca episcop în faţa acestei degradări morale?

Simt durere. Simt durere enormă. Exploatarea copiilor mă face să sufăr. Şi în Argentina este acelaşi lucru. Pentru unele munci manuale sunt folosiţi copiii pentru că au mâinile mai mici. Însă copiii sunt exploataţi şi sexual, în hoteluri. Odată m-au anunţat că pe o stradă din Buenos Aires erau fetiţe prostituate de 12 ani. M-am informat şi efectiv era aşa. Mi-a făcut rău. Dar şi mai mult faptul de a vedea că se opreau maşini cu cilindree mare conduse de bătrâni. Puteau să fie bunicii lor. O urcau pe copilă în maşină şi o plăteau 15 pesos care erau folosiţi după aceea pentru a cumpăra doza de droguri, "pachetul". Pentru mine sunt pedofili aceste persoane care fac acest lucru fetiţelor. Se întâmplă şi la Roma. Cetatea eternă care ar trebui să fie un far în lume este oglindă a degradării morale a societăţii. Cred că sunt probleme care se rezolvă cu o bună politică socială.

Ce anume poate face politica?

Să răspundă în mod clar. De exemplu cu servicii sociale care urmăresc familiile să înţeleagă, însoţindu-le să iasă din situaţii apăsătoare. Fenomenul indică o deficienţă de slujire socială în societate.

Însă Biserica lucrează foarte mult...

Şi trebuie să continue s-o facă. Trebuie ajutate familiile aflate în dificultate, o muncă în urcare care impune efortul comun.

La Roma tot mai mulţi tineri nu merg la biserică, nu-i botează pe copii, nu ştiu nici măcar să facă semnul Crucii. Ce strategie este necesară pentru a schimba acest trend?

Biserica trebuie să iasă pe străzi, să-i caute pe oameni, să meargă în case, să viziteze familiile, să meargă în periferii. Nu să fie o Biserică ce primeşte numai, ci una care oferă.

Şi parohii nu trebuie să pună bigudiuri oilor...

[Râde] Desigur. Suntem într-un moment de misiune de circa zeci ani. Trebuie să insistăm.

Vă preocupă cultura denatalităţii în Italia?

Cred că trebuie să se lucreze mai mult pentru binele comun al copiilor. A întemeia o familie este o angajare, uneori nu este suficient salariul, nu se ajunge la sfârşitul lunii. Există frica de a pierde locul de muncă sau de a nu mai putea plăti chiria. Politica socială nu ajută. Italia are un nivel foarte scăzut de natalitate, Spania la fel. Franţa merge un pic mai bine, dar este scăzută şi ea. Este ca şi cum Europa ar fi obosit să fie mamă, preferând să fie bunică. Mult depinde de criza economică şi nu numai de o derivă culturală impregnată de egoism şi de hedonism. Alaltăieri citeam o statistică despre criteriile de cumpărături ale populaţiei la nivel mondial. După alimente, îmbrăcăminte şi medicamente, trei substantive necesare, urmează cosmetica şi cheltuielile pentru animale domestice.

Contează mai mult animalele decât copiii?

Este vorba despre un alt fenomen de degradare culturală. Asta pentru că raportul afectiv cu animalele este mai uşor, mai programabil. Un animal nu este liber, în timp ce a avea un copil este un lucru complex.

Evanghelia vorbeşte mai mult săracilor sau bogaţilor pentru a-i converti?

Sărăcia este în centrul Evangheliei. Nu se poate înţelege Evanghelia fără a înţelege sărăcia reală, ţinând cont că există şi o sărăcie foarte frumoasă a spiritului: a fi sărac în faţa lui Dumnezeu pentru că Dumnezeu te umple. Evanghelia se adresează fără deosebire săracilor şi bogaţilor. Şi vorbeşte atât despre sărăcie cât şi despre bogăţie. Nu-i condamnă deloc pe bogaţi, eventual bogăţiile atunci când devin obiecte idolatrizate. Dumnezeul ban, viţelul de aur.

Dumneavoastră sunteţi considerat un Papă comunist, pauperist, populist. "Economist", care v-a dedicat o copertă, afirmă că vorbiţi ca Lenin. Vă simţiţi în acest rol?

Eu spun numai că comuniştii ne-au furat steagul. Steagul săracilor este creştin. Sărăcia este în centrul Evangheliei. Să luăm Matei 25, protocolul după care noi vom fi judecaţi: am fost flămând, am fost însetat, am fost în închisoare, am fost bolnav, gol. Sau să privim Fericirile, alt steag. Comuniştii spun că toate acestea sunt comuniste. Da, cum să nu, după douăzeci de secole. Atunci când vorbesc li s-ar putea spune: dar voi sunteţi creştini. [râde]

Dacă-mi permiteţi o critică...

Desigur...

Dumneavoastră probabil vorbiţi puţin despre femei şi atunci când vorbiţi despre ele trataţi tema numai din punctul de vedere al maternităţii, femeia soţie, femeia mamă, etc. Şi totuşi femeile de acum conduc state, multinaţionale, armate. În Biserică, după părerea dumneavoastră, ce loc ocupă femeile.

Femeile sunt cel mai frumos lucru pe care l-a făcut Dumnezeu. Biserica este femeie. Biserica este cuvânt feminin. Nu se poate face teologie fără această feminitate. Despre asta, dumneavoastră aveţi dreptate, nu se vorbeşte suficient. Sunt de acord că trebuie să se lucreze mai mult cu privire la teologia femeii. Am spus asta şi se lucrează în acest sens.

Nu întrevedeţi un anumit misoginism de fond?

Faptul este că femeia a fost luată dintr-o coastă... [râde cu poftă]. Glumesc, este o glumă. Sunt de acord că trebuie să se aprofundeze mai mult problema feminină, altminteri nu se poate înţelege însăşi Biserica.

Putem să ne aşteptăm de la dumneavoastră la decizii istorice, cum ar fi o femeie conducător de dicaster, nu spun al clerului...

[râde] Eh, de atâtea ori preoţii ajung sub autoritatea "bucătăreselor"...

În august dumneavoastră veţi merge în Coreea. Este poarta pentru China? Dumneavoastră vă bazaţi pe Asia?

În Asia voi merge de două ori în şase luni. În Coreea în august pentru a-i întâlni pe tinerii asiatici. În ianuarie în Sri Lanka şi în Filipine. Biserica din Asia este o promisiune. Coreea reprezintă mult, are în urma ei o istorie foarte frumoasă, timp de două secole n-a avut preoţi şi catolicismul a înaintat graţie laicilor. Au fost şi martiri. Cât priveşte China este vorba despre o provocare culturală mare. Foarte mare. Şi apoi există exemplul lui Matteo Ricci care a făcut atâta bine...

Unde merge Biserica lui Bergoglio?

Slavă Domnului nu am nicio Biserică, îl urmez pe Cristos. Nu am întemeiat nimic. Din punctul de vedere al stilului nu m-am schimbat de cum eram la Buenos Aires. Da, poate ceva-ceva, pentru că trebuie, dar să mă schimb la vârsta mea ar fi fost ridicol. În schimb, cu privire la program urmez ceea ce cardinalii au cerut în timpul congregaţiilor generale înainte de conclav. Merg în direcţia aceea. Consiliul celor opt cardinali, un organism extern, se naşte de acolo. A fost cerut pentru ca să ajute la reformarea curiei. Lucru de altfel care nu este uşor pentru că se face un pas, dar apoi reiese că trebuie făcută asta sau aia, şi dacă înainte exista un dicaster, după aceea devin patru. Deciziile mele sunt rodul reuniunilor pre-conclav. Niciun lucru nu l-am făcut singur.

O abordare democratică...

Au fost decizii ale cardinalilor. Nu ştiu dacă e o abordare democratică, aş spune mai sinodală, deşi cuvântul pentru cardinali nu este potrivit.

Ce uraţi romanilor pentru sfinţii patroni Petru şi Paul?

Ca să continue să fie buni. Sunt atât de simpatici. Văd asta la audienţe şi când merg în parohii. Le urez să nu piardă bucuria, speranţa, încrederea, în pofida dificultăţilor. Şi dialectul roman este frumos.

Wojtyła învăţase să spună, volemose bene, damose da fa` [să ne iubim, să ne apucăm de treabă]. Dumneavoastră aţi învăţat vreo frază în dialectul roman?

Deocamdată puţin. Campa e fa` campa`. [Desigur râde]

(După L`Osservatore Romano, 1 iulie 2014)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

N.red. Interviul a fost publicat în ziarul "Il Messaggero", în ediţia din 29 iunie 2014, apoi a fost preluat în "L`Osservatore Romano" în ediţia online la 29 iunie 2014, iar în ediţia tipărită la 1 iulie 2014.

Sursa:www.ercis.ro

Primul roman care a primit “Marele premiu al Academiei Franceze pentru Francofonie”

Scriitorul George Banu a fost laureat cu “Marele premiu al Academiei Franceze pentru Francofonie”, fiind primul roman care primeste aceasta distinctie.

Premiul se acorda cu scopul de a aduce un omagiu, unei persoane francofone care  a contribuit la mentinerea si imbogatirea limbii franceze.

Scriitorul este stabilit in Franta din 1973?

Cartile sale pot fi gasita aici sau aici.

Sursa

O nouă derivă a "căsătoriei" pentru toți

În 2003, Elizabeth Lorentz, 48 de ani, s-a căsătorit cu M. Holder, tatăl unui băiat în vârstă de 45 ani, Eric Holder. Împreună, M. Holder și Elizabeth a avut o fiică, care are acum 17 ani. Dar în 2012 au divoţat. Eric Holder, între timp, a avut şi el o fiică care are 22 de ani, iar acum şi Eric este  divorţat.

Astfel Eric și Elisabeth care a divorțat de tatăl lui Eric, au decis să se căsătorească. Motivul:

"Vrem să ne căsătorim în special pentru a ne proteja copiii și pentru a proteja pe cel care va rămâne dintre noi, în caz de deces", a explicat doamna Lorentz în faţa instanţei de judecată din Metz (Nord-Est), la începutul lunii iunie.

Dar instanţa nu a decis  așa:

Acum un an, procurorul din Metz a interzis unirea celor doi datorită unui articol din lege, care prevede că "într-o linie directă, căsătoria este interzisă între toți ascendenții și descendenții legitimi sau nelegitimi și aliați în aceeași linie."

Eric și Elisabeth, prin urmare, au mers la Elysée să pledeze pentru cauza lor, gândindu-se că au o șansă deoarece căsătoria este acum "pentru toți". În urma acţiunii lor, cei doi porumbei au primit  un răspuns de inadmisibilitate în iunie 2013, semnat de mâna albă a lui Francois Hollande, care invoca legea.

Astăzi, ştire bombă, aflăm că în cele din urmă, cei doi vor putea să se căsătorească. Eric se va  căsători cu mama surorii lui.  Elizabeth, prietena lui, având o fiică cu tatăl lui Eric. (dacă aveţi dureri de cap, mergeţi la farmacia de gardă).

Traducere: ACC

Sursa:lesalonbeige.blogs.com

FOTO: "Lumina în creație"

Duminică, 29 iunie, de sărbătoarea sfinților apostoli Petru şi Pavel, în parohia Alba Iulia I, cu hramul Spiritul Sfant, s-a vernisat a patra expoziție de artă sacră. Expoziția a cuprins mai multe vitralii realizate în tehnica tiffany, puțin cunoscută în țara noastră. 

Artiștii Iepure Alexandru Mircea împreună cu mama sa Iepure Carmen au reușit să exprime prin vitraliile de mici dimensiuni idei inspirate din Geneză. Elementele florale reamintesc cuvintele lui Dumnezeu care spun să dea pământul din sine verdeață (Gen 1,11), iar tema copacului îl conduce pe credincios de la pomul cunoașterii binelui și răului (Gen 2,16-17) la crucea lui Cristos. Astfel imaginile realizate în vitraliu au reușit să-și atingă scopul de a crea o punte între Dumnezeu și oameni, o legătură vie între Lumina neapusă și om. 

Din punct de vedere vizual vitraliile încântă ochiul și crează un spațiu în care armonia culorilor scot în evidență semnificația spirituală a temelor alese. 

Pr. Roșu Radu V.

Sursa

ProTv: Un român a reusit sa-l opreasca din drum pe Papa Francisc, pentru a binecuvanta o persoana cu dizabilitati. VIDEO

ProTv: Un român a reusit sa-l opreasca din drum pe Papa Francisc, pentru a binecuvanta o persoana cu dizabilitati. VIDEO

Ivan Parfenie, un brailean stabilit de zece ani in Italia, a reusit sa atraga atentia Papei Francisc si sa-l determine sa binecuvanteze o bolnava, oprindu-l din drumul sau cu masina, conform Vocea Brailei.

In timp ce se intorcea dintr-o vizita in localitatea Cassano allo Jonio, din sudul Italiei, Papa Francisc a observat un grup de oameni care il rugau sa opreasca.

Desi cu doar cateva ore in urma tinuse un discurs dur la adresa Mafiei si putea fi in pericol, Papa Francisc s-a dat imediat jos din masina si a binecuvantat-o pe Roberta, o tanara cu dizabilitati din nastere.

Conform news.va, suveranul Pontif a fost intampinat de oameni cu un banner pe care scria "Te rog, Papa Francisc, opreste aici pentru a vedea un inger care te asteapta."

Familia Robertei a postat apoi pe Facebook un mesaj prin care ii multumeste Papei Francisc. "Inca nu ne vine sa credem, iti multumim! Multumim ca ne-ai oferit un moment de bucurie.", i-au scris.

Ivan Parfenie, romanul care i-a atras atentia Papei Francisc pentru a opri, a scris ca a fost foarte emotionant de momentul in care suveranul Pontif a binecuvantat-o pe Roberta si ca astfel de gesturi fac mai mult decat o mie de vorbe.

"Nu a fost usor pentru ca am scris un caiet intreg cu prietena mea italianca. Din toate acestea, sa alegi o singura fraza, una singura, care sa fie cea mai emotionanta, sa ajunga la inima unei persoane nu a fost usor. Este simplu sa iei o bucata de cearceaf si sa scrii cu un spray, dar sa alegi cele mai emotionante cuvinte nu e simplu. Ma bucur ca am reusit, pentru ca este un moment istoric. In Vatican a mai dat binecuvantarea bolnavilor, dar in public, pe strada, asa ceva nu a mai facut. Nimeni nu se astepta. Si garda de corp s-a intors cu motociclete, cu masini. Eram foarte emotionat. Eu am reusit sa-l ating pe mana si, chiar daca nu sunt catolic, acest lucru inseamna foarte mult ca am reusit sa opresc cea mai importanta persoana din lume. Mi s-a facut pielea ca de gaina", a declarat, pentru "Vocea Brailei", Ivan Parfenie.(http://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/un-roman-a-reusit-sa-l-opreasca-din-drum-pe-papa-francisc-pentru-a-binecuvanta-o-persoana-cu-dizabilitati-video.html)

O lovitură mortală pentru Obamacare din partea Curţii Supreme a Statelor Unite

Curtea Supremă a Statelor Unite a votat, cu o majoritate de 5 judecători la 4, pentru o mai mare libertate. Asigurarea obligatorie pe care angajatorii trebuiau să o achiziţioneze pentru angajații lor, prevede şi o acoperire a tratamentelor și medicamentelor contraceptive și abortive, după cum sunt prevederile reformei sănătăţii a lui Barack Obama (Obamacare). În urma sentinţei, aceste acoperiri pot fi excluse în cazul în care firma care plăteşte asigurarea este o companie cu convingeri religioase puternice, chiar dacă acesta este organizată sub forma unei corporații, o Closely Held Corporation.

Este o decizie de importanță strategică pentru că această formă de organizare a societăţilor reprezintă 90% din companiile americane. Prin urmare, este o lovitură mortală pentru Obamacare: aproape nimeni nu va fi obligat să cumpere acest tip de asigurări de sănătate (care includ contracepția și medicamentele abortive) pentru angajații lor, datorită obiecţilor de convingere religioasă. Se împiedecă astfel, proiectul lui Obama de a impune progresiv reforma sa în ceea ce priveşte sănătatea.

Raportul majorităţii Curții Supreme a fost elaborat de celebrul judecător conservator, Samuel Alito, un om din vechea gardă, care a fost numit de către George W. Bush și care este un apărător puternic a legii naturale. Referindu-se la Religious Freedom Act Restaurare (Rfra) 1993, Samuel Alito, în raportul său de 49 de pagini, a subliniat că o companie poate să-şi apăre punctul de vedere religios; pe de altă parte, guvernul ar putea impune o obligație care ar duce la a submina libertatea religioasă, dar numai în cazul în care aceasta este o chestiune de interes fundamental pentru guvern în sine, însă în modul cel mai puțin invaziv cu putinţă.

"Ne putem întreba cât de mult poliţa obligatorie contraceptivă ar afecta libertatea practicii religioase – se citeşte în raportul majorității - și nu există nici o îndoială că ar afecta". În plus, "noi respingem argumentul Departamentului pentru Sănătate conform căruia proprietarii de companii ar trebui să renunțe la orice protecție oferită de RFRA (Religious Freedom Act Restaurare) atunci când decid să-şi organizeze propria companie sub forma unei societăţi, decât să păstreze proprietatea în nume individual sau colectiv". Prin urmare: "În termeni clari, RFRA stipulează că Congresul nu trebuie să discrimineze bărbații și femeile care doresc să-şi gestioneze firmele, în calitate de societăţi cu profit, conform convingerile lor religioase." Raportul majorităţii mai prevede că: “obligația de a plăti asigurări ce includ contracepția și avortul nu este în nici un caz metoda cea mai puțin invazivă a intervenției guvernamentale în ceea ce priveşte voinţa companiilor private.

Au început o astfel de cauză, acum doi ani, și au câştigat ieri, lanțul de magazine de artizanat Hobby Lobby, cu sediul în Oklahoma City, deținut de familia Green, profund creștină (Duminica toate magazinele sunt închise),care a fost foarte contrariată de ideea de-a plăti asigurarea obligatorie care include şi costurile de avort și contracepție, pentru angajații lor. "Familia noastră este încântată de decizia Curții Supreme de Justiție - a declarat Barbara Green - Astazi, cea mai inaltă instanţă a națiunii a reafirmat importanța vitală a libertății religioase, ca unul dintre principiile fundamentale ale țării noastre. Decizia Curții este o victorie, nu numai pentru afacerea familiei noastre, ci pentru toți cei care caută să trăiască în conformitate cu credința lor. Suntem recunoscători lui Dumnezeu și tuturor celor care ne-au sprijinit în această bătălie dificilă". "Această provocare legală a avut întotdeauna în vedere numai un singur lucru: dreptul familiei noastre de a trăi sincer și profund în conformitate cu propriile convingeri religioase, după cum sunt garantate de lege și Constituție. Antreprenorii nu ar trebui să fie forțati să aleagă între a asculta de credința lor sau de lege. "

O luptă asmănătoare cu Hobby Lobby a purtat şi firma Conestoga Wood Specialties, cu sediul în Pennsylvania, specializată în produse artizanale din lemn. Firma, deţinută de Norman Hahn și fiul său Anthony, a dat în judecată Departamentul de Sanatate împotriva impunerii asigurării și, inițial, au pierdut. În 2013, după hotărârea Curții de Apel, Hahn a fost condamnat la plata unei amenzi de 95 de mii de dolari pe zi (100 de dolari pentru fiecare angajat). Hotărârea Curții Supreme de Justiție i-a eliberat din această povară financiară imensă, care ar fi adus cu siguranță la faliment. Şi toate acestea pentru că au apărat viața.

Traducere: ACC

Sursa:www.lanuovabq.it

Familia nu este o relicvă din trecut ci o speranță pentru viitor

"Familia este o celulă fundamentală a societății umane": a subliniat încă o data mons. Silvano Maria Tomasi, observator permanent al Sfântului Scaun pe lângă Organizația Națiunilor Unite, cu sediul la Geneva. Prelatul a intervenit în data de 24 iunie la cea de-a 26-a sesiune a Consiliului pentru drepturile omului.

În intervenția sa, mons. Tomasi a subliniat că "familia continuă să demonstreze o tot mai mare vigoare" raportată la forța cu care s-a încercat și se încearcă eliminarea sa, asemenea "unei relicve din trecut, a unui obstacol în calea emancipării individului sau a creării unei societăți libere, fericite și echitabile".

Reafirmând "legătura reciprocă" dintre familie și societate și respectivele "funcțiuni complementare în tutelarea și promovarea binelui fiecăruia și a întregii umanități", mons Tomasi a evidențiat că "demnitatea și drepturile individului nu sunt diminuate de atenția acordată familiei". Dimpotrivă, multe persoane, tocmai într-un context familial puternic și sănătos, fondat pe căsătoria dintre un bărbat și o femeie" găsesc "protecție, nutriment și energie". Acest lucru este valabil mai ales pentru copii, care au nevoie de "un context familial armonios", în care să primească "formare și educație" pe baza unui model părintesc "atât masculin cât și feminin"..

În intervenția la cea de-a 26-a sesiune a Consiliului pentru drepturile omului, observatorul permanent al Sfântului Scaun a insistat asupra faptului că, în cadrul familiei, generațiile găsesc "iubire, educație, sprijin reciproc și transmiterea darului vieții". O astfel de viziune, a subliniat, se regăsește "în istoria tuturor culturilor", după cum stă scris și în declarația universală a drepturilor omului care le recunoaște ca fiind "drepturi și îndatoriri unice, profunde și care nu pot fi negociate, ale familiei fondate pe căsătoria dintre un bărbat și o femeie".

În concluzia intervenției, observatorul permanent al Sfântului Scaun a făcut un apel pentru ca familia să nu fie "divizată sau marginalizată", ci "tutelată și apărată nu doar de către stat dar și de întreaga societate".

Sursa:ro.radiovaticana.va

Bunici de salvare

În general, fiecare dintre noi participă pentru mai puţin de un secol la o experienţă, experienţa omului pe pământ, care durează de zeci de mii de ani. În acest caz, a ţine cont cât mai mult de tradiţie, mai precis de moştenirea vie a acestei experienţe plurimilenare, reprezintă pur şi simplu o chestiune de bun simţ. Încercarea de ignorare este, prin urmare, o prezumpţie a unei prostii de neegalat, din ce în ce mai populară în zilele noastre.

Cu scopul de a propune alternative la această dramă a epocii, a luat naştere recent la Milano, un club de bunici, deloc dispuşi să-şi trăiască rolurile în conformitate cu stereotipii sentimentale. Clubul, care a ales să se numească “Asociaţia Bunicii 2.0”, a trimis zilele acestea o scrisoare deschisă preşedintelui Consiliului Matteo Renzi: “Noi, Asociaţia Bunicii 2.0, suntem atenţi şi interesaţi în zelul său reformist, dar dorim, de asemenea să vă aducem la cunoştiinţă faptul că nu toate reformele sunt drepte; şi nu toate corespund nevoilor timpului. Ne exprimăm îngrijorarea cu privire la asigurările făcute de dumneavoastră în presă, prin care susţineaţi faptul că în septembrie vor fi reglementate cuplurile necăsătorite, chiar şi cele formate din persoane de acelaşi sex (...). Orice altă regulă în plus ar fi, de fapt, un atac asupra familiei, aşa cum este prevăzută de Constituţia noastră şi trăită de-a lungul istoriei noastre. Ne încredem în sensibilitatea dumneavoastră de cetăţean şi de creştin, astfel aceasta despre care discutăm acum să nu se numere printre reformele dorite de dumneavoastră”.

Condusă de către Pierluigi Ramorino, bunic şi manager în pensie, “Asociaţia Bunici 2.0”, a publicat un manifest, care susţine rolul extrem de important pe care îl au bunicii: “într-o epocă de fragilitate psihologică foarte răspândită, bunicii, cu prezenţa lor, dau mărturie capacităţii umane în depăşirea dificultăţilor vieţii”. Şi se subliniază faptul că: “într-o epocă marcată din ce în ce mai mult de tentaţia unor forme noi şi insidioase de autoritarism, bunicii sunt chemaţi să contribuie în modul lor specific la apărarea şi promovarea libertăţii”. În această prospectivă, bunicii trebuie să se angajeze în primul rând, dar nu exclusiv, şi să se asigure de faptul că noilor generaţii le este garantată “o formare care să ţină cont de principiile realităţii, de natura şi de raţiunea care au ajuns la noi de secole de tradiţie”.

Cu acest spirit, explică Giuseppe Zola, avocat şi vice – preşedinte al Asociaţiei, care împreună cu alte organizaţii lucrează la un proiect, prin care se doreşte lansarea unor serii de cărţi pentru copii, cu poveşti centrate pe familia naturală: “Există un moment, acela în care trăim, în care trebuie să se promoveze şi realităţile pozitive mai evidente. Astăzi, dacă cineva ar spune că asinii zboară ar trebui să-ţi faci griji. Imediat va sări cineva să spună că pot zbura, ba chiar în numele egalităţii oportunităţilor trebuie să zboare”. Nu mai sunt timpurile, observă el, în care lucrurile evidente persistau în virtutea evidenţei lor. Evidenţa nu se salvează singură, este nevoie să alergăm în ajutorul său. Şi asta este ceea ce vrea să facă “Asociaţia Bunicii 2.0”.

Traducere: Liviu Ursu

Sursa:www.lanuovabq.it