Un Crăciun care nu este trăit din perspectiva celui de al doilea advent își pierde sensul. De aceea, credincioșii sunt îndemnați
să se gândească la prima venire a lui Hristos, sosirea istorică în
umanitate, pentru a putea, astfel, anticipa cea de a doua venire. Prin
urmare, perioada premergătoare Crăciunului trebuie să fie un timp care
să trezească în inimi aşteptarea întoarcerii lui Hristos şi amintirea
primei Sale veniri, susține catholica.
Cuvântul
„Advent" își are originea cuvântul latin Adventus, care înseamnă
„sosire" și face o trimitere directă spre momentul revenirii lui Iisus
Hristos. Abordând această perspectivă, scriitorul american William B. Bradshaw, într-un articol publicat pe Huffington Post,
încearcă să aducă în atenția cititorilor cele două momente fundamentale
din istoria religioasă: nașterea lui Hristos (primul advent) și
revenirea Sa (al doilea advent).
În
opinia lui Bradshaw, Crăciunul oferă în primul rând „posibilitatea de a
experimenta ceva din așteptările vechi legate de sosirea lui Mesia". În
acest sens, scriitorul se întreabă dacă „este posibil pentru noi, în
anul 2013, să înțelegem și să apreciem pe deplin suferința teribilă și
agonia pe care generații și generații de evrei au experimenta-o?"
Luând
în considerare aceste așteptări agonizante și îndelungate, Bradshaw
apreciază că „Adventul este marcat de un spirit de așteptare, de
anticipare, de pregătire și de dor. Abia apoi vine Crăciunul!"
În
teologia actuală, ambele veniri ale lui Hristos sunt corelate într-un
raport intim. „Perioada dinainte de Crăciun are o dublă caracteristică: e
timp de pregătire la solemnitatea Naşterii Domnului, în care ne amintim
de prima venire a Fiului lui Dumnezeu între oameni şi totodată este
timpul în care, printr-o atare amintire, sufletul este condus spre
aşteptarea celei de a doua veniri a lui Hristos de la sfârşitul
timpurilor", spune profamilia.
Filosoful Andrei Pleșu, într-una din ultimele sale lansări publicistice, Parabolele lui Hristos,
abordând problematica așteptării celui de-al doilea advent, consideră
că „cine trăiește prezentul doar ca prezent, fără dimensiunea ritmului
mare, fără o referință constantă la timpul Împărăției, încetează să mai
fie o prezență, adică își lasă prezentul nelocuit". Din perspectiva
scriitorului român, „prezentul trebuie trăit sub specia iminenței, ceea
ce implică o trăire a ființei umane simultan în două registre a
timpului: în liniștea funcțională a cotidianului și în neliniștea zilei
de pe urmă".
Chiar
dacă Crăciunul, ca prim Advent, este sărbătorit la nivel global,
percepțiile cu privire la acest eveniment sunt, totuși, diferite, în
funcție de anumite orientări teologice. Astfel, în Bisericile Ortodoxe
Orientale perioada anterioară Crăciunului este percepută ca o perioadă
de post și pocăință pentru păcatele comise. Însă, în zona occidentală a
creștinismului, primul Advent a ajuns să fie celebrat mai mult în
termeni de așteptare sau de anticipare, susține Christian Resource Institute, corelația cu cel de al doilea Advent fiind mult mai evidentă.
Deși
abordarea Crăciunului diferă în cele două spații ale creștinătății, în
schimb, problemele cu care se confruntă sunt similare. Astfel, există o
diferență între discursul teologic și tendințele actuale ale
enoriașilor. „Mai nou apare în societate şi un fel de Moş Crăciun
secularizat şi comercial, simbol al consumismului şi al materialismului
individualist", sună un mesaj
alarmant al Patriarhiei Române. Același aspect îl semnala și papa
Benedict care afirma că „Crăciunul a devenit o sărbătoare comercială,
ale cărei scântei orbitoare ascund taina umilinţei lui Dumnezeu",
exprimându-și astfel regretul pentru incapacitatea societății actuale de
a privi „dincolo de faţada strălucitoare a acestor vremuri". Probabil
că o abordare mai puțin materialistă a primului Advent ar putea facilita
crearea unor conexiuni de care societatea umană duce lipsă, revenirii
lui Hristos redându-i-se locul între prioritățile unei lumi
consumeriste.
