Creștinii trebuie să voteze în favoarea candidaților care susțin valorile creștine și nu promovează destrămarea morală a societății: se afirmă într-un comunicat al Conferinței Episcopilor din România difuzat în vederea alegerilor prezidențiale de la 2 noiembrie. În același timp, subliniază episcopii catolici din România, nimeni nu trebuie să se lase influențat de promisiuni, bani sau alte beneficii materiale în contextul alegerilor politice.
Redăm mai jos comunicatul primit la redacție de la secretarul general al Conferinței, pr. Eduard Mihai Coșa:
COMUNICAT
Participarea la vot a credincioșilor catolici este un drept onorant dar și o obligație morală cetățenească.
Episcopii romano-catolici și greco-catolici întruniți la Timișoara, în perioada 2-4 septembrie a.c., în sesiunea de toamnă a Conferinței Episcopilor din România, au avut pe ordinea de zi și teme legate de alegerile prezidențiale de la începutul lunii noiembrie 2014.
Referindu-se la acest eveniment din viața societății românești, ÎPS Ioan Robu, arhiepiscop mitropolit de București și președintele CER, consideră că participarea la vot a credincioșilor catolici este un drept onorant dar și o obligație morală cetățenească. În acest sens, întrucât participarea cetățeanului la alegeri nu se reflectă doar asupra binelui propriu, ci al binelui comun, Arhiepiscopul îi invită pe toți creștinii de bunăvoință să participe la toate scrutinele alegerilor prezidențiale.
”Creștinul trebuie să participe în mod activ la protejarea și împărtășirea valorilor creștine. Aceste valori fundamentale se regăsesc în Sfânta Scriptură și în doctrina Bisericii”, a spus la rândul său ÎPS Jakubinyi, Arhiepiscop de Alba Iulia. ”Pentru ca învățătura creștină să aducă roade în viața cotidiană – a continuat Excelența Sa - trebuie să votăm acea persoană care protejează demnitatea și libertatea omului, sprijină comunitatea familială, ocrotește viața și decursul normal al acesteia de la naștere până la moarte, se bazează pe normele morale creștine, iar prin programul său nu impune urmarea unei forme de viață care poate să conducă la destrămare morală” .
Recomandând preoților din parohii să-i îndemne pe credincioși să participe la vot, înalții ierarhi au mai subliniat că în exercitarea acestui drept constituțional și cetățenesc, nimeni nu trebuie să se lase influențat de promisiuni, bani sau alte beneficii materiale.
Conferința Episcopilor din România îi reunește pe toți episcopii romano-catolici și greco-catolici din România și exprimă unitatea Bisericii locale și uniunea intimă cu Sfântul Părinte Papa, Urmașul Sfântului Petru.

Sursa:ro.radiovaticana.va