marți, 8 decembrie 2015

Eric-Emmanuel Schmitt la București

Scris de  • 5 December 2015 • in categoria Stiri
Editura Humanitas Fiction și Institutul Francez au plăcerea de a vă invită la cele două evenimente prilejuite de vizita scriitorului francez Eric-Emmanuel Schmitt la București.
Marți, 8 decembrie, ora 19.00, la Institutul Cervantes (bd. Regina Elisabeta nr. 38), va fi lansat romanul Femeia în fața oglinzii de Eric-Emmanuel Schmitt, bestseller Humanitas Fiction la Gaudeamus 2015. La eveniment vor participa, alături de autor, Luca Niculescu și Denisa Comanescu, director general Humanitas Fiction.
Accesul la eveniment se face pe baza unei rezervări la numărul de telefon 021 311 40 01 sau pe adresa de email cismigiu@humanitas.ro, în limita celor 100 de locuri disponibile până la data de 8 decembrie, ora 15.00.
Miercuri, 9 decembrie, ora 18.30, Ateneul Român va găzdui conferința „Eric-Emmanuel Schmitt în dialog cu Marina Constantinescu“, un eveniment realizat în cadrul „Conferințelor Ateneului Român“.
Biletele s-au pus în vânzare miercuri, 2 decembrie, începând cu ora 12.00, la casa de bilete din incinta Ateneului Român, intrarea din str. Constantin Esarcu 5–7. Preț unic: 10 lei.
Ambele evenimente se vor încheia cu sesiuni de autografe acordate de Eric Emmanuel Schmitt.