Iată cuvintele lui Jake Bailey, de 18 ani, înainte de a muri:
"Nici unul dintre noi nu iese viu din viață. Nu știm unde se va termina, sau atunci când se va încheia. Prin urmare, fiți curajoși, fiți mari, fiți altruiști și fiți întotdeauna recunoscători pentru oportunitatea pe care o aveți; pentru oportunitatea de a învăța de la cei care au trăit înaintea voastră și de la cei care merg alături de voi."
Sunt cuvintele emoționante a acestui băiat, elev de liceu din Christchurch, Noua Zeelandă, bolnav de cancer în fază terminală. I-au mai rămas câteva săptămâni de viață. A fost diagnosticat cu o tumoare fulminantă și agresivă, fără nici o posibilitate de tratament: limfom Burkit Hodgkinson.
După ce a scris aceste cuvinte adresate colegilor săi, Jake a vrut să plece din camera sa de spital pentru a le citi personal în fața camarazilor de liceu. Acesta s-a prezentat într-un scaun cu rotile cu o luciditate demnă de admirat, emoționându-i până la lacrimi pe cei prezenți, care i-au mulțumit cu aplauze la finalul discursului.
"Lăsați-i pe alții să ducă o viață mediocră, nu voi. Lăsați-i pe alții să plângă și să-și facă griji pentru lucrurile mici, nu voi. Lăsați-i pe alții să-și lase viitorul în mâinile altora, nu voi. Viitorul este doar în mâinile voastre. Lăsați fantasmele pentru mai târziu și folosiți-vă timpul pentru a atinge obiectivele imediate."
Tânărul Jake și-a încheiat discursul cu motto-ul școlii: "Tindeți spre lucrurile mari."
Ce pot să spun? O poveste frumoasă de împărtășit și de păstrat în minte atunci când problemele de zi cu zi par de netrecut. Asta ne învață acest mare om mic.
Non solum, sed etiam
Vestea a ajuns la mine printr-un prieten drag. Prima impresie despre mărturia acestui tânăr ar fi trebuit să apară în ultimul paragraf de știri, dar am vrut să-i găsesc și alte perspective. Iată prima: "Ferice de cei care știu că vor muri."
Vor fi în curând 41 de ani de la moartea tatălui meu. Cu două zile înainte de a muri a vrut ca fiul său, în vârstă de 9 ani, să stea un pic singur cu el în camera de spital. La momentul respectiv nu am înțeles, dar mai târziu am descoperit că tatăl meu a vrut să se despartă de mine, încercând să-mi lase o moștenire mult mai important decât cea care apărea în testament: imensa șansă de a spune câteva cuvinte celor dragi înainte de a muri.
Aceasta este posibilitatea tânărului Jake Bailey. Este marea avere pe care acest tânăr de 18 ani a transmis-o într-un moment tragic.
Nu sunt prostii, dar dacă credeți asta întrebați membrii familiilor acelora care au murit în accidente aeriene sau de trenuri ori în trafic; întrebați membrii familiilor celor moriți în război sau în lupte ori în atacuri teroriste; întrebați familiile celor care au intrat într-o sală de operație și au ieșit acoperiți cu o folie; întrebați apropiații celor care au pierdut pe cineva fără a putea măcar să spună la revedere.
Sunt încântat pentru acest băiat, care a fost capabil să-și realizeze un vis, lăsând un testament fundamental colegilor săi; alegând să rămână în mintea celor care l-au cunoscut, dincolo de moarte, nu doar ca o amintire, dar cu cuvintele pe care a vrut să le spună în mod explicit.
Ferice de cei care mor și înainte pot să-și ia rămas bun de la cei dragi ai lor, lăsându-le un cuvânt, poate unul care-i va ajuta să-și amintească cu afecțiune de ei și care-i va face fericiți pentru tot restul vieții lor.
Traducere: ACC
"Nici unul dintre noi nu iese viu din viață. Nu știm unde se va termina, sau atunci când se va încheia. Prin urmare, fiți curajoși, fiți mari, fiți altruiști și fiți întotdeauna recunoscători pentru oportunitatea pe care o aveți; pentru oportunitatea de a învăța de la cei care au trăit înaintea voastră și de la cei care merg alături de voi."
Sunt cuvintele emoționante a acestui băiat, elev de liceu din Christchurch, Noua Zeelandă, bolnav de cancer în fază terminală. I-au mai rămas câteva săptămâni de viață. A fost diagnosticat cu o tumoare fulminantă și agresivă, fără nici o posibilitate de tratament: limfom Burkit Hodgkinson.
După ce a scris aceste cuvinte adresate colegilor săi, Jake a vrut să plece din camera sa de spital pentru a le citi personal în fața camarazilor de liceu. Acesta s-a prezentat într-un scaun cu rotile cu o luciditate demnă de admirat, emoționându-i până la lacrimi pe cei prezenți, care i-au mulțumit cu aplauze la finalul discursului.
"Lăsați-i pe alții să ducă o viață mediocră, nu voi. Lăsați-i pe alții să plângă și să-și facă griji pentru lucrurile mici, nu voi. Lăsați-i pe alții să-și lase viitorul în mâinile altora, nu voi. Viitorul este doar în mâinile voastre. Lăsați fantasmele pentru mai târziu și folosiți-vă timpul pentru a atinge obiectivele imediate."
Tânărul Jake și-a încheiat discursul cu motto-ul școlii: "Tindeți spre lucrurile mari."
Ce pot să spun? O poveste frumoasă de împărtășit și de păstrat în minte atunci când problemele de zi cu zi par de netrecut. Asta ne învață acest mare om mic.
Non solum, sed etiam
Vestea a ajuns la mine printr-un prieten drag. Prima impresie despre mărturia acestui tânăr ar fi trebuit să apară în ultimul paragraf de știri, dar am vrut să-i găsesc și alte perspective. Iată prima: "Ferice de cei care știu că vor muri."
Vor fi în curând 41 de ani de la moartea tatălui meu. Cu două zile înainte de a muri a vrut ca fiul său, în vârstă de 9 ani, să stea un pic singur cu el în camera de spital. La momentul respectiv nu am înțeles, dar mai târziu am descoperit că tatăl meu a vrut să se despartă de mine, încercând să-mi lase o moștenire mult mai important decât cea care apărea în testament: imensa șansă de a spune câteva cuvinte celor dragi înainte de a muri.
Aceasta este posibilitatea tânărului Jake Bailey. Este marea avere pe care acest tânăr de 18 ani a transmis-o într-un moment tragic.
Nu sunt prostii, dar dacă credeți asta întrebați membrii familiilor acelora care au murit în accidente aeriene sau de trenuri ori în trafic; întrebați membrii familiilor celor moriți în război sau în lupte ori în atacuri teroriste; întrebați familiile celor care au intrat într-o sală de operație și au ieșit acoperiți cu o folie; întrebați apropiații celor care au pierdut pe cineva fără a putea măcar să spună la revedere.
Sunt încântat pentru acest băiat, care a fost capabil să-și realizeze un vis, lăsând un testament fundamental colegilor săi; alegând să rămână în mintea celor care l-au cunoscut, dincolo de moarte, nu doar ca o amintire, dar cu cuvintele pe care a vrut să le spună în mod explicit.
Ferice de cei care mor și înainte pot să-și ia rămas bun de la cei dragi ai lor, lăsându-le un cuvânt, poate unul care-i va ajuta să-și amintească cu afecțiune de ei și care-i va face fericiți pentru tot restul vieții lor.
Traducere: ACC
Sursa:aleteia.org
