Şcoala Ardeleană – expresie a iluminismului românesc, din Transilvania în primul rînd – reprezintă un curent cultural care a germinat la Blaj în secolul al XVIII-lea, în cadrul căruia istorici şi filologi iluminişti au urmărit să demonstreze originea romană a poporului român, latinitatea limbii române şi continuitatea românilor din stînga Dunării. În secolul al XVIII-lea, caracterizat de Michelet drept “Marele Secol” (“Le Grand Siècle”), asistăm la o dezvoltare explozivă a ştiinţelor exacte (matematica, astronomia, fizica, chimia) şi umaniste, în paralel. În acest context, ignoranţa şi neştiinţa diminuează, pălesc, iar umanitatea pătrunde progresiv în “Secolul luminilor” (“Le Siècle des lumières”). Curentul iluminist este prefigurat de doi reprezentanţi de frunte francezi, încă de la începutul secolului al XVII-lea, în persoana lui Voltaire (“Oedipe”, 1718) şi a lui Montesquieu (“Lettre persannes”, 1721). Spiritul raţionalist, pozitivist şi utilitarist al “perioadei luminilor” cucereşte, progresiv, alte popoare şi ţări (Spania, Statele italiene, Germania, Peninsula Scandinavă, Polonia, Rusia, Imperiul habsburgic etc.).
Iluminismul european se adaptează condiţiilor specifice ale diverselor societăţi.
În Transilvania, după Unirea cu Biserica Romei de la anul 1700, Episcopul Inocenţiu Micu-Klein îşi fixează reşedinţa la Blaj (în anul 1737), fiind un promotor al luptelor politice naţionale ale românilor ardeleni şi desfăşurînd o intensă activitate pentru emanciparea poporului român (memorii, petiţii adresate Dietei de la Cluj sau Curţii de la Viena). După autoexilarea forţată la Roma a Episcopului Inocenţiu Micu-Klein, la Blaj ia fiinţă “Instituţia Călugărilor Dascăli” (Ioan Chindriş). Aceasta cuprinde personalităţi ecleziastice de largă suprafaţă intelectuală: Silvestru Caliani, Grigorie Maior, Petru Pavel Aron – toţi absolvenţi de Roma (ultimii doi, viitori episcopi) –, Gherontie Cotorea (absolvent de Tîrnavia) şi Atanasie Rednic (cu studii la Viena, viitor episcop). Acest grup de cărturari se constituie în precursorii Şcolii Ardelene. Prin ei Şcoala Ardeleană îşi începe parcursul temporal – “extensiunea temporală” – în istoria ei de peste trei secole.
O bună parte a activităţii acestor călugări-dascăli blăjeni se va derula în timpul episcopatului lui Petru Pavel Aron (1752-1764), cînd la Blaj se vor deschide primele şcoli sistematice cu limba de predare română, la data de 11 octombrie 1754: şcoala de obşte, şcoala latinească şi şcoala de preoţie. Acesta reprezintă un moment cheie în parcursul Şcolii Ardelene. Episcopul Petru Pavel Aron a înfiinţat o tipografie, precum şi o bibliotecă, Blajul devenind astfel un important centru de cultură românescă. În timpul episcopului Atanasie Rednic (1766-1772) creşte numărul elevilor şcolilor blăjene şi “se porneşte acel curent, la început lin şi abia perceptibil, iar mai tîrziu tot mai puternic, de cultură naţională” (Augustin Bunea). Grigorie Maior (1772-1782) – urmaşul episcopului Atanasie Rednic – va trimite la Roma pe doi dintre viitorii reprezentanţi de marcă ai Şcolii Ardelene, Gheorghe Şincai şi Petru Maior. Al treilea reprezentant de frunte al Şcolii Ardelene – Samuil Micu – va petrece la Viena o perioadă definitorie pentru formarea sa intelectuală, tot în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea.
În perioada păstoririi episcopului Ioan Bob – sfîrşitul secolului al XVIII-lea şi începutul secolului al XIX-lea – şcolile Blajului şi implicit Şcoala Ardeleană vor atinge un moment de glorie prin strădania profesorilor lor. Vom întîlni acum pe “blîndul călugăr Samuil Micu, pe asprul muncitor fanatic Şincai şi pe cumintele alcătuitor de teorii Petru Maior” (Nicolae Iorga). Aceştia vor participa la redactarea memoriului “Supplex Libellus Valchorum” (1791), lucrare de importanţă crucială pentru românii din Transilvania, gîndită pe coordonatele stabilite de Inocenţiu Micu-Klein.
Călugărul basilitan Samuil Micu (1745-1806) a fost filolog şi istoric, traducător, gînditor iluminist, un spirit polimorf prin diversitatea temelor abordate în peste 60 de lucrări. Samuil Micu – personalitate enciclopedică – întruneşte toate criteriile umanistului de formaţie renascentistă. Samuil Micu a formulat primul sistem ortografic românesc modern cu bază latină. A fost iniţiatorul şi unul dintre principalii redactori ai “Lexiconului de la Buda” (1825). Pentru probleme de cultură generală a publicat “Calendarele” (în colaborare cu Petru Maior), în care făcea apologia cititului cărţilor şi a însuşirii conţinutului acestora. Samuil Micu a urmărit dezvoltarea istorică a românilor din toate cele trei Ţări Române, insistînd pe unitatea şi legăturile poporului român din acestea. Semnificativ pentru acest aspect este capitolul “Scriitorii cei din români”, din “Scurtă cunoştiinţă a istoriei românilor”, în care autorii din Moldova, Ţara Românească şi Transilvania şi operele acestora sînt prezentate împreună. Plecînd de la acest aspect şi subsumînd celelalte domenii de preocupări, Nicolae Iorga îl consideră pe Samuil Micu “începătorul erudiţiei române din Ardeal”.
Gheorghe Şincai (1754-1816) – un alt reprezentat de frunte al Şcolii Ardelene – a fost istoric iluminist şi filolog, gînditor politic şi mare organizator de şcoli, calitate în care a întemeiat 376 de şcoli săteşti. În calitate de director al şcolilor româneşti din Transilvania, timp de 12 ani, Gheorghe Şincai a scris abecedare, cărţi de gramatică şi de aritmetică. Între scrierile cu caracter istoric este de menţionat “Hronica românilor şi a mai multor neamuri”, capodopera sa. “Elementa linguae daco-romanae sive valahicae”, publicată împreună cu Samuil Micu, reprezintă prima gramatică tipărită a limbii române. Preocupat de optimizarea muncii ţăranilor transilvăneni, Gheorghe Şincai a scris o carte pe această temă intitulată „Povăţuire către economia de cîmp” (1806). Prin întreaga sa activitate Gheorghe Şincai e „departe de a fi numai ardelean” (Alexandru Papiu Ilarian).
Petru Maior (1761-1821), istoric şi filolog iluminist, a militat pentru trezirea conştiinţei naţionale a românilor transilvăneni, fiind un adversar al feudalismului, de pe poziţii iluministe. Două dintre scrierile lui Petru Maior – „Dialog pentru începutul limbii române între nepot şi unchi” şi „Istoria pentru începutul românilor în Dachia” – au avut un efect major asupra unor prestigioşi învăţaţi români din secolul al XIX-lea – Costache Negruzzi, Ion Eliade Rădulescu, Petrache Poenaru – după propria lor mărtuisire. A insistat asupra întoarcerii la alfabetul latin. „Opera lui Petru Maior, pedagogică, istorică şi filologică, adoptată, tradusă sau originală, reprezintă, sub raportul ideilor, apogeul Şcolii latiniste în ce a avut pozitiv acest curent” (Alexandru Piru).
Ioan Budai-Deleanu (1760-1820), cel de al patrulea corifeu al Şcolii Ardelene, scriitor, filolog şi istoric, fusese „adevăratul poet al latiniştilor” (George Călinescu). Este autorul primei capodopere a literaturii române moderne, „Ţiganiada”. Prin „Ţiganiada” şi „Trei viteji”, Ioan Budai-Deleanu pune bazele literaturii române moderne.
Şcoala Ardeleană nu înseamnă numai activitatea celor patru reprezentanţi de frunte menţionaţi mai sus.
Este de remarcat, la sfîrşitul secolului al XVIII-lea, activitatea unuia dintre cei mai de seamă iluminişti ai Transilvaniei, medicul oculist Ioan Molnar-Piuariu, pe domenii de gramatică, retorică, lucrări cu caracter economic şi istoric. Ioan Molnar-Piuariu tipăreşte în anul 1785 „Economia stupilor”, cea dintîi lucrare cu caracter economic din Transilvania, urmărind ridicarea culturală a maselor şi prin redactarea unor cărţi de profil.
În extensia temporală, peste ani, a Şcolii Ardelene – însoţind preocupările istorice, filologice şi culturale ale acesteia – un moment important îi revine celei de „a doua generaţii”, generaţia paşoptistă.
Doctrinarul Revoluţiei române din Transilvania de la 1848 este Simion Bărnuţiu (1808-1864), gînditor, istoric şi om politic, vicepreşedinte al Adunării Naţionale din 3/15 mai de la Blaj. În ziua de 2 mai a rostit în catedrala Blajului celebrul său discurs intitulat „La lumina istoriei şi a libertăţii”, ce a devenit programul revoluţionarilor din Transilvania.
George Bariţiu (1812-1893) – istoric, ziarist, om politic, profesor la Blaj (1834-1836), a fost unul din principalii conducători ai revoluţiei de la 1848-49 din Transilvania. A fost membru fondator al „ASTRA” (1861) şi preşedintele acesteia (1888-1893), precum şi membru fondator al „Societăţii Academice Române” (1866), iar în ultimul an de viaţă preşedinte al Academiei Române. George Bariţiu este întemeietorul presei româneşti din Transilvania („Gazeta de Transilvania”, 1838; „Foaie pentru minte, inimă şi literatură”, 1838; „Transilvania”, 1868), fiind considerat primul ziarist modern al ardelenilor şi comentator al fenomenului literar (Ana Hinescu, Ion Buzaşi).
Aron Pumnul (1818-1866), paşoptist, autorul cunoscutului „Lepturariu românesc cules den scriptori rumîni” – prima istorie a scriitorilor români – va iniţia în Bucovina, la Cernăuţi, o puternică mişcare culturală românească în calitate de profesor de limba română (exercitînd o influenţă hotărîtoare asupra lui Mihai Eminescu).
Alexandru Papiu Ilarian (1828-1878), revoluţionar, orator, a publicat „Tezaur de monumente istorice pentru România” şi „Istoria românilor din Dacia Superioară”.
Prin simetrie cu prima generaţie a Şcolii Ardelene – al cărei poet a fost Ioan Budai-Deleanu – poetul revoluţiei transilvane de la 1848 a fost Andrei Mureşanu (1816-1863), autorul nemuritorului „Răsunet”, imnul deşteptării şi demnităţii noastre naţionale. Personalitatea enciclopedică – tot prin simetrie cu corifeii Şcolii Ardelene, unde îl găsim pe Samuil Micu – a celei de a doua generaţii a acesteia este reprezentată de Timotei Cipariu (1805-1887). Acesta se situează pe axa marilor figuri enciclopedice româneşti, începînd cu Dimitrie Cantemir, urmat de Samuil Micu, continuînd cu contemporanii Bogdan Petriceicu Haşdeu şi Ion Eliade Rădulescu, pentru ca peste ani să se adauge personalităţile lui Nicolae Iorga, George Călinescu şi Mircea Eliade. Filolog, profesor, director al gimnaziului blăjean timp de peste două decenii, Timotei Cipariu cunoştea 14 limbi. A fost membru fondator şi preşedinte al ASTREI, precum şi membru fondator al Academiei Române (şi vicepreşedinte al acesteia). În cadrul ASTREI a stabilit secţiunile acesteia. Timotei Cipariu este considerat pionierul presei blăjene. „Organul luminării” este prima publicaţie blăjeană cu litere latine. La Blaj va tipări cea dintîi revistă de filologie de la noi, intitulată „Archiv pentru filologie şi istorie”, devenind astfel părintele filologiei române. Timotei Cipariu a tradus Biblia din ebraică, fiind unul din cei cinci clerici blăjeni care au avut această preocupare. Timotei Cipariu a fost membru al Societăţii Germane de Orientalistică.
Înspre sfîrşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea, la şcolile Blajului – epicentrul Şcolii Ardelene – funcţionează trei profesori reper pentru învăţămîntul transilvănean, academicienii Ioan Micu Moldovan (membru titular al Academiei Române) – elevul lui Timotei Cipariu –, Augustin Bunea (istoric, membru titular al Academiei Române), Iacob Mureşianu (membru corespondent al Academiei Române, profesor de muzică, întemeietorul primei reviste de muzicologie din arealul transilvan: „Musa Română”). Concomitent are loc o extindere a şcolilor Blajului în timpul păstoririi Mitropolitului Ioan Vancea (considerat „cel de al doilea întemeietor al şcolilor Blajului”).
Agronomul şi economistul Ştefan Pop va tipări la Blaj, începînd cu anul 1873, revista „Economul”, prima revistă de cultură economică din Transilvania. Profesorul Alexandru Uilăcan va înfiinţa la Blaj, în anul 1881, „Grădina botanică”, în imediata apropiere a vechilor şcoli, aceasta fiind prima grădină botanică de pe lîngă o şcoală secundară din lume şi una din cele mai vechi de pe continentul european.
Dezvoltarea şcolilor din Blaj – nuclelul Şcolii Ardelene – ia un nou avînt, prin număr şi profil, sub Mitropolitul Dr. Vasile Suciu, considerat “cel de al treilea întemeietor al şcolilor Blajului”.
După Marea Unire, pînă la interzicerea Bisericii Române Unite (1948), la şcolile Blajului va funcţiona o elită de dascăli, scriitori şi publicişti. Dintre aceştia s-au detaşat, prin profilul intelectual de excepţie, perseverenţă şi activitate publicistică Alexandru Lupeanu-Melin, Zenovie Pîclişanu, Ioan Fekete-Negruţiu, Coriolan Suciu, Septimiu Popa, Nicolae Comşa, Radu Brateş, Pavel Dan, Ştefan Manciulea, Ioan Miclea.
În a doua jumătate a secolului al XX-lea, la Blaj, spiritul Şcolii Ardelene a fost ţinut treaz în principal de doi reprezentanţi de marcă, profesorii Ştefan Manciulea (1894-1985) – geograf şi istoric – şi Ion Buzaşi (n.1943) – profesor universitar, istoric şi critic literar.
Parcursul blăjean al Şcolii Ardelene a avut şi o puternică dimensiune creştină. „Blajul este unicul centru istoric românesc unde s-a dezvoltat o şcoală biblistică în flux genealogic” (Ioan Chindriş, Niculina Iacob). La Blaj au apărut cinci variante ale Bibliei prin strădaniile lui Petru Pavel Aron, Samuil Micu, Timotei Cipariu, Victor Smigelski şi Ioan Bălan.
Pecetea şcolilor Blajului a fost dusă şi în celelalte provincii româneşti de o parte din dascălii blăjeni, aceştia fiind veritabili difuzori de învăţămînt, cultură şi/sau întemeitori de şcoli: George Bariţiu (la Braşov), Aron Florian (la Sibiu, unde va fi primul redactor al „Telegrafului român”), Ioan Moisescu (la Craiova), Aron Pumnul (la Cernăuţi), Alexandru Papiu Ilarian (la Iaşi, solicitat fiind de domnul Moldovei, Grigore Ghica). Unii dascăli blăjeni au atins domeniul învăţămîntului universitar în alte oraşe: Simion Bărnuţiu (Iaşi), Ion Bianu (Bucureşti), Alexandru Borza, Ştefan Manciulea, Coriolan Suciu, Traian Gherman, Ioan Miclea, Virgil Fulicea, Sigismund Toduţă, Celestin Cherebeţiu (toţi universitari clujeni). Dintre foştii elevi ai Blajului, 22 au fost membri ai Academiei Române (10 membri titulari, 9 membri corespondenţi şi 3 membri de onoare).
Şcoala Ardeleană este depozitara unui cumul de dimensiuni: iluminist-umanistă (prin domeniile de interes: istoric, filologic, cultural), universitară şi academică, temporală (arc viu peste timp de-a lungul generaţiilor: întemeietorii, corifeii, continuatorii), spaţială (extensie naţională şi internaţională), creştină.
Prof. univ. dr. Sorin Nicu BLAGA
Iluminismul european se adaptează condiţiilor specifice ale diverselor societăţi.
În Transilvania, după Unirea cu Biserica Romei de la anul 1700, Episcopul Inocenţiu Micu-Klein îşi fixează reşedinţa la Blaj (în anul 1737), fiind un promotor al luptelor politice naţionale ale românilor ardeleni şi desfăşurînd o intensă activitate pentru emanciparea poporului român (memorii, petiţii adresate Dietei de la Cluj sau Curţii de la Viena). După autoexilarea forţată la Roma a Episcopului Inocenţiu Micu-Klein, la Blaj ia fiinţă “Instituţia Călugărilor Dascăli” (Ioan Chindriş). Aceasta cuprinde personalităţi ecleziastice de largă suprafaţă intelectuală: Silvestru Caliani, Grigorie Maior, Petru Pavel Aron – toţi absolvenţi de Roma (ultimii doi, viitori episcopi) –, Gherontie Cotorea (absolvent de Tîrnavia) şi Atanasie Rednic (cu studii la Viena, viitor episcop). Acest grup de cărturari se constituie în precursorii Şcolii Ardelene. Prin ei Şcoala Ardeleană îşi începe parcursul temporal – “extensiunea temporală” – în istoria ei de peste trei secole.
O bună parte a activităţii acestor călugări-dascăli blăjeni se va derula în timpul episcopatului lui Petru Pavel Aron (1752-1764), cînd la Blaj se vor deschide primele şcoli sistematice cu limba de predare română, la data de 11 octombrie 1754: şcoala de obşte, şcoala latinească şi şcoala de preoţie. Acesta reprezintă un moment cheie în parcursul Şcolii Ardelene. Episcopul Petru Pavel Aron a înfiinţat o tipografie, precum şi o bibliotecă, Blajul devenind astfel un important centru de cultură românescă. În timpul episcopului Atanasie Rednic (1766-1772) creşte numărul elevilor şcolilor blăjene şi “se porneşte acel curent, la început lin şi abia perceptibil, iar mai tîrziu tot mai puternic, de cultură naţională” (Augustin Bunea). Grigorie Maior (1772-1782) – urmaşul episcopului Atanasie Rednic – va trimite la Roma pe doi dintre viitorii reprezentanţi de marcă ai Şcolii Ardelene, Gheorghe Şincai şi Petru Maior. Al treilea reprezentant de frunte al Şcolii Ardelene – Samuil Micu – va petrece la Viena o perioadă definitorie pentru formarea sa intelectuală, tot în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea.
În perioada păstoririi episcopului Ioan Bob – sfîrşitul secolului al XVIII-lea şi începutul secolului al XIX-lea – şcolile Blajului şi implicit Şcoala Ardeleană vor atinge un moment de glorie prin strădania profesorilor lor. Vom întîlni acum pe “blîndul călugăr Samuil Micu, pe asprul muncitor fanatic Şincai şi pe cumintele alcătuitor de teorii Petru Maior” (Nicolae Iorga). Aceştia vor participa la redactarea memoriului “Supplex Libellus Valchorum” (1791), lucrare de importanţă crucială pentru românii din Transilvania, gîndită pe coordonatele stabilite de Inocenţiu Micu-Klein.
Călugărul basilitan Samuil Micu (1745-1806) a fost filolog şi istoric, traducător, gînditor iluminist, un spirit polimorf prin diversitatea temelor abordate în peste 60 de lucrări. Samuil Micu – personalitate enciclopedică – întruneşte toate criteriile umanistului de formaţie renascentistă. Samuil Micu a formulat primul sistem ortografic românesc modern cu bază latină. A fost iniţiatorul şi unul dintre principalii redactori ai “Lexiconului de la Buda” (1825). Pentru probleme de cultură generală a publicat “Calendarele” (în colaborare cu Petru Maior), în care făcea apologia cititului cărţilor şi a însuşirii conţinutului acestora. Samuil Micu a urmărit dezvoltarea istorică a românilor din toate cele trei Ţări Române, insistînd pe unitatea şi legăturile poporului român din acestea. Semnificativ pentru acest aspect este capitolul “Scriitorii cei din români”, din “Scurtă cunoştiinţă a istoriei românilor”, în care autorii din Moldova, Ţara Românească şi Transilvania şi operele acestora sînt prezentate împreună. Plecînd de la acest aspect şi subsumînd celelalte domenii de preocupări, Nicolae Iorga îl consideră pe Samuil Micu “începătorul erudiţiei române din Ardeal”.
Gheorghe Şincai (1754-1816) – un alt reprezentat de frunte al Şcolii Ardelene – a fost istoric iluminist şi filolog, gînditor politic şi mare organizator de şcoli, calitate în care a întemeiat 376 de şcoli săteşti. În calitate de director al şcolilor româneşti din Transilvania, timp de 12 ani, Gheorghe Şincai a scris abecedare, cărţi de gramatică şi de aritmetică. Între scrierile cu caracter istoric este de menţionat “Hronica românilor şi a mai multor neamuri”, capodopera sa. “Elementa linguae daco-romanae sive valahicae”, publicată împreună cu Samuil Micu, reprezintă prima gramatică tipărită a limbii române. Preocupat de optimizarea muncii ţăranilor transilvăneni, Gheorghe Şincai a scris o carte pe această temă intitulată „Povăţuire către economia de cîmp” (1806). Prin întreaga sa activitate Gheorghe Şincai e „departe de a fi numai ardelean” (Alexandru Papiu Ilarian).
Petru Maior (1761-1821), istoric şi filolog iluminist, a militat pentru trezirea conştiinţei naţionale a românilor transilvăneni, fiind un adversar al feudalismului, de pe poziţii iluministe. Două dintre scrierile lui Petru Maior – „Dialog pentru începutul limbii române între nepot şi unchi” şi „Istoria pentru începutul românilor în Dachia” – au avut un efect major asupra unor prestigioşi învăţaţi români din secolul al XIX-lea – Costache Negruzzi, Ion Eliade Rădulescu, Petrache Poenaru – după propria lor mărtuisire. A insistat asupra întoarcerii la alfabetul latin. „Opera lui Petru Maior, pedagogică, istorică şi filologică, adoptată, tradusă sau originală, reprezintă, sub raportul ideilor, apogeul Şcolii latiniste în ce a avut pozitiv acest curent” (Alexandru Piru).
Ioan Budai-Deleanu (1760-1820), cel de al patrulea corifeu al Şcolii Ardelene, scriitor, filolog şi istoric, fusese „adevăratul poet al latiniştilor” (George Călinescu). Este autorul primei capodopere a literaturii române moderne, „Ţiganiada”. Prin „Ţiganiada” şi „Trei viteji”, Ioan Budai-Deleanu pune bazele literaturii române moderne.
Şcoala Ardeleană nu înseamnă numai activitatea celor patru reprezentanţi de frunte menţionaţi mai sus.
Este de remarcat, la sfîrşitul secolului al XVIII-lea, activitatea unuia dintre cei mai de seamă iluminişti ai Transilvaniei, medicul oculist Ioan Molnar-Piuariu, pe domenii de gramatică, retorică, lucrări cu caracter economic şi istoric. Ioan Molnar-Piuariu tipăreşte în anul 1785 „Economia stupilor”, cea dintîi lucrare cu caracter economic din Transilvania, urmărind ridicarea culturală a maselor şi prin redactarea unor cărţi de profil.
În extensia temporală, peste ani, a Şcolii Ardelene – însoţind preocupările istorice, filologice şi culturale ale acesteia – un moment important îi revine celei de „a doua generaţii”, generaţia paşoptistă.
Doctrinarul Revoluţiei române din Transilvania de la 1848 este Simion Bărnuţiu (1808-1864), gînditor, istoric şi om politic, vicepreşedinte al Adunării Naţionale din 3/15 mai de la Blaj. În ziua de 2 mai a rostit în catedrala Blajului celebrul său discurs intitulat „La lumina istoriei şi a libertăţii”, ce a devenit programul revoluţionarilor din Transilvania.
George Bariţiu (1812-1893) – istoric, ziarist, om politic, profesor la Blaj (1834-1836), a fost unul din principalii conducători ai revoluţiei de la 1848-49 din Transilvania. A fost membru fondator al „ASTRA” (1861) şi preşedintele acesteia (1888-1893), precum şi membru fondator al „Societăţii Academice Române” (1866), iar în ultimul an de viaţă preşedinte al Academiei Române. George Bariţiu este întemeietorul presei româneşti din Transilvania („Gazeta de Transilvania”, 1838; „Foaie pentru minte, inimă şi literatură”, 1838; „Transilvania”, 1868), fiind considerat primul ziarist modern al ardelenilor şi comentator al fenomenului literar (Ana Hinescu, Ion Buzaşi).
Aron Pumnul (1818-1866), paşoptist, autorul cunoscutului „Lepturariu românesc cules den scriptori rumîni” – prima istorie a scriitorilor români – va iniţia în Bucovina, la Cernăuţi, o puternică mişcare culturală românească în calitate de profesor de limba română (exercitînd o influenţă hotărîtoare asupra lui Mihai Eminescu).
Alexandru Papiu Ilarian (1828-1878), revoluţionar, orator, a publicat „Tezaur de monumente istorice pentru România” şi „Istoria românilor din Dacia Superioară”.
Prin simetrie cu prima generaţie a Şcolii Ardelene – al cărei poet a fost Ioan Budai-Deleanu – poetul revoluţiei transilvane de la 1848 a fost Andrei Mureşanu (1816-1863), autorul nemuritorului „Răsunet”, imnul deşteptării şi demnităţii noastre naţionale. Personalitatea enciclopedică – tot prin simetrie cu corifeii Şcolii Ardelene, unde îl găsim pe Samuil Micu – a celei de a doua generaţii a acesteia este reprezentată de Timotei Cipariu (1805-1887). Acesta se situează pe axa marilor figuri enciclopedice româneşti, începînd cu Dimitrie Cantemir, urmat de Samuil Micu, continuînd cu contemporanii Bogdan Petriceicu Haşdeu şi Ion Eliade Rădulescu, pentru ca peste ani să se adauge personalităţile lui Nicolae Iorga, George Călinescu şi Mircea Eliade. Filolog, profesor, director al gimnaziului blăjean timp de peste două decenii, Timotei Cipariu cunoştea 14 limbi. A fost membru fondator şi preşedinte al ASTREI, precum şi membru fondator al Academiei Române (şi vicepreşedinte al acesteia). În cadrul ASTREI a stabilit secţiunile acesteia. Timotei Cipariu este considerat pionierul presei blăjene. „Organul luminării” este prima publicaţie blăjeană cu litere latine. La Blaj va tipări cea dintîi revistă de filologie de la noi, intitulată „Archiv pentru filologie şi istorie”, devenind astfel părintele filologiei române. Timotei Cipariu a tradus Biblia din ebraică, fiind unul din cei cinci clerici blăjeni care au avut această preocupare. Timotei Cipariu a fost membru al Societăţii Germane de Orientalistică.
Înspre sfîrşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea, la şcolile Blajului – epicentrul Şcolii Ardelene – funcţionează trei profesori reper pentru învăţămîntul transilvănean, academicienii Ioan Micu Moldovan (membru titular al Academiei Române) – elevul lui Timotei Cipariu –, Augustin Bunea (istoric, membru titular al Academiei Române), Iacob Mureşianu (membru corespondent al Academiei Române, profesor de muzică, întemeietorul primei reviste de muzicologie din arealul transilvan: „Musa Română”). Concomitent are loc o extindere a şcolilor Blajului în timpul păstoririi Mitropolitului Ioan Vancea (considerat „cel de al doilea întemeietor al şcolilor Blajului”).
Agronomul şi economistul Ştefan Pop va tipări la Blaj, începînd cu anul 1873, revista „Economul”, prima revistă de cultură economică din Transilvania. Profesorul Alexandru Uilăcan va înfiinţa la Blaj, în anul 1881, „Grădina botanică”, în imediata apropiere a vechilor şcoli, aceasta fiind prima grădină botanică de pe lîngă o şcoală secundară din lume şi una din cele mai vechi de pe continentul european.
Dezvoltarea şcolilor din Blaj – nuclelul Şcolii Ardelene – ia un nou avînt, prin număr şi profil, sub Mitropolitul Dr. Vasile Suciu, considerat “cel de al treilea întemeietor al şcolilor Blajului”.
După Marea Unire, pînă la interzicerea Bisericii Române Unite (1948), la şcolile Blajului va funcţiona o elită de dascăli, scriitori şi publicişti. Dintre aceştia s-au detaşat, prin profilul intelectual de excepţie, perseverenţă şi activitate publicistică Alexandru Lupeanu-Melin, Zenovie Pîclişanu, Ioan Fekete-Negruţiu, Coriolan Suciu, Septimiu Popa, Nicolae Comşa, Radu Brateş, Pavel Dan, Ştefan Manciulea, Ioan Miclea.
În a doua jumătate a secolului al XX-lea, la Blaj, spiritul Şcolii Ardelene a fost ţinut treaz în principal de doi reprezentanţi de marcă, profesorii Ştefan Manciulea (1894-1985) – geograf şi istoric – şi Ion Buzaşi (n.1943) – profesor universitar, istoric şi critic literar.
Parcursul blăjean al Şcolii Ardelene a avut şi o puternică dimensiune creştină. „Blajul este unicul centru istoric românesc unde s-a dezvoltat o şcoală biblistică în flux genealogic” (Ioan Chindriş, Niculina Iacob). La Blaj au apărut cinci variante ale Bibliei prin strădaniile lui Petru Pavel Aron, Samuil Micu, Timotei Cipariu, Victor Smigelski şi Ioan Bălan.
Pecetea şcolilor Blajului a fost dusă şi în celelalte provincii româneşti de o parte din dascălii blăjeni, aceştia fiind veritabili difuzori de învăţămînt, cultură şi/sau întemeitori de şcoli: George Bariţiu (la Braşov), Aron Florian (la Sibiu, unde va fi primul redactor al „Telegrafului român”), Ioan Moisescu (la Craiova), Aron Pumnul (la Cernăuţi), Alexandru Papiu Ilarian (la Iaşi, solicitat fiind de domnul Moldovei, Grigore Ghica). Unii dascăli blăjeni au atins domeniul învăţămîntului universitar în alte oraşe: Simion Bărnuţiu (Iaşi), Ion Bianu (Bucureşti), Alexandru Borza, Ştefan Manciulea, Coriolan Suciu, Traian Gherman, Ioan Miclea, Virgil Fulicea, Sigismund Toduţă, Celestin Cherebeţiu (toţi universitari clujeni). Dintre foştii elevi ai Blajului, 22 au fost membri ai Academiei Române (10 membri titulari, 9 membri corespondenţi şi 3 membri de onoare).
Şcoala Ardeleană este depozitara unui cumul de dimensiuni: iluminist-umanistă (prin domeniile de interes: istoric, filologic, cultural), universitară şi academică, temporală (arc viu peste timp de-a lungul generaţiilor: întemeietorii, corifeii, continuatorii), spaţială (extensie naţională şi internaţională), creştină.
Prof. univ. dr. Sorin Nicu BLAGA
Sursa:ziarulfaclia.ro
