Pe 14 august, Biserica Catolică îl sărbătorește pe Sfântul Maximilian Kolbe, preot și martir în lagărul de exterminare de la Auschwitz (1884-1941).
"Astăzi, cea mai mare otravă este indiferența, care își găsește victimele nu doar printre burghezi, dar și printre religioși" (Sfântul Maximilian Kolbe).
A fost un călugăr franciscan polonez, care s-a oferit voluntar să moară în locul unui tată din lagărul de concentrare nazist de la Auschwitz. În timpul copilăriei sale, a avut o viziune a Fecioarei de la Czestochowa. Fecioara i s-a arătat și i-au prezentat două coroane, una albă și alta roșie, simbolizând puritatea și martiriul. Invitându-l să aleagă, generozitatea lui l-a făcut să aleagă amândouă coroanele. Din acel moment, privilegiatul Mariei a decis să fie mai bun cu fiecare zi ce trece. Sufletul copilului Maximilian după acea viziune a nutrit o iubire de neclintit pentru Fecioara Maria.
Citind scrierile Sfântului Louis-Marie Grignion învață că "Dumnezeu vrea să o reveleze și să o descopere pe Maria, capodopera mâinilor sale. În acest timp din urmă Maria trebuie să strălucească mai mult decât oricând, în milă, putere și har" (Tratat despre o adevărată devoțiune la Sfânta Fecioară). Maximilian își oferă viața Sfântei Fecioare. "După cum Neprihănita este a lui Isus, a lui Dumnezeu, la fel fiecare suflet va fi prin Ea și în Ea a lui Isus și a lui Dumnezeu și aceasta mult mai bine decât fără Ea", scria Maximilian Kolbe.
Decide mai târziu să devină preot, intrînd în seminar din adolescență. Între anii 1912 şi 1919 studiază filozofia şi teologia la Roma. A fost licenţiat în filozofie în 1915 şi în teologie în 1919. A fost hirotonit pe 28 aprilie 1918.
A asistat la Roma la o manifestaţie anticlericală a masonilor care îl celebrau pe Giordano Bruno purtând un steag negru pe care era reprezentat Lucifer care îl strivea pe Arhanghelul Mihail. În Piaţa Sfântul Petru se distribuiau pliante în care se spunea că satana trebuie să conducă Vaticanul, iar Papa să-i fie servitor.
Tânărul Maximilian având o concepţie cavalerească despre viaţă, trăia asemenea vechilor cavaleri medievali, în 1917 a fondat Armata Neprihănitei Fecioare. Primii șapte cavaleri de avangardă s-au consacrat Mariei Neprihănite în 17 octombrie 1917. Acești slujitori devotați ai Fecioarei vor înfrunta pe toți dușmanii lui Dumnezeu și ai Bisericii, în special adepții francmasoneriei din Italia, Polonia și din întreaga lume. Ei vor recita o dată pe zi următoarea rugăciune: „Sfântă Marie concepută fără păcat, roagă-te pentru noi, cei care alergăm la tine și pentru cei care nu aleargă la tine, mai ales pentru francmasonii și pentru toți cei care îți sunt încredințați”.
În aceeași ordine de idei, a creat în ianuarie 1922, ziarul Cavalerul Neprihănitei. Din anul 1927 începe să construiască pornind de la zero un oraş întreg la circa 40 de km. de Varşovia. Vorbind despre acest oraş ca despre o a doua Varşovie. O numeşte Niepokalanow: oraşul Neprihănitei.
Reuşita lui Maximilian Kolbe de a-i atrage şi pe alţii şi după acest ideal cavaleresc este reprezentată de aceste impresionante cifre: după aproximativ zece ani, în Niepokalanow trăiau 762 de adepţi: 13 preoţi, 18 clerici, 527 religioşi, 122 tineri aspiranţi la preoţie, 82 care aspirau să devină religioşi. Călugării lui Maximilian erau în stare să facă orice, începând de la organizarea grupurilor de pompieri până la obţinerea permisului de pilot; să studieze pentru a deveni dirijori, fiind capabili să se ocupe personal de înregistrarea discurilor şi să înveţe sisteme de regie cinematografică. Aici a deschis o editură și un post de radio (el însuși a fost un radioamator identificându-se cu SP3RN), pentru a promova venerarea Maicii Domnului.
În 1939, fraternitatea sa oferă adăpost pentru refugiații polonezi, inclusiv evrei. La 17 februarie 1941 a fost arestat de Gestapo și transferat la Auschwitz I, înmatriculat fiind cu nr. 16670.
În iunie 1941 un deţinut al blocului 14 a reuşit să evadeze. Pr. Kolbe fusese încredinţat acelui bloc de puţine zile. Pentru 3 ore toţi deţinuţii au fost ţinuţi în poziţie de drepţi. La ora 9 rândurile s-au despărţit pentru o cină mizerabilă, doar deţinuţii blocului 14 au fost obligaţi să nu se mişte în timp ce cina lor era vărsată într-un canal. În ziua următoare, deţinuţii blocului 14 rămân aliniaţi, nemişcaţi toată ziua pe câmp: priviţi, înjuraţi, înfometaţi sub soarele dogoritor de iulie, distruşi din cauza foamei, a căldurii, a imobilităţii, a aşteptării grele. Cine cădea era aruncat într-o grămadă de la marginea câmpului. Când ceilalţi deţinuţi de la celelalte blocuri s-au întors de la muncă s-a trecut la decimare: pentru un prizonier fugit 10 erau condamnaţi la moarte prin înfometare. Unul dintre condamnaţi, gândindu-se la soţia şi la copiii săi a început să strige. La un moment dat s-a întâmplat un miracol: pr. Maximilian a ieşit din rând şi s-a oferit în schimbul acelui om pe care nici nu-l cunoştea. "Vreau să mor în locul unuia dintre cei condamnați” desemnându-l tocmai pe cel care se lamenta. Șeful nazist a rămas consternat, după care l-a întrebat cine este. Maximilian a răspuns: preot catolic. După un moment de tăcere, eroica propnere este acceptată.
În ziua de 14 august i-a fost făcută o injecţie cu acid fenic în braţul stâng, pe care l-a întins de unul singur. Era ajunul unei sărbători mariane pe care Maximilian o iubea cel mai mult: Adormirea Maicii Domnului, când se cânta întotdeauna imnul popular care zice: Voi merge s-o văd într-o zi.
François Gajowniczek, tatăl care a fost salvat de Sfântul Maximilian va muri în 1995.
Sfântul Maximilian a fost beatificat pe 17 octombrie 1971 de către Papa Paul al VI-lea și canonizat în 10 octombrie 1982 ca martir, de către Sanctitatea Sa Papa Ioan Paul al II-lea.
Este unul dintre sfinții patroni ai electricienilor, radioamatorilor, jurnaliștilor, deținuților politici și dependenților de droguri a secolului al XX-lea."
Traducere: ACC
"Astăzi, cea mai mare otravă este indiferența, care își găsește victimele nu doar printre burghezi, dar și printre religioși" (Sfântul Maximilian Kolbe).
A fost un călugăr franciscan polonez, care s-a oferit voluntar să moară în locul unui tată din lagărul de concentrare nazist de la Auschwitz. În timpul copilăriei sale, a avut o viziune a Fecioarei de la Czestochowa. Fecioara i s-a arătat și i-au prezentat două coroane, una albă și alta roșie, simbolizând puritatea și martiriul. Invitându-l să aleagă, generozitatea lui l-a făcut să aleagă amândouă coroanele. Din acel moment, privilegiatul Mariei a decis să fie mai bun cu fiecare zi ce trece. Sufletul copilului Maximilian după acea viziune a nutrit o iubire de neclintit pentru Fecioara Maria.
Citind scrierile Sfântului Louis-Marie Grignion învață că "Dumnezeu vrea să o reveleze și să o descopere pe Maria, capodopera mâinilor sale. În acest timp din urmă Maria trebuie să strălucească mai mult decât oricând, în milă, putere și har" (Tratat despre o adevărată devoțiune la Sfânta Fecioară). Maximilian își oferă viața Sfântei Fecioare. "După cum Neprihănita este a lui Isus, a lui Dumnezeu, la fel fiecare suflet va fi prin Ea și în Ea a lui Isus și a lui Dumnezeu și aceasta mult mai bine decât fără Ea", scria Maximilian Kolbe.
Decide mai târziu să devină preot, intrînd în seminar din adolescență. Între anii 1912 şi 1919 studiază filozofia şi teologia la Roma. A fost licenţiat în filozofie în 1915 şi în teologie în 1919. A fost hirotonit pe 28 aprilie 1918.
A asistat la Roma la o manifestaţie anticlericală a masonilor care îl celebrau pe Giordano Bruno purtând un steag negru pe care era reprezentat Lucifer care îl strivea pe Arhanghelul Mihail. În Piaţa Sfântul Petru se distribuiau pliante în care se spunea că satana trebuie să conducă Vaticanul, iar Papa să-i fie servitor.
Tânărul Maximilian având o concepţie cavalerească despre viaţă, trăia asemenea vechilor cavaleri medievali, în 1917 a fondat Armata Neprihănitei Fecioare. Primii șapte cavaleri de avangardă s-au consacrat Mariei Neprihănite în 17 octombrie 1917. Acești slujitori devotați ai Fecioarei vor înfrunta pe toți dușmanii lui Dumnezeu și ai Bisericii, în special adepții francmasoneriei din Italia, Polonia și din întreaga lume. Ei vor recita o dată pe zi următoarea rugăciune: „Sfântă Marie concepută fără păcat, roagă-te pentru noi, cei care alergăm la tine și pentru cei care nu aleargă la tine, mai ales pentru francmasonii și pentru toți cei care îți sunt încredințați”.
În aceeași ordine de idei, a creat în ianuarie 1922, ziarul Cavalerul Neprihănitei. Din anul 1927 începe să construiască pornind de la zero un oraş întreg la circa 40 de km. de Varşovia. Vorbind despre acest oraş ca despre o a doua Varşovie. O numeşte Niepokalanow: oraşul Neprihănitei.
Reuşita lui Maximilian Kolbe de a-i atrage şi pe alţii şi după acest ideal cavaleresc este reprezentată de aceste impresionante cifre: după aproximativ zece ani, în Niepokalanow trăiau 762 de adepţi: 13 preoţi, 18 clerici, 527 religioşi, 122 tineri aspiranţi la preoţie, 82 care aspirau să devină religioşi. Călugării lui Maximilian erau în stare să facă orice, începând de la organizarea grupurilor de pompieri până la obţinerea permisului de pilot; să studieze pentru a deveni dirijori, fiind capabili să se ocupe personal de înregistrarea discurilor şi să înveţe sisteme de regie cinematografică. Aici a deschis o editură și un post de radio (el însuși a fost un radioamator identificându-se cu SP3RN), pentru a promova venerarea Maicii Domnului.
În 1939, fraternitatea sa oferă adăpost pentru refugiații polonezi, inclusiv evrei. La 17 februarie 1941 a fost arestat de Gestapo și transferat la Auschwitz I, înmatriculat fiind cu nr. 16670.
În iunie 1941 un deţinut al blocului 14 a reuşit să evadeze. Pr. Kolbe fusese încredinţat acelui bloc de puţine zile. Pentru 3 ore toţi deţinuţii au fost ţinuţi în poziţie de drepţi. La ora 9 rândurile s-au despărţit pentru o cină mizerabilă, doar deţinuţii blocului 14 au fost obligaţi să nu se mişte în timp ce cina lor era vărsată într-un canal. În ziua următoare, deţinuţii blocului 14 rămân aliniaţi, nemişcaţi toată ziua pe câmp: priviţi, înjuraţi, înfometaţi sub soarele dogoritor de iulie, distruşi din cauza foamei, a căldurii, a imobilităţii, a aşteptării grele. Cine cădea era aruncat într-o grămadă de la marginea câmpului. Când ceilalţi deţinuţi de la celelalte blocuri s-au întors de la muncă s-a trecut la decimare: pentru un prizonier fugit 10 erau condamnaţi la moarte prin înfometare. Unul dintre condamnaţi, gândindu-se la soţia şi la copiii săi a început să strige. La un moment dat s-a întâmplat un miracol: pr. Maximilian a ieşit din rând şi s-a oferit în schimbul acelui om pe care nici nu-l cunoştea. "Vreau să mor în locul unuia dintre cei condamnați” desemnându-l tocmai pe cel care se lamenta. Șeful nazist a rămas consternat, după care l-a întrebat cine este. Maximilian a răspuns: preot catolic. După un moment de tăcere, eroica propnere este acceptată.
În ziua de 14 august i-a fost făcută o injecţie cu acid fenic în braţul stâng, pe care l-a întins de unul singur. Era ajunul unei sărbători mariane pe care Maximilian o iubea cel mai mult: Adormirea Maicii Domnului, când se cânta întotdeauna imnul popular care zice: Voi merge s-o văd într-o zi.
François Gajowniczek, tatăl care a fost salvat de Sfântul Maximilian va muri în 1995.
Sfântul Maximilian a fost beatificat pe 17 octombrie 1971 de către Papa Paul al VI-lea și canonizat în 10 octombrie 1982 ca martir, de către Sanctitatea Sa Papa Ioan Paul al II-lea.
Este unul dintre sfinții patroni ai electricienilor, radioamatorilor, jurnaliștilor, deținuților politici și dependenților de droguri a secolului al XX-lea."
Traducere: ACC
Sursa:lesalonbeige.blogs.com
