”Calea Bisericii, de la Conciliul din Ierusalim încoace, este întotdeauna calea lui Isus, calea milostivirii și a integrării celor marginalizați”: a spus papa Francisc la Sfânta Liturghie celebrată duminică, 15 februarie 2015, în bazilica San Pietro împreună cu noii cardinali pe care i-a creat la consistoriul din ziua precedentă.
Comentând evanghelia duminicii din ritul roman sau latin, în care Isus îl vindecă pe leprosul abandonat (Marcu 1,40-45) Sfântul Părinte a pus accentul pe compasiunea lui Isus care îl reintegrează pe cel marginalizat.
”Compasiunea lui Isus”, a spus Pontiful la predică, ”îl face să se apropie de toți cei care suferă. Isus nu se cruță, dimpotrivă, se lasă atins de durerea și necesitățile oamenilor, pentru că El știe și vrea să sufere împreună cu ei, pentru că are o inimă care nu se rușinează să aibă compasiune”. Evanghelistul Marcu notează că după vindecarea bolnavului de lepră Isus nu mai putea să intre în cetate în văzul lumii, ci stătea afară, în locuri retrase (cf Mc 1,45). ”Aceasta înseamnă – a spus Sfântul Părinte – că Isus nu doar l-a vindecat pe cel bolnav de lepră, dar a luat asupra sa și marginalizarea pe care o impunea legea lui Moise. Isus nu se teme de riscul de a-și asuma suferința celuilalt, dar plătește prețul acesteia până la capăt” (cf Is 53,4).
• ”Compasiunea îl face pe Isus să acționeze în mod concret, să-l reintegreze pe cel marginalizat. Acestea sunt cele trei cuvinte cheie pe care Biserica ni le propune la Liturgia Cuvântului: compasiunea lui Isus în fața marginalizării și voința sa de integrare”.
Marginalizare. Legea lui Moise, ”tratând chestiunea juridic”, cere ca leproșii să fie îndepărtați și marginalizați de comunitate. Din punct de vedere fizic, social, psihologic și spiritual, leprosul devenea astfel ca ”un mort viu” (cf Nm 12,14).
Integrare. Isus revoluționează și lovește cu putere în acea mentalitate închisă și autolimitată de prejudecăți. Cu toate acestea, El nu desființează Legea lui Moise, ci o duce la desăvârșire pentru a deschide noi orizonturi pentru omenire și a revela pe deplin logica lui Dumnezeu, ”logica iubirii care nu se bazează pe teamă ci pe libertate, pe caritate, pe zelul sănătos și pe dorința salvatoare a lui Dumnezeu” (cf Mt 5).
• ”Isus, noul Moise, a vrut să-l vindece pe cel lepros, a vrut să-l atingă, a vrut să-l reintegreze în comunitate, fără a se autolimita în prejudecăți, fără a se conforma la mentalitatea dominantă a oamenilor, fără a se îngrijora de contaminare. Isus răspunde la rugămintea leprosului fără întârziere și fără obișnuitele trimiteri pentru a studia situația și toate eventualele consecințe. Pentru Isus ceea ce conta mai presus de toate era să ajungă la cei îndepărtați și să-i mântuiască, să îngrijească rănile celor bolnavi, să-i reintegreze pe toți în familia lui Dumnezeu. (…) El a vrut să-i integreze pe cei marginalizați, să-i mântuiască pe cei care sunt în afara taberei (cf In 10)”.
Papa a remarcat în această privință existența a două moduri de gândire și de credință: pe de o parte, teama de a-i pierde pe cei mântuiți, iar pe de alta, dorința de a-i mântui pe cei pierduți. Și astăzi, a subliniat, ne aflăm uneori la încrucișarea acestor două căi. ”Aceste două logici străbat toată istoria Bisericii: marginalizare și integrare. Sfântul Paul, punând în practică porunca Domnului de a duce Evanghelia până la marginile pământului (Mt 28,19), a scandalizat și a întâlnit o împotrivire puternică și o mare ostilitate mai ales din partea celor care cereau o respectare necondiționată a Legii mozaice chiar și din partea păgânilor convertiți. Și Sfântul Petru este criticat cu asprime de comunitate când a intrat în casa centurionului păgân Corneliu (cf Fap 10)”.
• ”Calea Bisericii, de la Conciliul din Ierusalim încoace, este întotdeauna calea lui Isus: a milostivirii și a integrării. Aceasta nu înseamnă a subestima pericolele sau a face să intre lupii în turmă, ci a-l primi pe fiul rătăcitor care se căiește; a vindeca cu determinare și curaj rănile păcatului; a-și sufleca mânecile și a nu rămâne să privești cu pasivitate suferința oamenilor. Calea Bisericii este aceea de a nu condamna veșnic pe nimeni; de a răspândi milostivirea lui Dumnezeu la toți oamenii care o cer cu inima sinceră; calea Bisericii este tocmai aceea de a ieși din țarcul propriu pentru a merge și a-i căuta pe cei de departe în «periferiile» existenței; aceea de a adopta pe deplin logica lui Dumnezeu; de a-l urma pe Învățătorul care spune: «Nu cei sănătoși au nevoie de medic, ci bolnavii; eu nu am venit să-i chem la convertire pe cei drepți, ci pe cei păcătoși» (Lc 5, 31-32).
Adresându-se noilor cardinali papa Francisc a subliniat că ”aceasta este logica lui Isus, aceasta este calea Bisericii: nu doar să primească și să-i integreze, cu curaj evanghelic, pe cei care bat la ușa noastră, dar și să meargă și să-i caute, fără prejudecăți și fără temeri, pe cei îndepărtați, manifestându-le gratuit ceea ce noi am primit gratuit. «Cine spune că rămâne în [Cristos] trebuie să se comporte cum s-a comportat El» (1In 2,6). Disponibilitatea totală în a-i sluji pe ceilalți este semnul nostru distinctiv, este singurul nostru titlu onorific!”.
• ”Dragi frați, privind la Isus și la Maica noastră, Maria, vă îndemn să slujiți Biserica în așa fel încât creștinii – edificați de mărturia noastră – să nu fie tentați de a sta cu Isus fără a vrea să stea cu cei marginalizați, izolându-se într-o castă care nimic nu are cu adevărat bisericesc. Vă îndemn să-l slujiți pe Isus cel răstignit în orice om marginalizat, din orice motiv; să-l vedeți pe Domnul în orice om exclus care este înfometat, însetat și gol; pe Domnul care este prezent chiar și în cei care și-au pierdut credința sau care s-au îndepărtat de la trăirea credinței sau care se declară atei; pe Domnul care este în închisoare, care este bolnav, care nu are un loc de muncă, care este prigonit; pe Domnul care este în cel lepros – trupește sau sufletește – care este discriminat! Să ne amintim mereu de imaginea Sfântului Francisc care nu s-a temut să-l îmbrățișeze pe cel lepros și să-i primim pe cei care suferă orice fel de marginalizare. În realitate, pe evanghelia celor marginalizați, se descoperă și se arată credibilitatea noastră!”.
***
La rugăciunea ”Angelus”, recitată la amiază împreună cu credincioșii din Piața Sfântul Petru, papa Francisc a revenit asupra Evangheliei proclamată în această duminică la Sfânta Liturghie pentru a spune că ”Dumnezeu nu vine să ne țină «o lecție» despre suferință; nu vine nici chiar să elimine din lume suferința și moartea; vine mai degrabă să ia asupra sa povara condiției noastre umane, să o ducă până la capăt, ca să ne elibereze în mod radical și definitiv. Acesta este felul în care Cristos combate relele și suferințele din lume: luându-le asupra sa și biruindu-le prin puterea milostivirii lui Dumnezeu”.
• ”Evanghelia vindecării leprosului ne spune astăzi că dacă vrem să fim adevărați discipoli ai lui Isus, suntem chemați să devenim, în uniune cu El, instrumente ale iubirii sale milostive, depășind orice fel de marginalizare. Pentru a fi «imitatorii lui Cristos» (cf 1 Cor 11,1) în fața unui sărac sau a unui bolnav, nu trebuie să ne fie teamă de a-l privi în ochi și de a ne apropia cu blândețe și compasiune, de a-l atinge și de a-l îmbrățișa. (…) Dacă răul este contagios, la fel este și binele. De aceea, binele trebuie să fie tot mai îmbelșugat în noi. Să ne lăsăm contagiați de bine și să contagiem prin bine!”.
La saluturile finale Pontiful a transmis urările sale de ”seninătate și pace” tuturor celor care în Extremul Orient și în diferite țări sărbătoresc anul nou lunar și a încurajat grupurile de adolescenți care se pregătesc la Sacramentul Mirului să dea mărturie cu bucurie și curaj pentru Isus în viața de fiecare zi.
Primiți acum și binecuvântarea apostolică invocată de papa Francisc duminică la rugăciunea ”Angelus” în Piața Sfântul Petru, binecuvântare ce ajunge prin mass-media la toți cei care o primesc în spirit de credință.
Comentând evanghelia duminicii din ritul roman sau latin, în care Isus îl vindecă pe leprosul abandonat (Marcu 1,40-45) Sfântul Părinte a pus accentul pe compasiunea lui Isus care îl reintegrează pe cel marginalizat.
”Compasiunea lui Isus”, a spus Pontiful la predică, ”îl face să se apropie de toți cei care suferă. Isus nu se cruță, dimpotrivă, se lasă atins de durerea și necesitățile oamenilor, pentru că El știe și vrea să sufere împreună cu ei, pentru că are o inimă care nu se rușinează să aibă compasiune”. Evanghelistul Marcu notează că după vindecarea bolnavului de lepră Isus nu mai putea să intre în cetate în văzul lumii, ci stătea afară, în locuri retrase (cf Mc 1,45). ”Aceasta înseamnă – a spus Sfântul Părinte – că Isus nu doar l-a vindecat pe cel bolnav de lepră, dar a luat asupra sa și marginalizarea pe care o impunea legea lui Moise. Isus nu se teme de riscul de a-și asuma suferința celuilalt, dar plătește prețul acesteia până la capăt” (cf Is 53,4).
• ”Compasiunea îl face pe Isus să acționeze în mod concret, să-l reintegreze pe cel marginalizat. Acestea sunt cele trei cuvinte cheie pe care Biserica ni le propune la Liturgia Cuvântului: compasiunea lui Isus în fața marginalizării și voința sa de integrare”.
Marginalizare. Legea lui Moise, ”tratând chestiunea juridic”, cere ca leproșii să fie îndepărtați și marginalizați de comunitate. Din punct de vedere fizic, social, psihologic și spiritual, leprosul devenea astfel ca ”un mort viu” (cf Nm 12,14).
Integrare. Isus revoluționează și lovește cu putere în acea mentalitate închisă și autolimitată de prejudecăți. Cu toate acestea, El nu desființează Legea lui Moise, ci o duce la desăvârșire pentru a deschide noi orizonturi pentru omenire și a revela pe deplin logica lui Dumnezeu, ”logica iubirii care nu se bazează pe teamă ci pe libertate, pe caritate, pe zelul sănătos și pe dorința salvatoare a lui Dumnezeu” (cf Mt 5).
• ”Isus, noul Moise, a vrut să-l vindece pe cel lepros, a vrut să-l atingă, a vrut să-l reintegreze în comunitate, fără a se autolimita în prejudecăți, fără a se conforma la mentalitatea dominantă a oamenilor, fără a se îngrijora de contaminare. Isus răspunde la rugămintea leprosului fără întârziere și fără obișnuitele trimiteri pentru a studia situația și toate eventualele consecințe. Pentru Isus ceea ce conta mai presus de toate era să ajungă la cei îndepărtați și să-i mântuiască, să îngrijească rănile celor bolnavi, să-i reintegreze pe toți în familia lui Dumnezeu. (…) El a vrut să-i integreze pe cei marginalizați, să-i mântuiască pe cei care sunt în afara taberei (cf In 10)”.
Papa a remarcat în această privință existența a două moduri de gândire și de credință: pe de o parte, teama de a-i pierde pe cei mântuiți, iar pe de alta, dorința de a-i mântui pe cei pierduți. Și astăzi, a subliniat, ne aflăm uneori la încrucișarea acestor două căi. ”Aceste două logici străbat toată istoria Bisericii: marginalizare și integrare. Sfântul Paul, punând în practică porunca Domnului de a duce Evanghelia până la marginile pământului (Mt 28,19), a scandalizat și a întâlnit o împotrivire puternică și o mare ostilitate mai ales din partea celor care cereau o respectare necondiționată a Legii mozaice chiar și din partea păgânilor convertiți. Și Sfântul Petru este criticat cu asprime de comunitate când a intrat în casa centurionului păgân Corneliu (cf Fap 10)”.
• ”Calea Bisericii, de la Conciliul din Ierusalim încoace, este întotdeauna calea lui Isus: a milostivirii și a integrării. Aceasta nu înseamnă a subestima pericolele sau a face să intre lupii în turmă, ci a-l primi pe fiul rătăcitor care se căiește; a vindeca cu determinare și curaj rănile păcatului; a-și sufleca mânecile și a nu rămâne să privești cu pasivitate suferința oamenilor. Calea Bisericii este aceea de a nu condamna veșnic pe nimeni; de a răspândi milostivirea lui Dumnezeu la toți oamenii care o cer cu inima sinceră; calea Bisericii este tocmai aceea de a ieși din țarcul propriu pentru a merge și a-i căuta pe cei de departe în «periferiile» existenței; aceea de a adopta pe deplin logica lui Dumnezeu; de a-l urma pe Învățătorul care spune: «Nu cei sănătoși au nevoie de medic, ci bolnavii; eu nu am venit să-i chem la convertire pe cei drepți, ci pe cei păcătoși» (Lc 5, 31-32).
Adresându-se noilor cardinali papa Francisc a subliniat că ”aceasta este logica lui Isus, aceasta este calea Bisericii: nu doar să primească și să-i integreze, cu curaj evanghelic, pe cei care bat la ușa noastră, dar și să meargă și să-i caute, fără prejudecăți și fără temeri, pe cei îndepărtați, manifestându-le gratuit ceea ce noi am primit gratuit. «Cine spune că rămâne în [Cristos] trebuie să se comporte cum s-a comportat El» (1In 2,6). Disponibilitatea totală în a-i sluji pe ceilalți este semnul nostru distinctiv, este singurul nostru titlu onorific!”.
• ”Dragi frați, privind la Isus și la Maica noastră, Maria, vă îndemn să slujiți Biserica în așa fel încât creștinii – edificați de mărturia noastră – să nu fie tentați de a sta cu Isus fără a vrea să stea cu cei marginalizați, izolându-se într-o castă care nimic nu are cu adevărat bisericesc. Vă îndemn să-l slujiți pe Isus cel răstignit în orice om marginalizat, din orice motiv; să-l vedeți pe Domnul în orice om exclus care este înfometat, însetat și gol; pe Domnul care este prezent chiar și în cei care și-au pierdut credința sau care s-au îndepărtat de la trăirea credinței sau care se declară atei; pe Domnul care este în închisoare, care este bolnav, care nu are un loc de muncă, care este prigonit; pe Domnul care este în cel lepros – trupește sau sufletește – care este discriminat! Să ne amintim mereu de imaginea Sfântului Francisc care nu s-a temut să-l îmbrățișeze pe cel lepros și să-i primim pe cei care suferă orice fel de marginalizare. În realitate, pe evanghelia celor marginalizați, se descoperă și se arată credibilitatea noastră!”.
***
La rugăciunea ”Angelus”, recitată la amiază împreună cu credincioșii din Piața Sfântul Petru, papa Francisc a revenit asupra Evangheliei proclamată în această duminică la Sfânta Liturghie pentru a spune că ”Dumnezeu nu vine să ne țină «o lecție» despre suferință; nu vine nici chiar să elimine din lume suferința și moartea; vine mai degrabă să ia asupra sa povara condiției noastre umane, să o ducă până la capăt, ca să ne elibereze în mod radical și definitiv. Acesta este felul în care Cristos combate relele și suferințele din lume: luându-le asupra sa și biruindu-le prin puterea milostivirii lui Dumnezeu”.
• ”Evanghelia vindecării leprosului ne spune astăzi că dacă vrem să fim adevărați discipoli ai lui Isus, suntem chemați să devenim, în uniune cu El, instrumente ale iubirii sale milostive, depășind orice fel de marginalizare. Pentru a fi «imitatorii lui Cristos» (cf 1 Cor 11,1) în fața unui sărac sau a unui bolnav, nu trebuie să ne fie teamă de a-l privi în ochi și de a ne apropia cu blândețe și compasiune, de a-l atinge și de a-l îmbrățișa. (…) Dacă răul este contagios, la fel este și binele. De aceea, binele trebuie să fie tot mai îmbelșugat în noi. Să ne lăsăm contagiați de bine și să contagiem prin bine!”.
La saluturile finale Pontiful a transmis urările sale de ”seninătate și pace” tuturor celor care în Extremul Orient și în diferite țări sărbătoresc anul nou lunar și a încurajat grupurile de adolescenți care se pregătesc la Sacramentul Mirului să dea mărturie cu bucurie și curaj pentru Isus în viața de fiecare zi.
Primiți acum și binecuvântarea apostolică invocată de papa Francisc duminică la rugăciunea ”Angelus” în Piața Sfântul Petru, binecuvântare ce ajunge prin mass-media la toți cei care o primesc în spirit de credință.
Sursa:ro.radiovaticana.va
