Înțelepciunea lui Dumnezeu rămâne o nebunie și pentru noi. Dar nebunia lui Dumnezeu este mai înțeleaptă decât toate înțelepciunile oamenilor. Atunci, noi creștinii, înțelepciunea noastră nu poate să fie altfel decât aceea pe care ne-a arătat-o Hristos, și anume o înțelepciune care conduce până la capăt rânduiala iubirii.
Teologul Urs von Baltazar vorbește despre adevăr ca de o sinfonie. Știm că într-o sinfonie sunt multe instrumente fiecare având propria sa partitură. Armonia sinfoniei provine din faptul că fiecare instrument cântă nu pentru propria sa slavă ci pentru toată orchestra. Dacă fiecare cântă după capul lui, ajungem la o dezarmonie.
Îmi place să mă gândesc că ecumenismul este această misiune actuală în care fiecare tradiție are să se armonizeze cu celelalte. Unitatea nu înseamnă uniformitate. Ce fel de simfonie ar ieși de la o partitură scurtă, formată numai din viori sau numai piane, sau numai oboaie? Deci, unitatea care se profilează prin ecumensim nu constă într-o uniformizare. Din contră, fiecare tradiție va cânta partitura sa, dar sub condiția că se vor armoniza cu celelalte. Noi creștinii suntem siliți să găsim calea "nebuniei", calea iubirii adevărate care ne va permite să recompunem simfonia creștinismului sau dacă nu, oamenii din epoca noastră nu vor fi atrași de Înțelepciunea noastră.
Să-i cerem bunului Dumnezeu să dea fiecăruia dintre noi imaginația creativă pentru a nu renunța niciodată la speranța acestei comuniuni și să participăm, fiecare după înțelepciunea lui la această mare misiune. Amin!
